Ion Cristoiu: Tradiţia luatului pe arătură în politica românească

Foto: Ion Cristoiu
  • Ion Cristoiu: Nu cred ca vreun ziarist român să fi mers la Moscova pentru a verifica năzdrăvăniile care se scriau în ziarele noastre despre Rusia Sovietică. Această orbire propagandistică a presei noastre avea să fie plătită crunt după 23 august 1944. Dintr-o parte s-a sărit într-alta. Din perspectiva pamfletară în perspectiva encomiastică.
  • Ion Cristoiu: Recitind Publicistica lui Caragiale, am dat peste interviul imaginar cu Nicolae Fleva, publicat de Moftul român din 15 aprilie 1983. Şi mă gîndesc să-l reproduc drept dovadă că oamenii politici au evitat din totdeauna răspunsurile simple, omeneşti, preferîndu-le discursurile demagogice.
  • Ion Cristoiu: Jurnalistul a venit să-i ia un interviu despre boala sa, îi pune întrebări despre boală, iar Nicolae Fleva răspunde prin deliruri politicianiste. Exact ca azi, la interviurile în direct, în care tu îl întrebi pe interlocutor dacă afară plouă, iar el îţi răspunde despre ce spune partidul lui în chestiunea pensiilor.

1. George Magherescu lucrează la Secţia a III- a Operaţii a Marelui Stat Major. În această ipostază se deplasează în Basarabia, la Hotin. Ce l-a impresionat cel mai mult aici la Hotin ne va povesti el mai tîrziu în Memoriile publicate la editura Adrian Păunescu în 1991 sub titlul Adevărul despre Mareşalul Antonescu:

„Ce mă atrăsese mai mult la Hotin era priveliştea ce se oferea ochilor pe malul celălalt. De la începutul coborîşului pe malul românesc se deschidea înaintea ochilor, ca într-un enorm amfiteatru, un orizont pe puterea vederlor. Avusesem de prima dată impresia că mă găseam la marginea lumii. Dincolo de firul de argint ce şerpuia jos, lunecînd printre maluri verzi începea altă lume, lumea tainelor, a temerilor, a ameninţărilor!

Dincolo era doar U.R.S.S.!

Îmi alesesem un loc la umbra a doi vişini din prima vie de cum începuse şoseaua să coboare spre Cetate. Era un loc minunat de observaţie. Şedeam uneori o după-amiază întreagă privind dincolo prin binoclu. Ce curios! Totul parcă se schimba ca prin farmec de cum treceai apa cu privirea ! Malul răsăritean era cu mult mai jos şi se pierdea în depărtări alburii într-o pantă uşoară. Dincoace, porneai să urci o pantă lungă, care domina cu o sută de metri malul opus.

Vegetaţia avea şi ea un alt caracter. Era mai domoală n şi nu aşa năvalnică ca pe malul nostru. Aspectul cîmpului era un singur ogor cît cuprindeai cu ochii. Tarlaua individuală era ştearsă, dispărută şi lipsa de mişcare paraliza decorul.

Într-adevăr, stătusem ceasuri întregi ca să nu văd pe sosea decit poate un camion şi, din satul ascuns printre pomi, din cînd în cînd, cîte o umbră omenească. Atît ; restul era linişte, taină, mister.

Din aceste puţine elemente încercam să-mi făuresc a imaginea despre noua societate de dincolo de apă; acolo i începea doar imensa, pravoslavnica Rusie ! Care o fi adevărata ei faţă ? Confruntind ceea ce vedeam cu ce ştiam despre această societate, o singură verificare se impunea: reţinere, tăcere, mister.”

E una dintre cele mai semnificative pagini despre imaginea Rusiei sovietice în conştiinţa românilor de dincoace de Nistru. Dincolo de Nistru erau totuşi oameni. Terorizaţi de dictatură, loviţi de lifturi, Fără Dumnezeu, unii, dar oameni nu zombi. Cu toate acestea colonelul presupune dincolo de Nistru o lume misterioasă, locuită de barbari, aşa cum, probabil îşi imaginau romanii lumea de dincolo de Zidul lui Adrian. Viziunea asta era rodul presei româneşti interbelice, incapabile să scrie un rînd corect despre URSS, fie acesta şi critic. Românilor li se ofereau adevărurile de a gata ale celei mai simpliste abordări prin presă. Nu cred ca vreun ziarist român să fi mers la Moscova pentru a verifica năzdrăvăniile care se scriau în ziarele noastre despre Rusia Sovietică. Această orbire propagandistică a presei noastre avea să fie plătită crunt după 23 august 1944. Dintr-o parte s-a sărit într-alta. Din perspectiva pamfletară în perspectiva encomiastică. Relatările jurnaliştilor şi scriitorilor care călătoresc în URSS nu sînt toate rodul oportunismului. Sînt multe dintre ele rodul imaginii false cu care veniseră la ruşi. Convinşi că aici vor întîlni o lume de zombi, rămîneau stupefiaţi să descopere o lume de oameni. Şi atunci, daţi peste cap de contrazicerea imaginii, exagerau în aprecierea realităţilor din URSS.

2. Recitind Publicistica lui Caragiale, am dat peste interviul imaginar cu Nicolae Fleva, publicat de Moftul român din 15 aprilie 1983. Şi mă gîndesc să-l reproduc drept dovadă că oamenii politici au evitat din totdeauna răspunsurile simple, omeneşti, preferîndu-le discursurile demagogice. Interviul imaginar ironizează cumplit năravul bătutului cîmpii în cazul lui Nicolae Fleva, unul dintre marii demagogi ai epocii în care a trăit Caragiale. Jurnalistul a venit să-i ia un interviu despre boala sa, îi pune întrebări despre boală, iar Nicolae Fleva răspunde prin deliruri politicianiste. Exact ca azi, la interviurile în direct, în care tu îl întrebi pe interlocutor dacă afară plouă, iar el îţi răspunde despre ce spune partidul lui în chestiunea pensiilor

„Un interview

Aflînd prin d. C.C. Dobrescu că d. N. Fleva este bolnav în urma unui discurs de patru ceasuri, reporterul nostru şi-a tras repede ghetele şi-a dat fuga acasă la marele cetăţean.

Dăm aici interesantul interview:

Reporterul Moftului Roman – Am aflat, domnule şi ilustre cetăţene, că sînteti bolnav; de ce suferiţi?

Marele cetăţean (cu amărăciune): De ce?… de sugrumarea libertăţilor publice înscrise în Constituţiune.

Reporterul (încurcat): Bine; dar vedeţi d-voastră aş vrea sa aflu cauza bolii?

D. Fleva: N-o pricepi? Află tînărule, că e legea jandarmeriei, acest groaznic jug pe grumajii poporului; mai este apoi legea clerului, această îngenunchiare silită a preoţimii dinaintea pomenii ministeriale…

Reporterul: … Dar ilustre Cleone… pardon! cetăţene, voiam să ştiu dacă-mi daţi voie să vă rog să-mi spuneţi, cam în ce fel s-a declarat boala?… unde suferiţi?…

D. Fleva: Vai! în Cameră s-a declarat… cînd s-a citit legea Maximului. Mă întrebi, unde sufăr?… Mă doare la inimă, tinere, pentru sfîşiarea, sdrobirea…

Reporterul: … Un cuvînt ilustre cetăţene: cam cînd poate spera poporul să vă vază restabilit? – am vrea să avem onoarea a anunţa noi întîi această fericită ştire…

D. Fleva: Cînd mă voi însănătoşi?… Regele ştie… Mă voi însănătoşi, tinere, cînd, sub loviturile cari le va da poporul suveran, care are toate drepturile, ceata asta de ciocoi, de tîlhari, de sugrumatori reacţionari, cari vor să dărîme libertăţile, cari sînt singura garanţie, va cădea în prăpastia din care ar trebui ca niciodată, dacă poporul care…

Reporterul (repede): … Salut, ilustre cetăţene!

D. Fleva: Curaj, tinere!”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro