- Ion Cristoiu: Pe 13 aprilie 1944, în perspectiva Procesului, general Constantin Tobescu e anchetat în subsolul Ministerului de Interne, asemenea tuturor celor care alcătuiesc Lotul Antonescu. Vine vorba la un moment dat de evacuarea evreilor din Bucovina, Basarabia şi Transnistria.
- Ion Cristoiu: Constantin Tobescu declară că el n-a fost amestecat în această operaţie. A aflat de ea întîmplător.. A fost la Cernăuţi în zilele cînd evreii erau evacuaţi. Nu pentru a superviza operaţiunea, Doamne fereşte! ci pentru a face rost la un preţ mai ieftin, de lucruri pentru fiică-sa, care se mărita.
- Ion Cristoiu: Nu ştiu în ce măsură prin relatarea asta, generalul Constantin Tobescu a scăpat de acuzaţia de criminal de război. Sigur e că prin postura sa hazlie, de şef de Siguranţă mergînd la Cernăuţi ca să facă un chilipir, el îşi merită numele de brav român.
Noiembrie 1941. Armata Română e în Cernăuţi de patru luni şi ceva. Cu o lună în urmă a luat Odessa şi acum se bate cu Armata Roşie pe undeva pe la Cotul Donului.
Ţara e angajată în ceea ce Mareşalul Antonescu a proclamat drept Război sfînt.
Alături de nemţi, după recucerirea teritoriilor străbune – Basarabia şi Bucovina – Armata Română luptă pentru salvarea Europei de pericolul bolşevic.
Cel puţin aşa scriu ziarele, spun soldaţilor ofiţerii înainte de a porni la atac, declară oratorii în conferinţe şi scriu poeţii stipendiaţi de Mihai Antonescu.
Ai crede, auzindu-l pe Mareşal, citind ziarele, ascultînd radioul public şi urmărind la cinema jurnalele de Actualităţi în întreaga ţară, a Capul statului, pînă la omul de serviciu de la primărie nu-şi precupeţeşte energia pentru Războiul Sfînt.
Şeful Inspectoratului de Poliţie şi Siguranţă şi generalul Constantin Tobescu.
Nu e nevoie, cred, de prea multe vorbe pentru a dovedi cît de importantă era această funcţie în plin război cu bolşevismul din afara şi cu diversele dinăuntru. Poliţia de Siguranţă stă la pîndă 24 din 24 de ore, îi urmăreşte pe suspecţi, dejoacă atentate, investighează planuri diabolice, într-un cuvînt, asigură că nici o grăuntă de nisip diversionist să nu perturbe maşinăria de război a ţării.
Se înţelege că Şeful Poliţiei şi Siguranţei nu-şi poate permite nici să-şi tragă sufletul.
Ars de idealul Războiului Sfînt din Est, măcinat de grija ca statul să nu fie subminat de conspiraţii, generalul Constantin Tobescu nu poate fi imaginat decît numai şi numai la serviciu.
Pe 13 aprilie 1944, în perspectiva Procesului, general Constantin Tobescu şi anchetat în subsolul Ministerului de Interne, asemenea tuturor celor care alcătuiesc Lotul Antonescu.
Vine vorba la un moment dat de evacuarea evreilor din Bucovina, Basarabia şi Transnistria.
Anchetatorii vor insista pe acest moment la interogatoriu intregului Lot.
Constantin Tobescu a declarat că na fost amestecat în această operaţie. A aflat de ea întîmplător.
În ce context?
„Eu am fost la Cernăuţi, într-un interes personal. Cerîndu-i generalului Vasiliu permisiunea, m-am dus la Cernăuţi să cumpăr pentru o fată a mea, care se mărită, nişte covoare. Auzim că acolo se găsesc lucruri mai ieftine, din cauza acestor deplasări. Rugasem chiar pe un ofiţer care fusese acolo, să se intereseze. Între timp, sa produs evenimentul cu deplasarea evreilor. Timp de 2-3 zile, cît sa produs operaţia, eu eram acolo şi eu am informat pe g-ralul Vasiliu.
GR…: Vă amintiţi ce obiecte aţi cumpărat?
C. TOBESCU: Da. O sufragerie, un serviciu de masă, tacâmuri pentru 12 persoane, un serviciu de farfurii de 12 persoane, covoare.“
Carevasăzică, Şeful Poliţiei şi al Siguranţei a fost la Cernăuţi în zilele cînd evreii erau evacuaţi.
Nu pentru a superviza operaţiunea, Doamne fereşte! ci pentru a face rost la un preţ mai ieftin, de lucruri pentru fiică-sa, care se mărită.
Nu ştiu în ce măsură prin relatarea asta, generalul Constantin Tobescu a scăpat de acuzaţia de criminal de război.
Sigur e că prin postura sa hazlie, de şef de Siguranţă mergînd la Cernăuţi ca să facă un chilipir, el merită numele de brav român.
Sărmanul Mareşal!
Cu astfel de colaboratori voia să scape el Europa de anticristul bolşevic!
NOTĂ : Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro