Ion Cristoiu: Un titlu fals: TVR – Revoluţia Română în direct

• Ion Cristoiu: De la deschiderea emisiunii şi pînă la miezul nopţii, Revoluţia în direct la TVR se limitează la un lung şir de intervenţii mai mult sau mai puţin penibile din studio. Transmisii în direct sau măcar reportaje din alte locuri nu există. Se trimite un car în Piaţa Republicii numai şi numai pentru că Ion Iliescu urma să vorbească de la balcon.
• Ion Cristoiu: Transmisia în direct de la TVR ar trebui numită Manipularea ordinară în direct. De intervenit sînt acceptaţi s-o facă doar cei din Complot. Prin TVR se desfăşoară marea înşelătorie cu terorismul. În fine, TVR e instrumentul prin care echipa lui Ion Iliescu pune mîna pe putere.
• Ion Cristoiu: Mijloacele profesionale folosite de realizatori sînt de o sărăcie atingînd infantilismul. Numai şi numai discursuri. Ca şi moderatorii, cei care intervin din afară sînt tipici caţavencieni. Se pune şi azi întrebarea: De ce n-a reflectat TVR pe 22 decembrie 1989 realitatea revoluţionară şi din alte locaţii, atît din Bucureşti, cît şi din ţară?

Care Revoluţie în direct? Un volum mai puţin cunoscut despre Evenimentele din decembrie 1989 – Emil Constantinescu Păcatul originar, sacrificiul fondator. Revoluţia din 89 aşa cum a fost, editura Minerva, Bucureşti, 2009 – pune punctul pe i în chestiunea titlurilor date pînă acum transmisiei în direct a Evenimentelor din decembrie 1989: Revoluţia română în direct:

„Se vorbeşte mereu despre «Revoluţia română în direct». În realitate, TVR a transmis, începînd cu ora 13.00 numai intervenţiile entuziaste ale unor revoluţionari (mai puţini), adeziunile optimiste ale unor nomenclaturişti (mai mulţi), intervenţiile (stupefiante) ale unor complotişti filosovietici, justificările (puţin credibile) ale vechilor crainici şi prezentările condimentate cu ştiri neverificate (covîrşitor neadevărate) ale redactorului-moderator Teodor Brateş. Transmisia din stradă, din Piaţa Palatului, a început după ora 18.00. Dar atunci ce s-a putut vedea a fost un război împotriva Revoluţiei anticomuniste în care, luptîndu-se cu «terorişti» invizibil, Armata a tras şi în civili, şi în alţi militari, toţi – fără vină.”

Întru totul de acord cu Emil Constantinescu.

Transmisia în direct la TVR nu poate fi identificată cu Transmisia Revoluţiei Române în direct. Din mai multe puncte de vedere:

a. Revoluţia, dacă vrem să-i zicem aşa, a avut mai multe locaţii în Bucureşti. Nu numai la TVR, dar şi în sediul CC, în Piaţa Republicii, la MApN, pe străzile Bucureştiului. Asta fără a ţine cont că România avea şi alte oraşe decît Bucureşti. De la Timişoara pînă la Vaslui. De la deschiderea emisiunii şi pînă la miezul nopţii, Revoluţia în direct la TVR se limitează la un lung şir de intervenţii mai mult sau mai puţin penibile din studio. Transmisii în direct sau măcar reportaje din alte locuri nu există. Se trimite un car în Piaţa Republicii numai şi numai pentru că Ion Iliescu urma să vorbească de la balcon. Nici o reuniune crucială pentru Revoluţie nu ajunge la TVR. Nici şedinţa de la MApN, nici reuniunea de la sediul CC cu Ion Iliescu pe post de baştan.

b. Transmisia în direct de la TVR ar trebui numită Manipularea ordinară în direct. De intervenit sînt acceptaţi s-o facă doar cei din Complot. Prin TVR se desfăşoară marea înşelătorie cu terorismul. În fine, TVR e instrumentul prin care echipa lui Ion Iliescu pune mîna pe putere.

c. Mijloacele profesionale folosite de realizatori sînt de o sărăcie atingînd infantilismul. Numai şi numai discursuri. Ca şi moderatorii, cei care intervin din afară sînt tipici caţavencieni.

Se pune şi azi întrebarea:

De ce n-a reflectat TVR pe 22 decembrie 1989 realitatea revoluţionară şi din alte locaţii, atît din Bucureşti, cît şi din ţară?

2. La prima sa intervenţie de la TVR din 22 decembrie 1989, de la ora 14, 35 Ion Iliescu invocă o convorbire cu un anume Luca de la Cabinetul unu:

„La sediul comitetului central se află reprezentanţii populaţiei. Am vorbit la telefon cu cabinetul numărul unu (rîsete). Nu mai era, nu mai era nici persoana numărul unu, nici secretarul şi secretariatul acestei persoane. Mi-a răspuns un tovarăş Luca, nu ştiu cine o fi săracul, mi-a spus el şi alţi cîţiva care fac parte dintr-un comitet naţional sînt acolo. Mi-au cerut să mă prezint, i-am spus cine sînt, nu m-a cunoscut omul şi n-am putut să închei un dialog (Mihai Bujor: o să vă cunoască!)”

Din după amiaza lui 22 decembrie 1989 cînd l-am văzut pe Ion Iliescu la TVR şi m-am liniştit, deoarece am realizat că pleacă ai noştri ca să vină tot ai noştri, m-am întrebat cine e acel un tovarăş Luca şi dacă îl va cunoaşte vreodată pe Ion Iliescu. În cartea sa Păcatul originar, sacrificiul fondator. Revoluţia din 89 aşa cum a fost, editura Minerva, Bucureşti, 2009, Emil Constantinescu scrie în dreptul orei 13,35:

„În Cabinetul 1 ocupat de revoluţionari sună telefonul roşu de pe biroul lui Nicolae Ceauşescu. După o clipă de ezitare, unul dintre revoluţionari ridică receptorul. De la capătul firului i se spune: «Tovarăşe, vreau să vorbesc cu cineva din Comitetul Central. Răspunde: Păi, cu cine să vorbiţi din Comitetul Central, că sîntem noi? Cel de la capătul firului întreabă: Dumneata cine eşti? Tînărul răspunde: Eu sînt Luca, unul dintre manifestanţi, după care se întoarce spre ceilalţi zicînd: Mă, e unul Ion Iliescu la telefon”.

 La subsolul paginii Emil Constantinescu notează:

„Dialogul mi-a fost relatat personal de Ion Gâtlan şi mi-a fost confirmat chiar de Ion Iliescu.”

Ion Gâtlan e tatăl lui Mihai Gâtlan, împuşcat la Dalles. Chiar dacă a intrat şi el în sediul CC, inclusiv în Cabinetul numărul unu, el nu e tovarăşul Luca.

Rămîn, aşadar, întrebările:

Cine e tovarăşul Luca?

A avut el după decembrie 19i89 prilejul să-l cunoască pe Ion Iliescu, devenit preşedinte la României? A mărturisit el cuiva cum a ajuns la Cabinetul unu şi cum nu l-a recunoscut pe Ion Iliescu?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro