- Ion Cristoiu: Occidentul se grăbește să-i dea Ucrainei arme. De ce nu se grăbește să-i dea și oameni?
- Ion Cristoiu: Războiul, înainte de a fi Sfînt, era Război. Altfel spus, un măcel.
- Ion Cristoiu: De ce vrea Război Presa occidentală? Pentru că e creată de ziariști și nu de scriitori!
Nu poate decît să mă mire entuziasmul cu care presa occidentală a îndemnat la un război între NATO și Rusia sau, mai nou, la continuarea de către ucraineni a Războiului.
Se spune că pentru asta lui Volodîmîr Zelenski trebuie să i se dea arme, cît mai multe arme. Armele, disponibile pentru o contraofensivă de proporții, vor fi mînuite de ucraineni. Care ucraineni vor muri mai departe în Războiul cu Federația Rusă. Și dacă ne gîndim că o contraofensivă ucraineană ar însemna atacarea pe scară largă a pozițiilor rusești consolidate din Donbas și din Crimeea, indiscutabil trecerea Războiului la acest nivel, va duce la reacția militară a Rusiei de o amploare infinit mai mare decît cea de pînă acum. Teritoriul Ucrainei, care n-a fost pînă acum atins de război ar putea deveni ținta atacurilor rusești cu arme performante.
Occidentul se grăbește să-i dea Ucrainei arme. De ce nu se grăbește să-i dea și oameni?
Te-ai fi așteptat ca ziariștii să fie primii care să atragă atenția militarilor și politrucilor asupra grozăviilor presupuse de un Război.
N-au făcut-o.
Stînd în redacții, ziariștii occidentali au preamărit și preamăresc Războiul din Ucraina. Cînd a izbucnit conflictul n-am întîlnit un singur ziarist occidental care să semnaleze ce înseamnă un Război, care să pledeze pentru ca el să nu se extindă și mai ales să se încheie repede.
E mai mult decît onorabil pentru presa noastră de pe vremuri că la începutul Primului Război Mondial, cînd Conflictul se desfășura doar între Austro Ungaria și Serbia, publiciștii și ziariștii noștri au avertizat lumea asupra a ceea ce înseamnă un Război pentru oamenii obișnuiți. În ediția dată 15 iulie 1914 a ziarului Seara, apărută pe 14 după amiaza, Tudor Arghezi scria profetic sub titlul Calendele internaționale:
„Se pare că lunile de vară vor fi de aci înainte petrecute subt raniță și în centuron, și că binefăcătoarea sudoare va înlocui pe mai mulți ani viitori cura de Karlsbad pentru reînvierea psihologiei bătrînului rinichi. Lukowitz, Ohrania, Plevna, stațiuni neprevăzute în Baedecker, au făcut să devieze încă din 1913 drumurile balneare și, tratamentul, pe lîngă nădușeală, comportă, după higiena mobilizărilor, praf de puşcă și de șosele, bomboane de plumb, aperitive sanguine luate de-a dreptul prin stomac sau înghițite prin spinare.
Adio vacanță, adio vilegiatură, adio tot soiul de bunătăți. ”
Mai mult ca sigur ziariștii de azi, făcuți pe puncte nu cunosc istoria. Primul Război Mondial a debutat într-o atmosferă de euforie populară. În fiecare dintre țările care intraseră în conflict, batalioanele plecau pe front cîntînd, potopite cu flori de cuconițele de pe margine.
Așa s-a întîmplat cu Armata română descrisă de Camil Petrescu în Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război. Cîteva capitole mai încolo, Ștefan Gheorghidiu strigă Ne-a acoperit pămîntul lui Dumnezeu.
Dacă citești Sentinela, revistă de propagandă de Front în Campania din Est, sari în sus și dai fuga să-ți iei ranița și să-ți încalți bocancii de infanterist. Războiul din Sentinela e o plimbare prin stepele Rusiei cu cîntece, flori și drapele. Așa se vedea războiul de cei din redacția de la București.
Războiul, înainte de a fi Sfînt, era Război. Altfel spus, un măcel.
Contrastul dintre Războiul din redacții și Războiul din realitate îl surprinde Ștefan din Delierul lui Marin Preda. Ștefan e trimis pe front, la Odesa, de patronul și directorul ziarului la care lucrează, presupus a fi în realitate Stelian Popescu. După primele lupte la care participă, își dă seama că Războiul nu e un concert de trîmbițe.
Conștient de asta, Ștefan trimite redacției reportaje care descriu o realitate cumplită, realitatea războiului de pe teren, reportaje net diferite de materialele gongorice fabricate în redacții sau chiar trimise de pe teren de gazetari obedienți. În redacție însă reportajele sale sînt rescrise de Niki, secretarul general de redacție, prieten cu Ștefan, astfel încît ele să fie armă de luptă în Războiul Sfînt:
„– Noroc, zise Niki cu un entuziasm controlat. Bine-ai venit! Cum te simţi?
– Bine, zise Ştefan, şi se aşeză în fotoliu fără sa mai aştepte să fie invitat şi atacă din primele clipe: Niki, rosti el imperativ, cine şi-a bătut joc de mine şi a făcut din reportajele mele, care descriau dramele războiului, o gargariseală abjectă pentru care nu merita să mă duc pe linia întîia, să risc să fiu ornorît, ci se puteau scrie direct din redacţie? Ai fost plecat?
Niki se uita la el, dar parcă pe deasupra capului lui Ştefan. Nu-i răspunse imediat. O lunga tăcere se aşternu între ei. Luchi, curioasă, venise şi ea şi se aşezase în celălalt fotoliu.
– Spune-mi, Niki, ai fost plecat? repetă Ştefan neliniştit de expresia de înstrăinare care se accentua pe chipul ziaristului. N-ai fost? Spune-mi ce s-a întîmplat!
– Chiar nu ştii nimic? zise Niki deodată uimit.
– De unde să ştiu?
– N-ai citit, pe front, ziarele?
Nu.
Citeşte ziarele, zise Niki.
– Le-am citit.
– Şi n-ai înţeles?
– Nu.
– Eu, zise Niki hotărît, eu ţi-am rescris reportajele. Au fost, toate, respinse de cenzură. Patronul s-a înfuriat şi a fost pe punctul de a te rechema din misiune, ca să te clea afară. «Unde se trezeşte, a urlat la mine, ia legătura cu Marele stat-major să-l anunţe pe generalul Ruşeţeanu că ăsta nu mai e corespondentul nostru de război». Mi-a trebuit multă patimă să-l conving că totul se poate aranja şi… s-a aranjat! Ştefane, strigă Niki, generalul e acela care a dat ordin cum să se scrie despre război. Ne-a chemat iar pe toţi şi ne-a spus. N-ai citit în ce limbaj sunt scrise articolele normative? Tu ce-ai crezut, că poţi face excepţie? Crezi că e războiul tău, să scrii cum vrei tu despre el? E războiul întregii ţări, generalul a mobilizat totul ca să-l susţină, a pus stăpînire pe toate conştiinţele şi cine nu se supune, afară, sau va fi mobilizat şi trimis pe linia întîia! Asta e, şi e bine să te gîndeşti dacă îţi place sau nu că te-am salvat, sau ai de gînd să pleci din presă şi să te dai la fund, să te întorci îndărăt la ţară de unde ai venit…”
De ce a scris Ștefan altfel decît cerea propaganda de război prin presă?
De ce s-a revoltat, pentru că i se refăcuseră reportajele trimise de pe front?
Pentru că personajul Ștefan, deși ziarist, a fost creat de un mare scriitor, Marin Preda.
De ce vrea Război Presa occidentală?
Pentru că e creată de ziariști și nu de scriitori!