- Ion Cristoiu: Tudor Arghezi pune punctul pe i în controversa despre părerea străinilor despre noi: „Sînt în străinătate două soiuri de oameni: unii care ne insultă, şi alţii care au faţă de noi o admiraţie atît de mare încît ne jigneşte. Toţi admiratorii noştri ne cunosc, au fost la noi sau au avut legături cu noi.”
- Ion Cristoiu: „Foarte mulţi ştiu situaţia geografică a României, şi Bucureştii li se par cînd în Austria, cînd în Rusia, cînd în Turcia. Din Europa Centrală spre răsărit ei fac cu toate statele şi naţiunile un fel de tocătură mare şi haotică”.
- Ion Cristoiu: „Ei socot că din Germania încolo începe un element nou, populat de fiinţe asemănătoare cu hipopotamul şi libelula, şi înzestrate cu un dar ce se apropie de al vorbirii.”
Despre noi. Tudor Arghezi pune punctul pe i în controversa despre părerea străinilor despre noi:
„Sînt în străinătate două soiuri de oameni: unii care ne insultă, şi alţii care au faţă de noi o admiraţie atît de mare încît ne jigneşte. Toţi admiratorii noştri ne cunosc, au fost la noi sau au avut legături cu noi. Sentimentele celorlalţi sunt scuzabile prin ignoranţă, nicăieri ignoranţa în ce priveşte o ţară străină nu e mai completă, oricît ar părea lucrul de contradictoriu, ca în ţările Apusului civilizat. Foarte mulţi ştiu situaţia geografică a României, şi Bucureştii li se par cînd în Austria, cînd în Rusia, cînd în Turcia. Din Europa Centrală spre răsărit ei fac cu toate statele şi naţiunile un fel de tocătură mare şi haotică, şi dacă n-ar fi cîte un război, ca al Italiei cu turcii, sau ca războiul din Balcani, ei – ar fi aflat din jurnale, în care-şi fac instrucţia generală, nici de existenţa Tripolitaniei, nici de a Greciei, Albaniei şi celorlalte ţări. Ei socot că din Germania încolo începe un element nou, populat de fiinţe asemănătoare cu hipopotamul şi libelula, şi înzestrate cu un dar ce se apropie de al vorbirii.” (Tudor Arghezi, Românca în Seara, 8 iulie 1913)
*
Unde s-a oprit Roma. Mai mult decît incitantă, stîrnitoare de noi idei, teza de fundament a cărţii O scurtă istorie a Germaniei. De la Iuliu Cezar la Angela Merkel-. O repovestire pentru vremurile noastre, apărută în versiune originală, la Old Street Publishing, în 2017, sub titlul The Shortest History of Germany. James Hawes – autorul – porneşte demersul de la un adevăr istoric: Romanii s-au oprit pe Elba. Dincolo de Elba se întinde Prusia, şi nu Germania veritabilă, Germania Vestului. Şi Aliaţii s-au oprit pe Elba, unde a avut loc mult publicitata întîlnire cu Armata Roşie. Jamew Hawes conturează astfel harta Germaniei din vremea romanilor:
„Deşi romanii par să fi cercetat tot ceea ce azi am putea numi Germania, ei nu au reuşit niciodată să o cucerească pe de-a întregul. În fapt, viitorul Germaniei a fost în mare parte dictat exact de limita pînă la care au guvernat romanii. Şi nu există niciun dubiu unde se află aceasta, căci este fără greş săpată în pămînt.
Datele sunt vagi, dar cel tîrziu în jurul anului 100 e.n., romanii deţineau controlul deplin asupra sud-vestului Germaniei. Pe la 160 e.n., şi-au oficializat statutul construind graniţa fortificată cunoscută drept limes Germanicus. Aceasta urma Rinul, apoi o lua spre răsărit pentru a ajunge la fluviul Main (pînă azi, proverbiala linie ce desparte sudul de nordul Germaniei), ca apoi să se îndrepte spre sud şi est pînă la Regensburgul de azi. Această falie din istoria Germaniei este de fapt Marele Zid al Europei: lung de aproximativ 560 de kilometri, de-a lungul lui se înălţau în jur de o mie de forturi şi turnuri de observaţie, dintre care cele mai multe pot fi recunoscute şi astăzi. Mult timp a fost în mod inexplicabil ignorat de istorici, însă în ultimul deceniu a început să se bucure de atenţia pe care o merită. Pentru tot restul acestei cărţi, trebuie să ne amintim exact cît de mult s-a extins guvernarea romană în Germania.
Dacă aşezi linia limesului peste o hartă a Germaniei moderne, ea se întinde peste oraşe precum Köln (Cologne), Bonn, Mainz, Frankfurt, Stuttgart, München şi Viena; şi chiar la est de limes, locuri precum Duisburg au fost iniţial baze avansate ale Romei. Cu alte cuvinte, toate marile oraşe ale Austriei şi Germaniei de Vest, cu excepţia Hamburgului, s-au ridicat în interiorul sau în umbra imediată a Imperiului Roman.”
Plecînd de aici, autorul lansează un îndemn niţel ciudat azi, cînd se invocă peste tot, în acorduri de trîmbiţă, unitatea Europei, de la Atlantic la Urali:
„Germania trebuie să îşi amintească acum adevărata ei istorie. Europa trebuie să facă la fel, înţelegînd că perioada 1871-1945 a reprezentat o anomalie prusacă în istoria unei ţări în care adularea autorităţii statului, zelul puritan şi militarismul chipurilor brăzdate de cicatrici erau elemente cu totul străine. Germania este unica speranţă a Europei. Ea trebuie să acţioneze şi trebuie privită drept ceea ce ar fi trebuit să fie mereu: o ţară puternică în inima Vestului.”
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro