• Ion Cristoiu: 20 octombrie 1932. Nicolae Titulescu e desemnat ministru de Externe în Guvernul Vaida-Voevod. Nu era o noutate funcţia. Era o noutate partidul care-l desemna: PNŢ, duşman de moarte al PNL, al partidului care-l vînturase pe Titulescu la şefii. Presa noastră, în frunte cu Neamul Românesc, al lui Nicolae Iorga, porneşte o campanie zgomotoasă împotriva lui Titulescu.
  • Ion Cristoiu: Stelian Popescu e prieten cu Nicolae Titulescu. Prin editorialul Acţiune suspectă din Universul, 21 octombrie 1932, el intervine în Scandal. Chiar dacă mînat de partizanat, textul rezistă trecerii timpului prin scoaterea în evidenţă a unor note de esenţă ale societăţii româneşti.
  • Ion Cristoiu: E vorba mai întîi de voioşia cu care noi, românii, abordăm chestiuni pe care alte naţii le supun judecăţii temeinice şi îndelungate (…) Despre ce-i vorba? Despre un alt nărav românesc aplicat de presa noastră la cazul Titulescu. Şi anume saltul de la cîntarea neţărmurită la înjurarea de leliţă

Ion Cristoiu: 20 octombrie 1932. Nicolae Titulescu e desemnat ministru de Externe în Guvernul Vaida-Voevod. Nu era o noutate funcţia. Titulescu mai fusese ministru de Externe. Era o noutate partidul care-l desemna: PNŢ, duşman de moarte al PNL, al partidului care-l vînturase pe Titulescu la şefii. Presa noastră, în frunte cu Neamul Românesc, al lui Nicolae Iorga, porneşte o campanie zgomotoasă împotriva lui Titulescu. Printre altele, i se reproşează şi eşecul negocierilor cu sovieticii pentru un tratat de recunoaştere reciprocă dintre Bucureşti şi Moscova.

Stelian Popescu e prieten cu Nicolae Titulescu. Prin editorialul Acţiune suspectă din Universul, 21 octombrie 1932, el intervine în Scandal. Chiar dacă mînat de partizanat, textul rezistă trecerii timpului prin scoaterea în evidenţă a unor note de esenţă ale societăţii româneşti.

E vorba mai întîi de voioşia cu care noi, românii, abordăm chestiuni pe care alte naţii le supun judecăţii temeinice şi îndelungate:

Recomandări

VA CÂNTA CELINE DION LA JO?
CE VREA NETANYAHU DE LA SUA
WHATSAPP VINE CU NOI AVATARE
CHARLES INVESTEȘTE ÎN ELICOPTERE
TE CONFRUNȚI CU MAHMUREALĂ EMOȚIONALĂ?
CANICULA LOVEȘTE INDUSTRIA HORECA

„Sînt zile, cînd oricît ai fi de optimist, nu se poate să nu recunoşti, măcar pentru propria ta conştiinţă, că ne merităm soarta, pe care noi singuri ne-o croim, prin uşurinţa cu care privim situaţiile cele mai tragice prin cari trecem.

Starea aceasta de deformare a unei judecăţi sănătoase s-a accentuat, de cînd la suprafaţa vieţii noastre publice s-au strecurat elemente demagogice, şi ea constituie în ochii străinului care ne priveşte şi ne judecă, chiar cu prietenie, o caracteristică a poporului român.

Un ministru străin, care a stat mai multă vreme în ţara noastră, fiind transferat în altă parte, a fost întrebat la plecare să spuie, cum ar caracteriza el poporul român şi răspunsul a fost: «Un popor unde nimic nu este luat în serios şi unde simţul răspunderii este prea puţin dezvoltat de la vlădică pînă la opincă».

La judecata acestui om, ne-a făcut să ne gîndim adînc, desfăşurarea evenimentelor politice din ultimele zile şi mai ales atitudinea pe care presa noastră o are pentru moment – căci avem convingerea că în curînd ea se va schimba la cea dintîi adiere de vînt contrar, – faţă de acest rar exemplar al rasei române şi idolul ei de acum cîtva timp, d. Titulescu.”

Despre ce-i vorba?

Despre un alt nărav românesc aplicat de presa noastră la cazul Titulescu. Şi anume saltul de la cîntarea neţărmurită la înjurarea de leliţă:

„Sîntem prieteni ai d-lui Titulescu şi excepţionalele sale calităţi nu odată ne-au fermecat, dar nu pînă într-atît încît să ne pierdem capul, şi de aceea, ori de cîte ori a greşit, i-am spus-o şi în faţă şi în public. Ba, a fost un timp cînd cu faimoasa lege a impozitelor cedulare, noi singuri i-am ţinut piept, şi în presă şi în Cameră. El nu uită nici astăzi să ne reproşeze, deşi credem şi azi, ca şi atunci, că a fost greşită concepţia sa în transformarea impozitelor noastre de cari şi acum toate clasele de contribuabili se plîng.

Calităţile excepţionale ale d-lui Titulescu au făcut ca el să fie repede înconjurat şi adulat de oamenii politici şi de presă, iar succesele sale au fost în aşa fel trîmbiţate că el apărea în totdeauna ca un supra om.

Am păstrat justa măsură în toate aprecierile, şi atitudinea noastră a fost şi faţă de el, ca şi faţă de oricine, nepărtinitoare

De cîteva zile însă, cu o perfidie fără seamăn, în aceeaşi presă – care pînă acum nu găsea termeni ditirambici mai extraordinari pentru marele român Titulescu – se strecoară otrava unei campanii menită să facă din acest om un mare vinovat. Interese străine, puse în acţiune de duşmanii neamului nostru, ca şi interese de ordin politic intern, spre a fi satisfăcute, îşi dau mîna imputînd d-lui Titulescu greşeli imaginare, spre a-şi ascunde astfel o perfidie destul de aparentă.”

Din cazul Titulescu, publicistul trage o concluzie care ţine de esenţa românismului:

„Uşurinţa cu care se trece interesat sau dezinteresat de la o situaţie la alta, ne umple sufletul de revoltă şi, gîndindu-ne la judecata străinului asupra noastră, ne face să cerem din toate puterile o lămurire cît mai grabnică a situaţiunii, şi o sancţiune corespunzătoare, pentru a fi începutul unei dezme ticiri şi unei refaceri în caracterizarea aşa de sîngeros aplicată poporului român.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro