- Ion Cristoiu: Occidentul va lăsa să înțeleagă fiecărei țări din Est că, înainte de a se îndepărta cu încă un pas de Rusia, trebuie să capete acceptul tacit al Moscovei.
- Ion Cristoiu: Conștient că drumul României spre Atlantic trece pe la Moscova, președintele va trebui să procedeze la o îmbunătățire a relațiilor româno-ruse.
- Ion Cristoiu: Gruparea condusă de Adrian Năstase n-a fost o clipă suspectată în România ca opunîndu-se drumului nostru către Vest.
6. Drumul României către Occident va trebui să treacă pe la Moscova
Așa cum arătam în numărul anterior, Vestul va căuta să-l menajeze pe Boris Elțîn în demonstrațiile sale de forță imperială a Rusiei. De aceea, orice mișcare a unei țări din Est spre Occident va trebui să ia în calcul punctul de vedere al Moscovei. România, Ungaria, Polonia, Bulgaria vor fi obligate la așa ceva nu de Rusia, ci de însăși Europa Occidentală. Pentru a-i păstra lui Boris Elțîn capitalul naționalist, absolut necesar victoriei în alegeri, Occidentul va fi extrem de prudent cu ceea ce ar putea deranja pe ruși în materie de politică vestică a fostelor țări comuniste. Drept urmare, chiar dacă n-o va spune direct, Occidentul va lăsa să înțeleagă fiecărei țări din Est că, înainte de a se îndepărta cu încă un pas de Rusia, trebuie să capete acceptul tacit al Moscovei. Țara care va fi obligată cel mai tare la așa ce va rămîne, incontestabil, România, una dintre fostele membre ale CAER legate de Moscova prin străvechi disensiuni. În ochii mijiți ai ursului de la Răsărit, România ocupă un loc aparte. Ea a fost întotdeauna un ghimpe în fața imperiului rus pus pe umflare pînă la Mediterana și Atlantic. Kremlinul știe că sentimentele antirusești sînt adînc înrădăcinate în conștiința poporului român. Drept urmare, așa cum s-a văzut și în ultimii ani, cele mai mari suspiciuni față de tendințele de occidentalizare ale țărilor din Est s-au manifestat la Moscova față de România. E de așteptat ca în ce privește deplasarea spre Occident, Rusia să manifeste o mai mare intransigență față de București decît față de Budapesta, Sofia sau chiar Varșovia. Nu trebuie să uităm, în același timp, că, în calculele occidentale, România ocupă primul loc în ceea ce privește sacrificarea pe altarul capriciilor moscovite. Lipsită de bunăvoința manifestată de Vest față de alte țări foste comuniste, România va fi prima victimă a politicii occidentale de păstrare cu orice preț a lui Boris Elțîn în fruntea Rusiei. Asta înseamnă înainte de toate că orice gest al nostru înspre Atlantic va face Occidentul să se întrebe, înainte de a-l primi cu brațele deschise, dacă nu cumva el supără pe țarul de la Kremlin. De aceea, înainte de a-i pune la cale, Bucureștiul va trebui să se asigure că nu va deranja Rusia. Drumul României către Occident va trebui să treacă de-acum încolo pe la Moscova!
Cum se va reflecta această situație în viața politică autohtonă? Destul de complex. Efectele vor fi diferite pentru diferitele personalități și diferitele partide care se agită pe scena noastră publică. Situația cea mai complicată o va avea, mai mult ca sigur, președintele Ion Iliescu. Judecînd după mișcările din ultimul timp, domnia sa pare să fi optat ferm pentru îndreptarea României către Vest. Posibila mutație în atitudinea Occidentului față de Boris Elțîn îl va constrînge pe Ion Iliescu la un balet extrem de sofisticat. Conștient că drumul României spre Atlantic trece pe la Moscova, președintele va trebui să procedeze la o îmbunătățire a relațiilor româno-ruse. Nu a exclus ca înainte de a face un pas spre Vest, domnia sa să fie obligat la a ajunge la o înțelegere discretă cu Kremlinul. Ion Iliescu e însă în România ținta unor acuzații, dinspre Dreapta și dinspre Stînga, de om al Moscovei. De aceea există, riscul ca efortul său de a menaja susceptibilitățile Rusiei, efort cerut chiar de Occident, să fie rapid exploatat de către adversari ca o confirmare a tezei că Ion Iliescu mimează apropierea de Vest, în realitate el rămînînd un fidel al imperiului de la Răsărit.
O povară în plus pentru domnia sa o reprezintă și acuzația de oportunism în materie de politică internațională. E lesne de bănuit că o tentativă de îmbunătățire a relațiilor româno-ruse ar putea spori bănuielile unei schimbări a politicii sale după victoria naționalist-comuniștilor din Rusia. Totul va depinde de abilitatea cu care președintele va reuși să convingă opinia publică de seriozitatea opțiunii sale prooccidentale.
Într-o situație dificilă se vor găsi și forțele aflate în stînga PDSR-ului. PRM-ul și PSM-ul nu și-au ascuns pînă acum prudența, dacă nu chiar ostilitatea față de integrarea României în NATO, față de orientarea noastră către Vest Triumfătorii la recentul scrutin din Rusia – comuniștii și naționaliștii – și-au făcut un stindard din lupta împotriva extinderii NATO către Est. În aceste condiții adversarilor stîngii românești le va fi destul de ușor să eticheteze PRM-ul și PSM-ul ca fiind coloana a V-a a naționalist-comuniștilor ruși în România. În contextul antirusismului tradițional românesc, această etichetă poate fi catastrofală forțelor aflate la stîngă PDSR-ului. Ele riscă să aibă soarta Partidului Comunist Român din perioada interbelică, partid care a jucat un rol minor în viața politică a țării tocmai pentru acuzația de agentură a imperialismului rusesc între Nistru și Tisa. În schimb, opoziția de dreapta din România va fi puternic favorizată de schimbările de la Moscova și de cele din politica occidentală față de nazurile lui Boris Elțîn. Atît CDR-ul, cît și celelalte partide aflate la dreapta PDSR-ului, au deja un însemnat capital politic în materie de occidentalism și antirasism. În campania electorală ele vor putea exploata pe scară largă situația complicată în care se va găsi Ion Iliescu, precum și partidele de extremă stîngă.
Deși ar putea să pară paradoxal, un avantaj din noul context european îl va avea și PDSR-ul, mai precis aripa liberală a acestuia. Gruparea condusă de Adrian Năstase n-a fost o clipă suspectată în România ca opunîndu-se drumului nostru către Vest. Drept urmare, PDSR-ul va avea o armă extrem de eficace în bătălia electorală cu partidele aflate la stingă sa. Nu știu dacă aceste previziuni se vor îndeplini în totalitatea lor. Știu însă sigur că rezultatul scrutinului din Rusia își va pune o amprentă decisivă asupra vieții politice românești din perioada următoare.
(Evenimentul zilei, 23 decembrie 1995)