Ion Cristoiu: Prin candidatura lui Florin Cîţu, gruparea pro-Iohannis a marcat debutul Revoluţiei din PNL

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că un detaliu fundamental al anunţării candidaturii lui Florin Cîţu la şefia PNL este declaraţia acestuia că el întruchipează noul, ceea ce poate fi văzut ca un moment din bătălia angajată în decembrie 2020 de un grup din partid, condus de Klaus Iohannis prin intermediul lui Rareş Bogdan, pentru realizarea unei Revoluţii în PNL, care să-l răstoarne pe “dictatorul” Ludovic Orban.

„Diavolul stă în detalii. Iată o vorbă căreia oricît am căutat pe internet nu i-am lămurit originea. Mare lucru n-am aflat nici ce vrea să zică. Eu am reţinut din ea doar atît:

Atenţia la detalii.

Şi din acest punct de vedere eu aş spune că în detalii nu stă diavolul, ci adevărul.

Să luăm, de pildă, lansarea lui Florin Cîţu în cursa pentru şefia PNL la Congresul din 25 septembrie 2021.

Iată cîteva detalii trecute cu vederea de întreaga presă, ocupată – cum era şi normal – de a sublinia războiul, mai mult sau mai puţin dătător de rating, dintre premierul Florin Cîţu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

Privind cu atenţie detaliile şi nu ansamblul momentului, vom descoperi cîteva lucruri pe cît de interesante, pe atît de semnificative:

1) Lansarea a avut loc la intrarea în sediul PNL din Modrogan. Nu întîmplător a fost aleasă această locaţie. Gruparea care l-a împins în faţă pe Florin Cîţu pentru a-l contracandida şi, fireşte, a-l învinge pe Ludovic Orban, a vrut să arate că Florin Cîţu aparţine de mult PNL. Una dintre obiecţiile aduse de liberali candidaturii lui Florin Cîţu s-a referit la existenţa părelnică a premierului în PNL. Florin Cîţu e în PNL doar din 2016:

A intrat în acest partid pe post de tehnocrat adus de Ludovic Orban, aşa cum tot Ludovic Orban l-a adus pe Rareş Bogdan, pentru a face o injecţie de noi figuri, figuri mai aparte într-un partid cu figuri cunoscute.

Optînd pentru o lansare de pe scara sediului, Florin Cîţu a ţinut să arate că e un stîlp al PNL, dar mai ales că şi el are dreptul la sediul PNL. Pînă la această lansare sediul PNL părea a fi doar al lui Ludovic Orban. Ludovic Orban intra şi ieşea din sediu. Ludovic Orban ţinea şedinţe în sediu. Ludovic Orban îşi petrece o mare parte din timp în sediul din Modrogan.

Brusc, duminică, 30 mai 2021, românii au aflat că acest sediu nu este o exclusivitate a lui Ludovic Orban; el aparţine şi altora. Ca de exemplu, Florin Cîţu, chiar dacă acesta e în partid doar de cinci ani, spre deosebire de Ludovic Orban, care e de 31 de ani.

2) Susţinători în PNL are şi încă nu puţini şi Ludovic Orban. De altfel, de cînd şi-a anunţat candidatura, sau mai degrabă intenţia de a candida, Ludovic Orban a beneficiat de moţiuni de susţinere din partea multor filiale. S-a creat astfel impresia unei unanimităţi a liderilor PNL în jurul candidaturii sale. Fotografia cu cei 40 de PNL-işti de pe treptele sediului a vrut să arate că şi Florin Cîţu are susţinători în partid contrar a ceea ce s-ar putea crede.

3) Că printre aceşti susţinători s-au numărat Rareş Bogdan, Emil Boc nu e nimic surprinzător. Surprinzător e faptul că au ţinut să se afişeze printre susţinători oameni care pînă nu demult, pînă acum cîteva zile, de fapt, erau al lui Ludovic Orban.

Monica Anisie, de exemplu, surprinsă cu prăjitura (nu raţa) în gură la sindrofia prin care Ludovic Orban şi-a serbat ziua de naştere. De regulă, un şef, pentru că Ludovic Orban este şef, se destabilizează prin treceri ale unor oameni în barca cealaltă. Mai precis prin trădări făţişe. S-a ţinut neapărat să fie Monica Anisie în barca lui Florin Cîţu, deşi Monica Anisie e creaţia lui Ludovic Orban.

4) Ludovic Orban a ales să-şi anunţe candidatura în cadrul Consiliului Naţional. Era de aşteptat, era previzibil. Florin Cîţu a optat pentru o manevră surprinzătoare, pentru o lovitură mediatică. Astfel Florin Cîţu a vrut să arate că se deosebeşte de Ludovic Orban prin vioiciune, prin alerteţe, prin spirit de iniţiativă. Într-un cuvînt, şi prin acest moment, el a vrut să arate că reprezintă noul, că reprezintă suflul înnoitor în PNL, în timp ce Ludovic Orban reprezintă Vechiul, Obositul, Rutina. Ca să nu mai spunem că astfel Florin Cîţu i-a luat faţa lui Ludovic Orban creînd un eveniment mediatic înaintea celui creat de preşedintele PNL.

5) Ultimul, dar nu cel din urmă, detaliu în care stă adevărul acestei lansări îl reprezintă declaraţia lui Florin Cîţu potrivit căreia el întruchipează noul în PNL.

Au venit adversari a lui Ludovic Orban, în genul lui Florin Roman, care au şi arătat deja cît de vechi şi de PSD-ist este Ludovic Orban.

Florin Cîţu se vrea un înnoitor. Se vrea viitorul, modernul PNL în raport cu învechitul, cu prăfuitul şi cu obositul Ludovic Orban.

De fapt, întregul moment, prin raportare la lipsa de reacţie a lui Ludovic Orban, a vrut să arate că avem de-a face cu o grupare reformistă în PNL.

Această declaraţie a fost trecută cu vederea de presă. Eu însă o consider un detaliu fundamental, esenţial, crucial, aş spune, pentru a înţelege ce se întîmplă în PNL.

S-a vorbit după lansarea de duminică de o înscriere a lui Florin Cîţu în cursa pentru PNL şi prin asta de ceea ce s-a numit, în toată presa, declanşarea bătăliei din PNL pentru şefia partidului.

Nimic mai puţin exact decît această aserţiune.

Desigur, din punct de vedere statutar am avut de-a face cu lansarea publică a doi concurenţi. Unul s-a lansat prin acea fotografie de grup, celălalt, în cadrul Consiliului Naţional.

În realitate, însă, duminică am avut de-a face cu un moment în bătălia angajată din decembrie 2020 de un Grup din PNL, condus de Iohannis prin intermediul lui Rareş Bogdan, pentru realizarea unei Revoluţii în PNL.

O Revoluţie care nu poate să nu conţină Răsturnarea Dictatorului care e Ludovic Orban”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat de pe cristoiublog.ro

Exit mobile version