• Ion Cristoiu: După vizita la Muzeul Internaţional al Jurnalului de la Aachen (varianta nemţească a numelui), Aix-en Chappelle (varianta franţuzească a numelui), am scris un reportaj intitulat Muzeul în care eşti îndemnat Atinge tot ce întîlneşti în cale.
  • Ion Cristoiu: Peretele care însoţeşte scara ce duce la uşa muzeului are un citat din Napoleon. Citatul mi-a dat posibilitatea să meditez în reportaj asupra relaţiei dintre presă şi putere.
  • Ion Cristoiu: La aproape 10 ani de la transcrierea acestor gînduri, continui să cred că despre Puterea presei putem vorbi doar cînd presa e temută. Atît de temută încît Puterea caută să-i pună cătuşe.

După vizita la Muzeul Internaţional al Jurnalului de la Aachen (varianta nemţească a numelui), Aix-en Chappelle (varianta franţuzească a numelui), am scris un reportaj intitulat Muzeul în care eşti îndemnat Atinge tot ce întîlneşti în cale. Ţineam să subliniez prin acest titlu originalitatea muzeului. Axat pe formula multimedia, muzeul are doar trei camere. Graţie atingerii pentru ceea ce se cheamă accesare cu deştul, cele trei camere devin cincizeci. Pentru că fiecare ecran ascunde o lume, la rîndu-i aceasta, după principiul Matrioşkăi, ascunde o altă lume, care la rîndu-i ascunde altă lume. Pentru mine a fost un bun prilej de a deplînge situaţia muzeelor din România, mai toate expunînd prin vitrine şi obiecte interzise la atingere. Peretele care însoţeşte scara ce duce la uşa muzeului are un citat din Napoleon. Citatul mi-a dat posibilitatea să meditez în reportaj asupra relaţiei dintre presă şi putere. Redau un fragment din reportaj:

„Mi-era clar acum că orice demers serios, menit a justifica banii daţi pe bilet, presupunea documentarea prealabilă din ghiduri şi pliante. Înainte de a mă cufunda în lectură, am filmat şi fotografiat citatul de pe peretele scării, care prefaţa călătoria prin Muzeu:

«Patru ziare ostile sînt mult mai de temut decît o sută de baionete».

Recomandări

NAVALNÎI, OPOZANT PÂNĂ LA MOARTE ȘI DINCOLO DE EA
CÂT ÎȚI AJUTĂ MEDITAȚIILE COPILUL?
GIORGIA MELONI SUFERĂ PRIMA ÎNFRÂNGERE
BYD LANSEAZĂ U9
SCADE NUMĂRUL DE CAZURI COVID DIN ROMÂNIA
BIDEN VREA AJUTOR PENTRU UCRAINA ȘI ISRAEL

Semnat: Napoleon Bonaparte.

Despre acest citat din Napoleon, invocat cînd trebuie şi cînd nu trebuie în scrierile despre presa de ieri şi de azi, mi-am tot promis să scriu. Acum, conştient că am suficient timp la dispoziţie (am în faţă doar trei săli de bifat!), îmi permit să lansez cîteva consideraţii.

Citatul n-a fost plasat întîmplător în Prefaţa vizitei la Muzeu.

Napoleon Bonaparte a rămas în Istorie drept un duşman al libertăţii presei.

Prim consulul devenit Împărat, e dat în vileag în Istorie cu măsurile luate de el pentru cenzurarea Presei dar şi cu folosirea Presei (vezi cazul Monitorul) pentru a-şi crea o imagine P.R.-istă ieşită din comun.

Citatul din Napoleon explică într-un fel măsurile luate de el împotriva Presei.

De ce l-au pus însă mai marii Muzeului în Prefaţa vizitei, reprodus cu litere uriaşe, în nemţeşte şi în englezeşte? Deşi Napoleon din cîte se cunoaşte a vorbit franceza, citatul e în nemţeşte (de înţeles, vizitatorii sînt cu precădere nemţi), dar e tradus doar în engleză, cînd putea fi dat în varianta originală în franceză.

Mă rog!

De-ale nemţilor şi d-ale părerii lor despre francezi!

De ce l-au pus?

Pentru că Muzeul are drept Adevăr cu semnificaţii de axiomă Puterea presei faţă de Puterea politică.

Mai marii Muzeului au considerat – şi pe drept cuvînt – că nu există un mai mare elogiu adus Presei ca Putere decît afirmaţia lui Napoleon despre baionete.

Faţă de acest aforism îmi permit să recunosc, din perspectiva unui care ştie cîte ceva despre armamentul modern, că nu-mi dau seama cîte ziare sînt azi mai de temut decît un Regiment de tancuri sau decît o bombă nucleară.

Repet, zisele lui Napoleon sînt cel mai mare elogiu adus presei, cum, la o adică, într-un elogiu se constituie şi măsurile luate de acesta împotriva libertăţii presei.

Chiar şi azi, faţă de Presă pot fi două mari poziţii:

Considerarea Presei un pericol.

Considerarea Presei ca ceva lipsit de importanţă.

Tratarea Presei drept un pericol semnifică o bună părere despre presă.

Abordarea potrivit căreia nu e un pericol semnifică desconsiderarea Presei.

Din acest punct de vedere prefer un regim care se dă peste cap ca să îngrădească libertatea de exprimare, decît unul care, ridicînd din umeri, gen Cîinii latră, caravana trece, dovedeşte că-l doare-n cot de ce se scrie în presă.”

La aproape 10 ani de la transcrierea acestor gînduri, continui să cred că despre Puterea presei putem vorbi doar cînd presa e temută. Atît de temută încît Puterea caută să-i pună cătuşe.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro