Ion Cristoiu: Pe şeful de stat Traian Băsescu îl va judeca Istoria şi nu Păduchii din politica de azi

Sursă: Ion Cristoiu
  • Într-un veritabil stat de drept s-ar fi declanşat imediat o anchetă pentru a stabili cum de a fost posibil ca aceeaşi instanţă, condusă operativ de aceeaşi persoană, Germina Nagîţ să dea o adeverinţă de colaborare, după ce anterior dăduse cinci de necolaborare.
  • Contrar multor ziceri din spaţiul public, sentinţa nu influenţează cu nimic aprecierea celor două mandate de preşedinte ale lui Traian Băsescu. Descoperirea se referă la perioada de tinereţe a lui Traian Băsescu. Ea nu vizează nici măcar activitatea de politician postdecembrist a lui Traian Băsescu.
  • Consilierul lui Nicolae Ciucă, liderul PNL Alexandru Muraru, a cerut nici mai mult nici mai puţin ca lui Traian Băsescu să i se ia titlul de şef de stat. Nimeni dintre bravii politicieni români n-a reacţionat faţă de această mizerie. Nici măcar Nicolae Ciucă al cărui consilier e ipochimenul.

Miercuri, 23 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii ca Poliţie politică.

Despre acest caz, unic în istoria ţărilor care pretind a avea stat de Drept, pentru că e de neconceput ca un politician să primească de cinci ori adeverinţe că n-a fost colaborator al Securităţii, pentru ca aceeaşi instituţie, CNSAS, să anunţe la ceva timp după plecarea din funcţie a respectivului c-a fost colaborator al Securităţii, am scris la vremea ştirii despre Marea Descoperire. Am scris atunci, şi scriu şi acum, cînd în cazul Traian Băsescu s-a dat o sentinţă definitivă, că într-un veritabil stat de drept s-ar fi declanşat imediat o anchetă pentru a stabili cum de a fost posibil ca aceeaşi instanţă, condusă operativ de aceeaşi persoană, Germina Nagîţ să dea o adeverinţă de colaborare, după ce anterior dăduse cinci de necolaborare. Noua decizie a fost justificată de conducerea CNSAS prin descoperirea în Arhive a unor piese pînă atunci nedescoperite. Altfel spus, lui Traian Băsescu i s-au dat adeverinţe de necolaborare pe baza unor documente existente în arhivă. Decizia de colaborare i s-a dat după ce în arhivă s-au descoperit noi hîrtii. Şmecheria nu e o premieră în postdecembrism. Dan Voiculescu beneficia în 2006 de trei adeverinţe de necolaborare cu Securitatea.

În 2006, cînd Dan Voiculescu a pretins funcţia de vice-primministru, în arhive au apărut noi documente, pe baza cărora s-a dat o adeverinţă de colaborator.

Acest joc de-a v-aţi ascunselea cu documentele şi dosarele ridică o chestiune de Siguranţă naţională. Cîţi politicieni avansaţi în funcţii şi pe baza adeverinţelor de necolaborare au undeva în arhiva CNSAS sau în seiful SRI sau SIE documente care ar putea fi scoase şi trimise în lume?

Destinul de politician al lui Traian Băsescu, unul dintre destinele cu influenţă hotărîtoare asupra Istoriei noastre postdecembriste, a stat sub semnul controversei spectaculoase. Puţine lucruri dintre cele făcute de Traian Băsescu după 1990, ca ministru, şef de partid, primar al Bucureştilor, preşedinte al României n-au stîrnit controverse pătimaşe, scandaluri uriaşe, n-au împărţit opinia publică în două tabere înverşunate. Dintre toţi politicienii postdecembrişti, Traian Băsescu e cel mai mare hrănitor de ratinguri şi de tiraje.

Era de aşteptat ca şi sentinţa să se constituie într-un eveniment scandalos, controversat, născător de patimi pro şi contra.

Noi însă vom aplica în comentarea acestui eveniment regula pe care şi-a impus A.D. Xenopol cînd a scris cele două volume despre Domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Şi anume să abordeze domnia lui Cuza, pe care o trăise, ca şi cum ar fi fost vorba de domnia unui faraon.

Să încercăm, aşadar, noul eveniment creat de Traian Băsescu să vedem cam ce-ar rămîne o dată trecut momentul emoţiei colective, altfel spus, ce s-ar putea spune obiectiv, cu maximă răceală, despre acest caz:

1) Contrar multor ziceri din spaţiul public, sentinţa nu influenţează cu nimic aprecierea celor două mandate de preşedinte ale lui Traian Băsescu. Descoperirea se referă la perioada de tinereţe a lui Traian Băsescu. Ea nu vizează nici măcar activitatea de politician postdecembrist a lui Traian Băsescu.

Altfel ar fi stat lucrurile dacă s-ar fi descoperit, pe bază de documente, vreo neregulă în activitatea de preşedinte a lui Traian Băsescu. Cum ar fi, de exemplu, adevărata natură a unei decizii. Sentinţa ar fi pus la îndoială doar acea decizie, dar, evident, ar fi aruncat o umbră şi asupra întregii activităţi a preşedintelui Traian Băsescu.

2) Desigur, din punct de vedere moral s-ar putea reproşa lui Traian Băsescu faptul că a condamnat comunismul tocmai el, cel care colaborase cu Securitatea comunistă. La o adică, pentru a fi obiectivi, putem să-i acordăm lui Traian Băsescu circumstanţe atenuante şi în plan moral. Că a fost colaborator al Securităţii ca poliţie politică a decis o instanţă judecătorească. Traian Băsescu a susţinut şi continuă să susţină că negarea publică de către el a ipostazei de colaborator n-a fost o minciună. Pentru el, ceea ce a făcut în tinereţe nu constituia o colaborare. Aceasta din punct de vedere moral. Din punct de vedere politic condamnarea comunismului e un act a cărui importanţă nu poate fi pusă la îndoială de raportarea la motive. N-are nici o importanţă că decizia de condamnare a comunismului a fost luată de cineva condamnat mai tîrziu drept colaborator al Securităţii comuniste. Importantă rămîne condamnarea. În cazul actelor de stat ale politicienilor are importanţă doar actul. Resorturile care l-au împins pe demnitar la această decizie ţin de telenovelă şi nu de Istorie.

3) S-a făcut mare caz de lepădarea de Traian Băsescu a intelectualilor porecliţi la vremea respectivă băsişti. Eu n-aş face nici o apreciere de ordin moral. Ca preşedinte, Traian Băsescu n-a fost un sentimental. Între el şi intelectualii porecliţi băsişti n-a fost o relaţie sentimentală, ci una comercială. Intelectualii s-au servit de el. El s-a servit de intelectuali. Nu-l văd pe animalul politic Traian Băsescu suspinînd că toţi cei care-l pupau în fund acum îl scuipă.

4) Evenimentul care a fost sentinţa s-a constituit într-o hîrtie de turnesol pentru ceea ce am numi tăria de caracter, lucru care lipseşte politicienilor români. Din acest punct de vedere evenimentul a dovedit încă o dată Căcăcioşenia marii majorităţi a liderilor politici români, în frunte cu Klaus Iohannis. Ceea ce i s-a întîmplat lui Traian Băsescu li se poate întîmpla tuturor ştabilor din prezent. Ar fi de aşteptat ca politicienii români, nu numai cei care s-au hrănit din bunăvoinţa preşedintelui Traian Băsescu, să-şi ridice glasul în apărarea atacurilor mizere la care e supus fostul preşedinte, acum, cînd nu mai e la putere. Consilierul lui Nicolae Ciucă, liderul PNL Alexandru Muraru, a cerut nici mai mult nici mai puţin ca lui Traian Băsescu să i se ia titlul de şef de stat. Nimeni dintre bravii politicieni români n-a reacţionat faţă de această mizerie. Nici măcar Nicolae Ciucă al cărui consilier e ipochimenul.

Singura care a avut tăria de caracter să sară în apărarea lui Traian Băsescu a fost Elena Udrea.

Nu mă miră.

În numeroase rînduri am arătat că Elena Udrea dă dovadă de bărbăţia care lipseşte aşa zişilor bărbaţi politici de la noi.

Elena Udrea are multe complicaţii în prezent. Dacă n-ar fi omul de caracter pe care-l ştiu de atîta vreme, ar fi tăcut în cazul Traian Băsescu. N-o obliga nimeni să înfrunte haita din presă asmuţită împotriva fostului preşedinte. Mai ales că se putea gîndi că dînd în fostul preşedinte, duşmănit acum de Sistemul care-l linguşea pe vremuri, şi-ar putea face viaţa mai uşoară.

5) Traian Băsescu e victima uneia dintre cele mai ticăloase legi înaintate Parlamentului, una clocită în burdihanul PSD şi ALDE.

În octombrie 2020, cînd o primă instanţă l-a declarat pe Traian Băsescu colaborator al Securităţii, PSD şi ALDE au depus un proiect de lege prin care sînt eliminate privilegiile şefilor de stat dovediţi prin sentinţă definitivă colaboratori ai Securităţii. O lege aberantă vizîndu-l exclusiv pe Traian Băsescu, promulgată de Klaus Iohannis, bucuros că astfel elimină din trecut un preşedinte care a făcut indiscutabil mult mai mult pentru România decît el.

Las la o parte că Legea scuteşte de astfel de măsuri pe preşedinţii anchetaţi penal, precum Ion Iliescu.

Nocivitatea legii constă în considerarea măsurilor de protecţie asigurate foştilor preşedinţi drept nişte privilegii. Protecţia SPP nu e un privilegiu, ci o îndatorire a Statului. Un fost preşedinte e un deţinător de importante secrete de stat. Cum poate fi lăsat el fără protecţie?

Dincolo de acestea Legea e o nouă dovadă că politicienii români n-au conştiinţa că şi lor li se poate întîmpla aşa ceva după ce vor pica din funcţii.

 Mentalitate de vizitii care nu văd dincolo de fundul calului care trage la brişcă.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro.