- Ion Cristoiu: Venită din Asia, Ciuma neagră, descinde într-un port din Cipru în anul fatidic 1347. Se extinde rapid în întreaga Europă. Se extinde ca ciuma, am spune, în absenţa unei alte comparaţii mai expresive. Sub loviturile prăpădului, Europa pierde o treime din populaţie.
- Ion Cristoiu: În a sa Istorie a Angliei, André Maurois deosebeşte însă şi un rol pozitiv al Ciumei negre, poreclite astfel, pentru că abcesele care acopereau bolnavul erau închise la culoare. Ciuma – crede scriitorul – a dat o lovitură mortală, dar necesară, Feudalismului. Impulsionînd afirmarea Capitalismului.
- Ion Cristoiu: În volumul doi al cărţii de călătorii Lumea văzută de un român rupt în fund, am prevăzut un capitol intitulat chiar aşa: Rolul benefic al nenorocirilor. Marele incendii care au devastat Londra, Lisabona au distrus magherniţele sordide sau străduţele întortocheate. Pentru gînditorii unor oraşe cu bulevarde largi şi clădiri moderne a fost mană cerească.
Venită din Asia, Ciuma neagră, descinde într-un port din Cipru în anul fatidic 1347. Se extinde rapid în întreaga Europă. Se extinde ca ciuma, am spune, în absenţa unei alte comparaţii mai expresive. Sub loviturile prăpădului, Europa pierde o treime din populaţie. Peste 25 de milioane de oameni. Populaţia Angliei se reduce de la patru milioane la două milioane şi jumătate.
Ciuma e o nenorocire. Una dintre acele nenorociri care se zbat din cînd în cînd asupra lumii, întărind omul în credinţa că-i la mîna lui Dumnezeu.
În a sa Istorie a Angliei, André Maurois deosebeşte însă şi un rol pozitiv al Ciumei negre, poreclite astfel, pentru că abcesele care acopereau bolnavul erau închise la culoare.
Ciuma – crede scriitorul – a dat o lovitură mortală, dar necesară, Feudalismului. Impulsionînd afirmarea Capitalismului.
Lucrurile s-au petrecut astfel:
Despopularea a izbit şi la sate:
„Ţăranii supravieţuitori s-au trezit deodată mai bogaţi, deoarece ogoarele comunelor erau împărţite la un număr mic de participanţi. Mîna de lucru fiind redusă, zilierii deveniră pretenţioşi şi refractari. Seniorii, nemaipărînd muncitorii care să lucreze pe domeniile lor, căutară să arondeze pămîntul”.
Astfel, numărul arendaşilor crescu. Speriaţi că vor rămîne de izbelişte, baronii arendau la preţuri modice sau îşi vindeau pur şi simplu pămîntul.
Ciuma nu ţinuse cont, ca izvor al morţii, de categoria socială. Ca izvor al economiei, ea lovi diferenţiat:
„Ciuma care a ruinat pe senior, l-a îmbogăţit pe micul arendaş”.
Micul arendaş e însă purtătorul de cuvînt al Capitalismului.
Din întreaga tărăşenie, André Maurois trage o concluzie:
„Fie spre bucurie, fie spre întristare, adevărul e că sistemul feudal se clătina din toate părţile. Microbul ciumei negre determinase în numai cîţiva ani o emancipare pe care în secolul al XII-lea spiritele cele mai îndrăzneţe nici n-ar fi putut s-o conceapă”.
Suntem în 1970. Chiar dacă socialismul românesc trecea prin etapa sa de liberalism timid, autorităţile veghează la virginitatea cititorilor în materie de viziune burgheză.
Drept pentru care versiunea românească a Istoriei Angliei se pricopseşte cu note menite a-l pune la punct pe autor cînd acesta dă curs „viziunii sale burgheze asupra Istoriei”.
În subsolul multor pagini sunt aduse şi depozitate note cu misiunea precisă de a avertiza pe cititor că alta e adevărata explicaţie a unui eveniment, a unui fenomen sau proces.
Iscălitorul notelor îl amendează pe André Maurois cu formule gen: „Şi această afirmaţie a autorului e relativă”, „Exemplele autorului nu sunt corecte”, „Argumentarea autorului nu e convingătoare, iar parţial e inexactă”, „Autorul pune într-o lumină nejustă…”.
Era de aşteptat ca teza despre rolul ciumei în destrămarea relaţiilor feudale să fie zdravăn trasă de urechi. La subsol, îşi face apariţia nota de serviciu:
„E mai corect că considerăm că flagelul ciumei a avut o pondere în accelerarea procesului de disoluţie a vechilor forme ale relaţiilor dintre nobili şi ţărani, proces care în Anglia s-ar fi produs oricum şi în orice caz mai repede decît pe continent, datorită mai multor factori specifici – economico – sociali şi geografici. Aceştia au fost determinanţi, pe cînd ciuma a fost un factor secundar şi incidental”.
Mie însă îmi place mai mult concluzia lui André Maurois despre rolul ciumei în dezvoltarea capitalismului.
Din următoarele motive:
- de-al dracului!
André Maurois a murit în 1957. Autorul notelor polemizează, aşadar, cu un mort. Care, evident, nu-i poate răspunde. O incorectitudine care mă face automat să fiu de partea lui André Maurois.
- Camil Mureşan şi-a dat seama –sunt sigur – că istoria Angliei e urmarea unei viziuni proprii a lui André Maurois asupra destinului britanic. S-a văzut însă nevoit s-o contrazică prin note. Şi nu din perspectiva sa, ci din cea a marxismului oficial.
- Teza despre rolul ciumei se înscrie într-o teză mai largă, pe care o împărtăşesc: cea despre rolul nenorocirilor în istoria omenirii.
În volumul doi al cărţii de călătorii Lumea văzută de un român rupt în fund, am prevăzut un capitol intitulat chiar aşa: Rolul benefic al nenorocirilor.
Marele incendii care au devastat Londra, Lisabona au distrus magherniţele sordide sau străduţele întortocheate.
Pentru gînditorii unor oraşe cu bulevarde largi şi clădiri moderne a fost mană cerească.
Drept pentru care nu pot încheia decît subliniind încă o dată. Ciuma neagră a avut un rol benefic.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro