- Ion Cristoiu: 28 iunie 1914. Zona Podului Latin din Saraievo. Cetăţeanul Gavrilo Princip, pînă atunci anonim, condamnat să rămînă anonim dacă nu i-ar fi fost pus în seamă izbucnirea Primului Război Mondial, se desprinde din mulţime şi trage două focuri de pistol spre maşina în care călătorea arhiducele Franz Ferdinand şi soţia sa, ducesa Sophie. Cei doi mor în cîteva minute.
- Ion Cristoiu: Scriitorii şi artiştii, romantici prin definiţie, sînt dispuşi să pună mare preţ pe focul de pistol de la Saraievo. Specialiştii sînt însă de acord cu toţii că, pînă la urmă, Primul Război tot s-ar fi declanşat. Cele două tabere erau în căutarea unui pretext. A fost un foc de pistol
- Ion Cristoiu: Criza ucraineană ia amploare de la o zi la alta. Contrar aşteptărilor, cele două tabere – Rusia şi America – nu fac nici un gest în direcţia descaladării. O simplă privire aruncată asupra situaţiei internaţionale arată că Războiul e considerat de ambele tabere ca unica soluţie.
28 iunie 1914. Zona Podului Latin din Saraievo. Cetăţeanul Gavrilo Princip, pînă atunci anonim, condamnat să rămînă anonim dacă nu i-ar fi fost pus în seamă izbucnirea Primului Război Mondial, se desprinde din mulţime şi trage două focuri de pistol spre maşina în care călătorea arhiducele Franz Ferdinand şi soţia sa, ducesa Sophie. Cei doi mor în cîteva minute. Deoarece nu era major, Gavril Princip n-a fost condamnat la moarte, ci la 20 de ani închisoare. A murit în 1918 de turbeculoză.
Peste aproximativ o lună, mai precis pe 28 iulie 1914, a izbucnit Primul Război Mondial.
Deşi au fost două focuri, doar unul a rămas crucial în istorie:
Cel care l-a ucis pe arhiducele Ferdinand.
Cele două focuri n-au ucis doar două persoane.
Declanşînd Primul Război Mondial, ele au ucis 30 de milioane de oameni. De atunci, de peste o sută de ani, omenirea se întreabă:
Cum s-a putut ajunge de la un foc de pistol la un Război Mondial care a durat patru ani, un măcel îngrozitor la care nimeni nu se gîndise că s-ar putea întîmpla?
E o întrebare pe care trebuie să ne-o punem azi, cînd Criza ucraineană ia amploare de la o zi la alta.
Contrar aşteptărilor, cele două tabere – Rusia şi America – nu fac nici un gest în direcţia descaladării.
Dimpotrivă, de la o zi la alta sporesc acţiunile provocatoare de o parte şi de alta, acumulările de trupe şi armament, strigătele de Război.
O simplă privire aruncată asupra situaţiei internaţionale arată că Războiul e considerat de ambele tabere ca unica soluţie.
Cine-şi imaginează însă că Războiul va rămîne la stadiul de Război clasic se înşeală.
Dacă Războiul începe – şi poate să înceapă în orice clipă, cîtă vreme taberele în confruntare aşteaptă să pocnească în atmosfera încordată, atmosfera în care miroase a praf de puşcă, un pistol, chiar dacă întîmplător, el îşi urmează logica proprie.
Şi Logica unui Război între două puteri nucleare duce inevitabil la folosirea armelor atomice.
Dacă una din părţi îşi va da seama că pierde în Războiul clasic nimic n-o împiedică să apeleze la Războiul nuclear.
Cum se declanşează un Război mondial de la un foc de revolver?
Scriitorii şi artiştii, romantici prin definiţie, sînt dispuşi să pună mare preţ pe focul de pistol de la Saraievo.
Specialiştii sînt însă de acord cu toţii că, pînă la urmă, Primul Război tot s-ar fi declanşat.
Cele două tabere erau în căutarea unui pretext.
A fost un foc de pistol.
La fel de bine putea fi fusta unei doamne ridicate de vînt.
Simplificînd, Primul Război Mondial s-a declanşat din cauza unei discrepanţe dintre realitatea geopolitică şi realitatea din adîncuri.
Germania, venită mai tîrziu la împărţirea Europei, crede că are dreptul, dat de forţă, de a obţine un loc mai bun.
Celelalte Mari Puteri nu vor cu nici un chip să cedeze din drepturile lor, deja cîştigate, noului venit.
Disputa nu putea fi soluţionată decît printr-un Război.
Un Război pierdut de Germania.
A venit perioada de după Război.
Puterile învingătoare au crezut că Germania a fost pusă cu botul pe labe pentru totdeauna.
Drept urmare, au umilit-o pe cît au putut.
Şi aşa a luat naştere cel de-al doilea Război Mondial.
Situaţia se repetă cu Federaţia rusă.
Rusia fost înfrîntă în cel de-al treilea Război Mondial zis şi Războiul Rece.
A pierdut influenţa asupra fostului lagăr socialist.
A rămas doar Federaţia rusă prin ruperea fostelor republici sovietice.
Pe plan intern, perioada beţivului Elţîn a adîncit dezastrul.
În timp ce Rusia se întrecea în temenele faţă de Occident, oligarhii o împărţeau.
Brusc instaurată de sus în jos, democraţia s-a manifestat ca anarhie.
Cîtă vreme o ţară nu-i pregătită pentru democraţie, ar fi în interesul ei naţional să rămînă sub dictatură decît să se prăbuşească în haos.
Acestei Rusii slăbite, Occidentul i-a întins o mînă zisă de partener.
Zisă, de partener, desigur, pentru că Rusia, ca şi Germania de după Primul Război Mondial, n-a fost considerată un partener egal de către Marile Puteri. Concomitent cu vorbăria despre parteneriat, Occidentul, America îndeosebi, au continuat Războiul secret cu Rusia.
Fostele ţări socialiste au intrat în sfera de influenţă a Occidentului.
NATO – Alianţă militară creată pentru a face faţă Tratatului de la Varşovia – nu numai că nu s-a desfiinţat, cum ar fi fost normal după încheierea Războiului Rece, dar mai mult s-a apropiat pas cu pas de graniţele Rusiei.
Ca şi în cazul Germaniei dintre Războaie, Occidentul a continuat să considere Rusia drept o putere căzută la pămînt.
O ţară care, asemenea Uniunii Sovietice de pe vremea starletei Mihail Gorbaciov, era în stare să cedeze orice în competiţia cu America numai să primească un sac de grîu.
Între timp însă, sub Vladimir Putin, reprezentantul forţelor din adîncuri, Rusia şi-a revenit.
Era normal să se întîmple asta, pentru că aşa s-a întîmplat şi cu Germania. Pusă la pămînt după două războaie mondiale, Germania a redevenit o mare putere.
Revenirea economică şi militară a Rusiei a intrat în conflict cu statutul de servitoare, impus de Occident.
Criza Ucraina ivită ca urmare a unei Lovituri de stat ticluite de Occident, a fost picătura care a umplut paharul.
Rusia a reacţionat prin răpirea Crimeii şi folosirea diversiunilor de tip occidental – presă, infiltrare, presiune economico-militară.
Ipostaza militară a occidentului NATO a reacţionat printr-o întreagă desfăşurare de forţe în plan simbolic.
Au venit sancţiunile îndreptate împotriva Rusiei şi asmuţirea căţelandrilor gen România.
Semn că Occidentul nu e dispus să accepte pretenţia Rusiei de a i se da un loc la masa numită sferele de influenţă.
Criza Ucraina, începută după tărăşenia cu Maidanul, nu numai că nu s-a stins, dar mai mult s-a amplificat de la o zi la alta ajungînd la tensiunea isteriei din prezent.
Nici Federaţia Rusă nu pare convinsă să dea înapoi.
Mai e nevoie de pistolul de la Saraievo?
N.B. Acest comentariu nu se vrea o judecată gen Cine are dreptate dintre cele două tabere.
Se vrea expresia neliniştii faţă de escaladarea tensiunii.
Cu cît creşte tensiunea, cu atît e mai de aşteptat focul de la Saraievo.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro