Ion Cristoiu: Scriam în decembrie 1995 despre semnificaţiile alegerilor din Rusia. Victoria comuniştilor pur şi simplu

• Ion Cristoiu: Expresia „revenirea comuniştilor” pentru a desemna victoria acestora în alegeri e improprie. Ea presupune o plecare. Or, judecînd după felul în care ei au fost înlăturaţi, nu-i exclus ca urmaşii bolşevicilor să nu fi plecat niciodată din rîndurile şi din conştiinţa milioanelor de ruşi
• Ion Cristoiu: Spre deosebire de alte ţări din Est, succesul comuniştilor în alegerile din Rusia nu poate fi considerat ca triumful unui mecanism democratic. Dacă îşi pun în gînd, comuniştii ruşi ne pot face surpriza de a instaura dictatura.
• Ion Cristoiu: În acelaşi timp, spre deosebire de ceilalţi foşti comunişti din ţările lagărului socialist, comuniştii din Rusia sînt comunişti pur şi simplu. Ei nu s-au transformat în social-democraţi, precum colegii lor unguri sau polonezi. Ei şi-au spus şi au rămas comunişti.

Aşteptate cu sufletul la gură de întregul mapamond, rezultatele alegerilor legislative din Rusia sînt deja cunoscute. Comuniştii şi naţionaliştii se afla pe primele locuri. Dacă în ce priveşte scorul surpriza nu e prea mare, dat fiind ca atît sondajele de opinie, cît şi analiştii l-am prevăzut, victoria lui Jirinovski a dat peste cap multe calcule. Pe marginea acestor rezultate se pot face multe comentarii. Abundenţa semnificaţiilor şi efectelor perfect explicabilă atît prin raportarea la momentul internaţional actual, cît şi pe însemnătatea unui asemenea eveniment la o ţară de proporţiile Rusiei. De aceea sînt conştient că reflecţiile mele pe marginea întîmplării de la Moscova n-au cum să acopere întreaga suprafaţă a concluziilor şi ipotezelor posibile. Ar trebui pentru aceasta raftul unei biblioteci.

Printre explicaţiile care pot fi dale victoriei previzibile a comuniştilor e şi faptul că Rusia se înscrie astfel în întregul proces care domină fosta Europă comunistă. După Bulgaria, Ungaria, Polonia, iată că şi în Rusia comuniştii, alungaţi prin mijloace mai mult sau mai puţin democratice – de la ieşirea lor de bunăvoie din scenă pînă la lovituri de stat în genul celei din România – revin la putere pe calea alegerilor libere, formula fundamentală a pluralismului din care ei şi-au făcut de-a lungul deceniilor ţinta unor infinite acuzaţii.

Unele nuanţe se impun totuşi.

Victoria comuniştilor în Rusia are un anumit specific prin raportare la întîmplările din ţările care au aparţinut pînă nu demult lagărului socialist. Trebuie remarcat în primul rînd faptul că, în celelalte ţări din Est, comuniştii s-au întors la putere după o perioada de reforme radicale. Victoria lor în aceste ţări poate fi pusă pe seama discrepanţei dintre aşteptările exagerate ale populaţiei faţă de capitalismul văzut prin filmele americane şi realitatea aspră a economiei de piaţă. În Bulgaria, în Ungaria, în Polonia, reveniţi în rolurile de actori principali, comuniştii se văd obligaţi să continue reformele începute de regimurile de Dreapta. Aşa cum se constată deja la Budapesta, de exemplu, nu va trece mult şi populaţia îşi va da seama că în materie de decizii dure vizînd preţurile, şomajul, comuniştii nu sînt mai breji decît adversarii lor. De aceea, e de aşteptat ca, în ţările aflate pînǎ nu de mult sub ocupaţie sovietică, la următoarele alegeri, cetăţenii să se întoarcă la operaţiunea din perioada imediat următoare lui 1989. Guvernările comuniste vor spulbera pentru totdeauna ceea ce a devenit, o dată cu trecerea anilor de dreapta, nostalgia după perioada socialismului real.

În Rusia comuniştii revin într-un context social-politic şi economic diferit. Ei au fost alungaţi de la putere mai mult prin succesive lovituri de palat decît prin revolte populare sau revoluţii. Avînd în vedere specificul rusesc, specific constînd în ivirea unor schimbări istorice nu de jos în sus, cum ar fi normal, ci de sus în jos, putem spune că Europa şi întreaga lume n-au beneficiat pînă la aceste alegeri de adevăratul punct de vedere al cetăţenilor risipiţi într-un spaţiu de proporţiile unui continent despre prăbuşirea regimului comunist, despre reducerea Uniunii Sovietice la Rusia pur şi simplu. În aceste condiţii, expresia „revenirea comuniştilor” pentru a desemna victoria acestora în alegeri e improprie. Ea presupune o plecare. Or, judecînd după felul în care ei au fost înlăturaţi, nu-i exclus ca urmaşii bolşevicilor să nu fi plecat niciodată din rîndurile şi din conştiinţa milioanelor de ruşi. De aceea, spre deosebire de alte ţări din Est, succesul comuniştilor în alegerile din Rusia nu poate fi considerat ca triumful unui mecanism democratic. Dacă îşi pun în gînd, comuniştii ruşi ne pot face surpriza de a instaura dictatura. Mai ales că ei înving într-o ţară care n-a beneficiat de mutaţii decisive în direcţia democraţiei şi a economiei de piaţă.

N-avem cum vorbi, ca-n alte ţări din Est, de o instaurare la nivelul conştiinţei cetăţeneşti a convingerilor democratice şi capitaliste nici măcar de ordinul, unei pîlpîiri. În acelaşi timp, spre deosebire de ceilalţi foşti comunişti din ţările lagărului socialist, comuniştii din Rusia sînt comunişti pur şi simplu. Ei nu s-au transformat în social-democraţi, precum colegii lor unguri sau polonezi. Ei şi-au spus şi au rămas comunişti. În Ungaria, în Bulgaria şi în Polonia, comuniştii n-ar fi avut nici o şansă la scrutin dacă nu s-ar fi înfăţişat în elegantele costume ale social-democraţiei de tip occidental. În Rusia, lucrurile stau invers. Cred că oamenii lui Ghenadi Ziuganov n-ar fi reuşit să atingă nici pragul intrării în parlament dacă s-ar fi prezentat populaţiei sub masca social-democraţiei. Populaţia i-a votat tocmai pentru că ei s-au înfăţişat drept comunişti pur şi simplu. (Evenimentul zilei, 19 decembrie 1995)

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro