Ion Cristoiu: România bază de lansare a atacului NATO împotriva Rusiei sub pretextul că ajută Ucraina să-şi recapete teritoriile pierdute

cristoiu-editorial
  • Ion Cristoiu: Pe 21 octombrie 2022, postul Tv CBC a difuzat sub titlul The US Armyʼs 101sf Airbone is practicing for war with Russia just miles from Ukraineʼs border materialul realizat de o echipă de reporteri de la o simulare de război cu Federaţia Rusă a Diviziei 101 aeropurtată, venită în România.
  • Ion Cristoiu: Klaus Iohannis ne vorbeşte zi şi noapte de apărarea flancului estic în cazul unui atac din partea Federaţiei Ruse. Pe seama acestei apărări pune el venirea în România a trupelor străine într-o proporţie pe care ţara n-a cunoscut-o de la plecarea trupelor sovietice.
  • Ion Cristoiu: În realitate, aşa cum s-a văzut şi din reportajul CBC, grămădirea de trupă şi armament NATO vizează trecerea în Ucraina şi atacarea ruşilor pentru a fi aruncaţi în mare. România devine o bază de plecare pentru Războiul NATO cu Armata rusă alături de armata ucraineană.

Mi-am intitulat Jurnalul meu video de duminică, 23 octombrie 2022:

NATO trimite tot mai multe trupe şi armament în România, pentru că de aici va fi atacată Rusia?

Unii telespectatori s-au întrebat de ce n-ar fi atacată Rusia de pe teritoriul polonez sau al ţărilor baltice?

De ce de pe teritoriul României?

Răspund:

Pentru că va fi vorba de o alăturare a trupelor NATO la trupele ucrainene care vor să recucerească Donbasul şi Crimeea.

Se va spune că NATO nu atacă Rusia, pentru că teritoriile respective nu sînt ruseşti.

În ultima vreme, pe fondul escaladării Războiului din Ucraina (lovirea de către Rusia a infrastructurii energetice a Ucrainei a reaprins emoţia populară faţă de agresiunea Rusiei) se discută această variantă, socotită şi ca un mijloc de a încheia Războiul prin înfrîngerea Rusiei.

Pe 21 octombrie 2022, postul Tv CBC a difuzat sub titlul The US Armyʼs 101sf Airbone is practicing for war with Russia just miles from Ukraineʼs border materialul realizat de o echipă de reporteri de la o simulare de război cu Federaţia Rusă a Diviziei 101 aeropurtată, venită în România. Reportajul are elemente mai mult decît semnificative:

a. Exerciţiul a fost unul de luptă şi nu de antrenament, cu muniţie de război, şi a fost un fel de repetiţie pentru un asalt aerian asupra trupelor ruseşti din Ucraina şi nu o repetiţie a apărării României în caz de atac din partea Rusiei.

b. Unitatea americană e de atac şi nu de apărare.

Presa noastră, devenită din ordine superioare presă de război, în genul celei care a contribuit la Războiul sfînt al lui Ion Antonescu, a publicitat pe larg această ştire.

Toate respirînd mândria că ţara noastră găzduieşte nu un grup de medici americani veniţi să facă operaţii dificile, ci un grup de militari, veniţi să tragă cu puşca.

Duminică seara, o nouă ştire, publicată cu urale de presa noastră:

Primul convoi cu tehnică militară franceză ajunge în România. Entuziasmul cu care sînt primite tancurile franceze, salutate şi de Klaus Iohannis pe Twitter, se apropie de cel cu care naţiunea a primit camioanele cu vaccinul Ursulei de la Bruxelles.

Spre România se îndreaptă trupe NATO: oameni, avioane, tancuri, echipamente Radar.

Spre Ungaria lui Victor Orban se îndreaptă investiţii străine. Nu e săptămînă în care ungurii să nu inaugureze combinate, terminale feroviare de ultimul răcnet, şosele, chiar şi porturi, e drept la marea altora. Terminalul feroviar de la Fenyestlitke uimeşte prin modernitatea sa. Guvernul ungar finanţează portul maritim de la Trieste. La Budapesta vin manageri de mari firme occidentale pentru a găsi terenul unor investiţii uriaşe. La Bucureşti vin şi iar vin lideri occidentali pentru a-şi vizita trupele sau pentru a anunţa un nou lot de trupe şi armament. Nici unul nu vorbeşte de investiţii în ţara noastră. Cu nici unul nu s-a inaugurat o investiţie în ultima vreme.

 Pe teritoriul României se află din belşug trupe şi armament din aproape toate statele NATO. Ucraina a devenit un uriaş tîrg de arme unde marii producători de armament îşi etalează şi mai ales îşi prezintă exersînd (cu preţul a mii de morţii şi răniţi ucraineni) ultimele producţii. Volodîmîr Zelenski cere zi de zi arme, noi arme. Liderii ucraineni îndeamnă deschis pe occidentali să-şi experimenteze armele noi, pînă acum expuse doar la expoziţii internaţionale sau abia ieşite din producţie, pe seama ucrainenilor, deveniţi nu atît carne de tun, cît mai ales carne de publicitate a armamentului din toată lumea. Liderii occidentali expediază arme în Ucraina nu de dragul ucrainenilor, ci pentru că marii producători de armament fac presiuni asupra lor să trimită arme produse pe plan local, pentru a le putea face publicitate.

La Bucureşti, Klaus Iohannis cere noi şi noi trupe străine, noi şi noi arme. Şi liderii occidentali se grăbesc să trimită, presaţi şi de lobyul militar, care vede în aceste deplasări un moment de publicitate gratuită. Pentru a face publicitate la tancurile Leclerc, Franţa ar fi avut nevoie de sume imense plătite presei noastre şi presei internaţionale. Ştirile date de toate televiziunile româneşti, angajate în Războiul Sfînt al Presei, fac publicitate pe gratis ultimilor tipuri de arme. Pe gratis le face publicitate şi Klaus Iohannis. Aţi văzut venind la Bucureşti investitori străini? Aţi văzut vreun lider occidental venit în România pentru a vorbi şi despre altceva decît despre trupele şi armele pe care urmează să le trimită. La fiecare astfel de Declaraţie, Klaus Iohannis rînjeşte satisfăcut. România merge înainte sub conducerea sa pe drumul transformării într-o bază militară străină de proporţiile unei ţări. Niciodată în istoria noastră modernă n-am primit pe teritoriul naţional atîtea trupe şi atîta armament străin ca în ultima vreme.

De la începutul Războiului, Klaus Iohannis, cu complicitatea PSD, gata să-şi vîndă şi mama numai pentru a putea împărţi şi el din Prada numită România, susţine că năvala trupelor străine în România ţine de întărirea Flancului estic al NATO pentru apărarea în faţa ruşilor.

Doar atît?

Răspunsul ni-l dă o scenă din Delirul lui Marin Preda. Cu geniul său de a surprinde neliniştea colectivă, marele satiric dezvăluie, prin Achim, semnele că România se pregătea de ceva în primele luni ale lui 1941:

„Achim ştia că din moment ce eşti dat la trenuri, trenuri vezi. Nu lua seama la ele. Le întîlnea în gări, se încrucişa cu ele pe cîmpii şi prin munţi pe unde linia era dublă, unele lungi, nesfîrşite, de marfă, dar a dracului marfă, bălţată, îndreptată în sus cu ţevi care nu puteau fi acoperite: trenuri antiaeriene. Dar şi tunuri cu ţeava scurtă şi groasă. Şi parcă tancurile nu erau şi ele o marfă? Unde mama dracului erau duse? Îl vezi că merge încolo, spre Bucureşti, dar parcă poţi să spui că aia e destinaţia?”

Care era destinaţia?

Bulgaria, unde Germania susţinea că pregăteşte Operaţiunea Mariţa:

„O armată uriaşă de aproape 700 000 de oameni fu adusă şi masată la noi în România, acele trenuri cu trupe pe care avea să le vadă în februarie Achim Moromete trecînd necontenit spre sud… Treceau în Bulgaria, care, asemeni nouă, acceptase la 8 februarie 1941 ca această masă formidabilă de oameni înarmaţi pînă în dinţi să treacă peste teritoriul ei şi printr-un nou Dunquerque, de astă dată neşovăitor, englezii să fie nimiciţi şi aruncaţi în mare.”

Istoricii arată că Operaţiunea Mariţa a fost un pretext de a aduce în România forţe germane pregătite de atacarea Rusiei. O parte au trecut în Bulgaria. Alta a rămas la noi. Operaţiunea Barbarossa era pregătită pentru mai 1941. A fost întîrziată de atacarea Iugoslaviei. În prima parte a lui 1941 funcţiona încă Pactul Ribbentrop Molotov. Nemţii nu puteau să pregătească pe faţă Războiul cu Uniunea Sovietică. Mareşalul Antonescu, deja înţeles cu Hitler pentru participarea României la Campania din Est, a acceptat venirea în ţara noastră a Armatei Germane. În februarie 1941 în România erau aproape 400 000 de militari germani. Mulţi s-au întrebat de ce a apelat Hitler la români despre care avea o părere proastă. Dincolo de petrolul de pe Valea Prahovei a contat – şi nu puţin – posibilitatea de a declanşa atacul de pe teritoriul României care avea o graniţă însemnată cu Uniunea Sovietică.

Klaus Iohannis ne vorbeşte zi şi noapte de apărarea flancului estic în cazul unui atac din partea Federaţiei Ruse.

Pe seama acestei apărări pune el venirea în România a trupelor străine într-o proporţie pe care ţara n-a cunoscut-o de la plecarea trupelor sovietice.

În realitate, aşa cum s-a văzut şi din reportajul CBC, grămădirea de trupă şi armament NATO vizează trecerea în Ucraina şi atacarea ruşilor pentru a fi aruncaţi în mare.

România devine o bază de plecare pentru Războiul NATO cu Armata rusă alături de armata ucraineană.

Ca şi în iunie 1941, din România se poate trece rapid graniţa în Ucraina pentru a lua poziţie de luptă alături de armata ucraineană.

Klaus Iohannis a acceptat ca România să fie bază de plecare pentru atacarea Rusiei.

Dintre toţi liderii NATO e cel mai agresiv în atacarea Rusiei.

La ordinele sale Sistemul a impus presei o poziţie antirusească pe care nici măcar presa Războiului sfînt n-a atins-o.

Românii vor fi alături de trupele ucrainene?

E o întrebare inutilă:

Ce nu face Klaus Iohannis ca să devină secretar general NATO?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro