- Ion Cristoiu: Villa Farnesina poartă acest nume de la ultimul proprietar, cardinalul Alessandro Farnese, care a cumpărat-o în 1577. Ea a aparţinut pînă la moarte bogătaşului Agostino Chigi, trăitor între 1466-1520.
- Ion Cristoiu: Azi, mii de turişti plătesc bilet pentru a putea vedea frescele lui Rafael. Nu e prima dată cînd dau în străinătate peste vile, palate ale unor bogătaşi de pe vremuri devenite azi, prin operele de artă conţinute, obiective turistice.
- Ion Cristoiu: Nu cred că Agostino Chigi, care dădea în grădina din jurul vilei petreceri faimoase, şi-a cîştigat pe căi totalmente cinstite banii din care a ridicat vila. În România postdecembristă, din banii obţinuţi în chip necinstit, îmbogăţiţii tranziţiei şi-au trîntit vile măreţe, unele întrecînd-o pe cea a lui Agostino Chigi.
Intrînd în sala de lectură a BAR, îmi amintesc că pe drum, zuruind valiza pe rotile şi ducînd în spate rucsacul de TeFeList, mi-am zis că e musai să:
a. Încep o dată şi o dată rubrica Ziua prin care am trecut, înregistrare video a gîndurilor stîrnite de lumea prin care trec în fiecare zi. M-am săturat şi eu de cîte ori mi-am jurat c-o încep.
b. Continui postarea la rubrica Documente a unor fotografii de despre darea peste cap a presei noastre în decembrie 1989 pentru a fi într-un interval de cîteva ore din ceauşiste iliesciste. Pentru asta am nevoie de Scînteia tineretului din 22 decembrie 1989 dimineaţa, cea cu Apărarea cuceririlor revoluţionare ale poporului de acţiunile cercurilor diversioniste. Mă interesez la catedră dacă aş putea primi fără să mai fac fişă colecţia din decembrie 1989 a Scînteii tineretului, diferită de colecţia Tineretului liber. Da, o pot primi. În aşteptarea ei merg la dulapul cu publicaţii rezervate (cele lăsate de cititori pentru a doua zi, pentru că ei pleacă în oraş), ca să caut ceva de fotografiat cu telefonul mobil. Dau de colecţia ziarului Tribuna Hârlăului, indiscutabil, genul de publicaţie locală, scos de cineva care are ciudă pe altcineva, şi rămas pe piaţă fie pînă cînd nu mai are bani, fie pînă cînd se împacă. Mă amuză textul programatic, din primul număr, pe care-l fotografiez:
„De ce apărem?
S-a mai făcut o încercare în această direcţie, de a se scoate o gazetă periodică în oraşul nostru.
Nu s-a putut continua cu apariţiunea fostei gazete, fiindcă «cinstea» n-a izbutit să-şi facă loc, în drumul pe care cei de la fosta gazetă ni l-au croit.
De astă dată ne vom mărgini la puterile noastre şi vom depune toate stăruinţele ca începutul să fie încununat de succes.
Avem credinţa că opinia publică Hârlăuană îşi va da seama ce însemnează o tribună a Hârlăului şi ne va sprijini.
Programul nostru de conducere va fi ca cinstea să triumfe, alungînd cu înverşunare murdăriile şi păcatele învechite şi nărăvite ale unora.
Cu Dumnezeu înainte.
Tribuna Hârlăului.”
Lesne de dibuit aici legătura organică dintre presă şi politică. Asemenea partidelor în debutul campaniei electorale, un ziar la prima apariţie pe piaţă făgăduieşte ca va fi biciul lui Dumnezeu în pedepsirea păcatelor învechite şi mătura din ceruri în alungarea murdăriilor.
După-amiază, reîntorcîndu-mă în sală, chiar în prima bancă descopăr pe tipul care a rezervat Tribuna Hârlăului. Are deschis pe stativ, peste colecţia ziarului America, pe cea a Tribunei Hârlăului. Ca de obicei, în astfel de împrejurări, mă opresc lîngă respectivul cititor şi-l întreb ce l-a apucat cu Tribuna Hârlăului. Zice că ne ştim, că e de la tv sau că a lucrat la tv, nu-mi dau seama, c-a făcut un film despre Nae Ionescu, ale căror aventuri ale producţiei au legătură şi cu mine. Ieşise scandalul cu emisiunea mea la Eugenia Vodă despre Zelea Codreanu şi atunci ea l-a sunat de la Cluj că nu mai dă interviu.
De ce se uită peste Tribuna Hârlăului?
E din Hârlău şi a fost curios să vadă ce-i cu publicaţia asta. Îmi confirmă că e o publicaţie iorghistă, antisemită la modul blînd al lui Nicolae Iorga şi că proprietar e unul Breazu, care ţinea în Hârlău şi o librărie.
*
Scriam pe 22 aprilie 2014
Peste sute de ani mii de oameni vor plăti bilet ca să viziteze vilele corupţilor noştri de azi?!
Sincer să fiu, am nimerit la Villa Farnesina din Roma absolut întîmplător. Căutam în Trastevere Casa della Fornarina, unde locuise fiica brutarului, Margherita, iubita lui Rafael. Am găsit-o pînă la urmă sau, mă rog, cred că am găsit-o, dat fiind că nici o placă nu desemnează fosta brutărie de la numărul 20, Via di Santa Dorotea. Mai întîi însă am ajuns la Villa Farnesina, înşelat de indicatoarele care ţineau să precizeze: Cu fresce de Rafael. Mă voi fi gîndit, în prostia mea, că Rafael i-a trîntit brutarului niscaiva fresce de patrimoniu numai şi numai pentru că era amorezat de fiică-sa. Villa Farnesina poartă acest nume de la ultimul proprietar, cardinalul Alessandro Farnese, care a cumpărat-o în 1577. Ea a aparţinut pînă la moarte bogătaşului Agostino Chigi, trăitor între 1466-1520. Între 1508-1512, Agostino Chigi îşi face pe malul Tibrului o vilă somptuoasă. Printre cei plătiţi să realizeze frescele interioare se numără şi Rafael. În fresca din Loggia di Psyhe poate fi văzută, drept Psyhe, metresa lui Agostino Chigi, veneţiana Francesca Ordaschi. Azi, mii de turişti plătesc bilet pentru a putea vedea frescele lui Rafael. Nu e prima dată cînd dau în străinătate peste vile, palate ale unor bogătaşi de pe vremuri devenite azi, prin operele de artă conţinute, obiective turistice. Nu cred că Agostino Chigi, care dădea în grădina din jurul vilei petreceri faimoase, şi-a cîştigat pe căi totalmente cinstite banii din care a ridicat vila. Spre deosebire de peşti, pe care Iisus i-a înmulţit în chip cinstit, chiar dacă miraculos, banii se înmulţesc în chip necinstit. În România postdecembristă, din banii obţinuţi în chip necinstit, îmbogăţiţii tranziţiei şi-au trîntit vile măreţe, unele întrecînd-o pe cea a lui Agostino Chigi. Te pomeneşti că peste sute de ani sau poate chiar numai peste decenii mii de oameni vor plăti bilet ca să viziteze vilele corupţilor noştri de azi!
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro