Ion Cristoiu: Politicînd – un verb născocit de Arghezi pentru a desemna trăncăneala de azi despre politică

  • Ion Cristoiu: Tableta Albina din Dimineaţa, 1 septembrie 1933, e dedicată de Arghezi prostiei guvernamentale de a aşeza inspectorul fiscal de teren la vîrful unei piramide de funcţionari superiori, o piramidă răsturnată.
  • Ion Cristoiu: Mergînd cu inspectorul pe stradă, publicistul descrie următoarele: „În faţa institutului de coafură ne-am oprit. Doisprezece profesionişti în halate albe ieşiră în uşă, fumînd şi politicînd”. „Politicînd”, adică trăncănind despre politică în binecunoscutul stil românesc.
  • Ion Cristoiu: Polemizînd cu Naţiunea, oficios al Opoziţiei, din tranşeele Voinţei naţionale, ziar al Liberalilor de la Putere, Caragiale convoacă, pentru a putea lovi mai bine, această definiţie a politicii valabilă şi azi: „Un om numai prin faptul că hrăneşte în sufletul său o sumă de principii nu poate însemna politiceşte nimic. Politica este domeniul practicii (…)”.

1. „Asta n-aş fi crezut-o – zise el – să condamne la zece ani un om nevinovat. Că au condamnat un nevinovat la cinci ani, am mai auzit, dar la zece ani, mi se pare prea mult!” (Haşek, „Soldatul Svejk”)

2. Comandatul de marină Tăutu e cel care-i pune lui Carol al II-lea la dispoziţie apartamentul său din Str. Progresului nr. 3, pentru a se întîlni cu Lupeasca. Binevoitorul proprietar nu-i străin bombei sexuale care face ravagii printre gradaţi. I-a fost şi-i mai e amant. Carol al II-lea nu e un camarad de unitate militară, un biet locotenent burlac ce n-a reuşit să se pricopsească cu o casă şi, în imposibilitate culturală fiind de a duce o prospătură în boscheţii din parc, se împrumută cu ora de la un proprietar de apartament. E însurat de patru ani, are un copil, Mihăiţă, e prinţ moştenitor şi, în consecinţă, e pregătit să fie Rege. Chiar şi Regii – ne-a lăsat Shakespeare cu limbă de moarte – pot fi nefericiţi în mariaj. Pe Carol al II-lea îl înţelegem. Alteţa Sa Regală Elena nu-i dispusă să-şi desfacă picioarele ori de cîte ori îi vine taurului Regal, nu-i place să se rîzgîie pe masă, nu ştie sau nu vrea să se rupă în figuri. Să zicem că viitoarea Majestate nu se împacă cu nevasta. Una e să găseşti o dragoste onorantă, cu o femeie din cercul tău, şi alta e să cazi în limbă după muierea de care a divorţat pînă şi locotenentul Tămpeanu şi de nurii căreia au beneficiat toate cazărmile din România.

3Nae Ionescu pledează – inutil, fireşte, în Moldo-Valahia – pentru polemica de idei:

„Mi se spune că cineva o să-mi răspundă – şi încă «fulgerător» – la consideraţiile mele de duminica trecută, asupra bisericii dominante. Aştept. Eu, cu răspunsurile… fulgerătoare, sînt obişnuit. Cariera gazetărească din ţara asta m-a obişnuit însă, din nenorocire, mai puţin cu răspunsurile convingătoare. De astea mai că n-am văzut. Căci toate «polemicile» cu care am fost cinstit – pînă la foarte rare excepţii – nu erau decît o ţesătură de injurii sau nerozii; iar în cazul cel mai bun, o pledoarie sentimentală, retorică a locurilor comune şi… neconvingătoare”(Nae Ionescu, „Dominanţă” şi… realitate, Cuvîntul, 16 iunie 1929).

4. Tableta Albina din Dimineaţa, 1 septembrie 1933, e dedicată de Arghezi prostiei guvernamentale de a aşeza inspectorul fiscal de teren la vîrful unei piramide de funcţionari superiori, o piramidă răsturnată.
Mergînd cu inspectorul pe stradă, publicistul descrie următoarele:
„În faţa institutului de coafură ne-am oprit. Doisprezece profesionişti în halate albe ieşiră în uşă, fumînd şi politicînd”.
„Politicînd”, adică trăncănind despre politică în binecunoscutul stil românesc.
Un verb mult mai nimerit pentru searbădul Discutînd politică.

5. Polemizînd cu Naţiunea, oficios al Opoziţiei, din tranşeele Voinţei naţionale, ziar al Liberalilor de la Putere, Caragiale convoacă, pentru a putea lovi mai bine, această definiţie a politicii valabilă şi azi:

„Un om numai prin faptul că hrăneşte în sufletul său o sumă de principii nu poate însemna politiceşte nimic. Politica este domeniul practicii. Oricîte frumoase teorii de liberalism, progresism, umanitarism şi celelalte îi vei suge din degete, ca să faci politica cu ele, trebuie să aspiri a ajunge la putere, şi apoi a te mănţine unde ai ajuns şi pentru a face politică trebuie să ai, mai ales în statul modern, un partid în puterea opiniei şi numărului căruia să vii şi să te ţii pe cale paşnică la cîrmă“(„Enormităţi“, „Voinţa naţională“, 3 iulie 1885).

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro