- Ion Cristoiu: Pentru rubrica Am citit pentru dumneavoastră din Suplimentul literar-artistic al cristoiublog.ro m-am gîndit să postez un fragment din capitolul „Jderii s-au dus în Ţara Leşască”, Fraţii Jderi, volumul 2, Izvorul alb.
- Ion Cristoiu: Abia acum îmi sar în ochi proporţiile mitice pe care le ia în acest fragment un fapt de rutină din Natură: Venirea iernii. N-aş fi remarcat aceste proporţii dacă n-aş fi văzut The Game of Thrones, cu al său Winter is Coming. Iarna din The Game of Thrones nu e o iarnă obişnuită.
- Ion Cristoiu: Autorul Fraţilor Jderi nu descrie Natura, aşa cum învaţă elevii de liceu din manuale pe de rost; el o trăieşte cu toate simţurile sensibile ca o rană deschisă. De la Eminescu literatura română n-a mai avut un Poet al Naturii de o asemenea trăire metafizică. Winter is Coming! ar fi trebuit să murmure neliniştiţi Ionuţ Jder şi ai săi dacă Jderii ar fi fost abonaţi la Netflix.
Pentru rubrica Am citit pentru dumneavoastră din Suplimentul literar-artistic al cristoiublog.ro m-am gîndit să postez un fragment din capitolul „Jderii s-au dus în Ţara Leşască”, Fraţii Jderi, volumul 2, Izvorul alb. Optez pentru asta şi dintr-un motiv pragmatic. Despre acest fragment, mai bine zis despre o parte a lui, am scris mai demult şi am publicat, tot mai demult, eseul Istoria care se face mit. Scriam chiar în debutul bucăţii:
„Finele cărţii a doua – Izvorul Alb – e dedicat aventurii lui Ionuţ Jder, sub acoperirea de negustor de vite, în marginea Ţării Leşeşti pentru a o salva pe jupîniţa Maruşca, viitoarea nevastă a lui Simion Jder, din mîinile boierului Niculăieş Albu, care a răpit-o nu numai din amor neîmpărtăşit, dar şi din interesul de a lovi în tatăl fetei, unul dintre boierii lui Ştefan Vodă.
La un moment dat, Ionuţ Jder ajunge, după ce-a trecut Prutul, la o moară servind drept popas pe drumul negustorilor de vite dinspre Moldova spre Ţara Nemţească.
Suntem în octombrie 1472.
A venit o iarnă timpurie.”
Aici, la moară, morarul Moş Onisifor îşi expune oaspeţilor, în buna tradiţie românească, respectată riguros şi azi, teoriile sale de politică internaţională, colorate de un naţionalism fatalist. Papistaşii – occidentalii – colaborau cu Păgînii de la Constantinopol în timp ce Măritul Ştefan se lupta de unul singur pentru apărarea Creştinismului. I-am zis eseului Istoria care se face mit, deoarece tot ce spune Moş Onisifor nu e confirmat de datele exacte de istorie elementară.
Motivul publicării stă în existenţa comentariului pe care-l pun de obicei la finele fragmentului supus lecturii.
Recitind fragmentul descopăr însă un alt motiv, dacă nu mai serios decît primul de a-l publica:
Venirea iernii în viziunea sadoveniană.
Citez din fragmentul cu pricina:
„Pe cînd se întindea pe ape şi-n bălţi amurgul, începu a spori suflarea vîntului. Într-o vreme se arătară sub cer neguri despletite, care fugeau cu grabă spre miazăzi. În urma negurilor sosiră stoluri de gîşte sălbatice, din soiul acelora sprintene şi ascuţite la viers care se chiamă gîrliţi. Se năpustiră asupra bălţilor acoperindu-le şi asupra stufurilor, dărîmîndu-le. Mulţimea lor era aşa de mare şi zvoana aşa de întinsă, încît se întunecă de istov împrejurimea şi turmele de vite se neliniştiră căutînd să iasă la o lărgime. Încet încet, la poruncile şi harapnicele slujitorilor, boii se alinară pe cînd, prin întunericul nopţii, chemările gîrliţilor şi zbucnirile lor de aripi se prelungeau în lungul Prutului pînă la mare depărtare.
Cătră miezul nopţii, asupra zvonului de jos se lăsă alt zvon al înălţimilor. Erau alte paseri străine, de felurite neamuri, care alungau unul după altul stoluri repezi, fugind de o spaimă pe care oamenii încă nici n-o bănuiau.
Podarul veni prin întuneric la Jder.
– Nu ştiu dacă domnia ta, frate creştine, simţeşti în nări miros de omăt, pe vînt. Eu simţesc, ca şi-n alţi ani cînd vine iarna năprasnic. Ai avut dreptate să te grăbeşti. Mă duc să cercetez pripoanele de dincolo şi îndată după aceea trecem vitele. Oamenii domniei tale or aprinde făclii, luminînd balta.”
Abia acum îmi sar în ochi proporţiile mitice pe care le ia în acest fragment un fapt de rutină din Natură:
Venirea iernii.
N-aş fi remarcat aceste proporţii dacă n-aş fi văzut The Game of Thrones, cu al său Winter is Coming. Iarna din The Game of Thrones nu e o iarnă obişnuită. E un prăpăd, e Apocalipsa. Dincolo de ea stă sfîrşitul Lumii. Ionuţ Jder şi ai lui trec Prutul în Ţara Leşească. Aici sînt însă pustietăţi înfricoşătoare. Din depărtările acestor pustietăţi vine Iarna. Nu ştim cum va fi ea, aşa cum nici Iarna din The Game nu ştim cum arată. Ştim însă semnele pe care le trimite Iarna oamenilor din marginea pustietăţilor:
„Cătră miezul nopţii, asupra zvonului de jos, se lăsă alt zvon al înălţimilor. Erau alte paseri străine, de felurite neamuri, care alungau unul după altul stoluri repezi, fugind de o spaimă pe care oamenii încă nici n-o bănuiau.”
Citiţi pasajul despre venirea iernii şi veţi descoperi că Mihail Sadoveanu simte Natura cu întreg sufletul! Autorul Fraţilor Jderi nu descrie Natura, aşa cum învaţă elevii de liceu din manuale pe de rost; el o trăieşte cu toate simţurile sensibile ca o rană deschisă. De la Eminescu literatura română n-a mai avut un Poet al Naturii de o asemenea trăire metafizică. Winter is Coming! ar fi trebuit să murmure neliniştiţi Ionuţ Jder şi ai săi dacă Jderii ar fi fost abonaţi la Netflix.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro