- Ion Cristoiu: Am deschis cartea lui Sir Edwin Pears la prefaţa, semnată de editorul John A. Hoedeman. M-a sedus pe loc descrierea experienţei Zidurilor, încercată de Hoedeman pe parcursul vizitei ca traveler la Istanbul.
- Ion Cristoiu: Dacă aveam fragmentul ăsta la timp, l-aş fi citat în eseul din Historia, la capitolul dedicat Zidurilor, împreună cu cel – şi el neconsemnat – al lui De Amicis despre urmele vizibile ale Bătăliei, descoperite de călător la finele secolului al XIX-lea
- Ion Cristoiu: De invidiat remarca despre locul Zidurilor în viaţa cotidiană a Oraşului şi nu într-un muzeu, cum se întîmplă cu fermele de la Watterloo.
Am luat de la Poştă, după ce mi-am făcut cruce văzînd că nu e coadă, cartea lui Sir Edwin Pears, The destruction of the Greek Empire. The Story of the Capture of Constantinople by the Turks. Am citit-o pe Internet, în variantă free, dar mult mai bine ar fi – am socotit la un moment dat – dacă aş face rost şi de ediţia tipărită. Cartea, mai precis ediţia din 2014 a premierei din 1903, e de fapt un cărţoi. Reproducerea portretului lui Constantinos Dragases în variantă bizantină de pe copertă trimite imediat la o carte despre Bizanţ. Mi-am amintit asta după ce ieri, trecînd pe la Cărtureştii de la Băneasa, am văzut pe un întreg raft de Istorie, lîngă un întreg dulap cu cărţi despre Casa Regală de la noi, semnul unei librării cu izmeneli de Miţa care a devenit peste noapte, din republicană, monarhistă împătimită, cărţi despre Bizanţ, toate aproape la fel prin coperta expunînd de regulă o icoană bizantină. Le-am luat la rînd cu precipitare, în speranţa că voi găsi una despre Căderea Constantinopolului. Am dat peste un volum despre Mileniul bizantin, trecere în revistă a civilizaţiei bizantine, despre Cruciade, cărţi pe care le am deja, şi peste una despre Erosul în Bizanţ, văzută şi altădată, dar care nici acum nu m-a îmboldit să dau banii pe ea. De cum am ajuns la BAR, am deschis cartea lui Sir Edwin Pears la prefaţa, semnată de editorul John A. Hoedeman. M-a sedus pe loc descrierea experienţei Zidurilor, încercată de Hoedeman pe parcursul vizitei ca traveler la Istanbul. Citez, deoarece îmi aminteşte izbitor de experienţa mea:
„Interesul meu faţă de Turcia îşi are rădăcinile într-o vizită la Istanbul cu soţia mea, călător pasionat. În prima seară în oraş, am urcat de la Sultanahmet pînă la al treilea deal din oraşul vechi la Süleymaniye Mosque, ajungînd acolo la apusul soarelui. Din acest punct de vedere, din vîrful dealului, am început să auzim ecouri ale chemărilor la rugăciune din oraş, pînă cînd brusc apelul la rugăciune a ieşit din minarete direct deasupra noastră. Stînd deasupra oraşului în amurg, peste oraş la amurg cu adhanul în urechile noastre, a devenit evident că sîntem într-o lume diferită şi fascinantă. Am petrecut zilele noastre din Istanbul într-o permanentă mişcare şi cu toate acestea, nu am putut vedea ce-am vrut să vedem. Hagia Sofia şi biserica de la Chora au fost spectaculoase, desigur, dar zidurile de pe uscat au fost deosebit de izbitoare. Nedecorate şi imediate, ridicîndu-se din cartierele clasei muncitoare ale oraşului, Zidurile stau ca o parte a oraşului şi nu ca un muzeu. Se poate (şi noi am făcut-o) pur şi simplu să intri în turnuri, să urci la parapeturile zidurilor interioare, şi să priveşti ceea ce a fost peribolos. Se poate vedea locul unde Mehmed al II-lea, sultanul cuceritor, a intrat în Constantinopol în triumf, şi unde Constantin al XI-lea, ultimul împărat, a căzut ca un soldat comun printre oamenii săi. Magia zidurilor din Constantinopole e acolo pentru a o trăi direct, încă în mare parte neînsoţită de artificialitatea unei reconstrucţii sau de constrîngerile unui muzeu. Spre deosebire de orice alt loc pe care îl ştiu, poţi fi fizic şi imediat prezent într-un loc unde bărbaţii s-au războit, s-au luptat şi au murit de-a lungul secolelor; un loc unde imperii au cîştigat şi au pierdut. Cu această fundaţie, am căutat tot ce am putut citi despre asediile din Constantinopol, în special asediul final din 1453. Am găsit că Pears’s book este o carte completă, accesibilă, şi o sursă utilă pentru istoria cuceririi turceşti bizantine.”
Dacă aveam fragmentul ăsta la timp, l-aş fi citat în eseul din Historia, la capitolul dedicat Zidurilor, împreună cu cel – şi el neconsemnat – al lui De Amicis despre urmele vizibile ale Bătăliei, descoperite de călător la finele secolului al XIX-lea.
De invidiat remarca despre locul Zidurilor în viaţa cotidiană a Oraşului şi nu într-un muzeu, cum se întîmplă cu fermele de la Watterloo.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe crostoiublog.ro
Citește și