• Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a chemat credincioșii la Peștera Sf. Andrei
  • IPS Teodosie, declarație șocantă despre cei care s-ar putea îmbolnăvi la pelerinaj
  • „Dacă este momentul să plece din viață, pleacă la Dumnezeu”
  • Avocata lui Teodosie: „Și dacă ne oprea Poliția, o luam pe câmp si ajungeam”
  • Chemările lui Teodosie, fără efect: doar 300 persoane la slujbă
  • 150 dintre participanți au fost membri ai clerului bisericesc
  • Peste 150 de jandarmi și polițiști au fost mobilizați în comuna Ion Corvin

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, neagă orice pericol de infectare care poate exista în cazul enoriașilor prezenți la hramul Sfântului Andrei. Arhiepiscopul Tomisului a oferit un răspuns halucinant, după ce a fost întrebat ce se întâmpla dacă un credincios se îmbolnăvește de COVID-19.

„Cine vine la sărbătoare, dacă acolo este momentul să plece din viața aceasta, pleacă la Dumnezeu. Dar a venit la sărbătoare, a venit însetat cu sufletul după Dumnezeu. Nu există sănătate publică, omul se îmbolnăvește mai întâi înăuntru, în suflet. Dacă sufletul este trist, orice tristețe aduce boală. Eu sunt contrariat de ce suntem obligați să stăm în frig la slujbe, în afară de ziua Sfântului Andrei. Nu ai cum să-i pui pe credincioși afară, decât dacă vrei să-i extermini, eu nu vreau să-i extermin pe credincioși”, a declarat ÎPS Teodosie.

Membrii clerului vor fi amendați

Ceremonia de la Peştera Sfântului Apostol Andrei se desfășoară, luni în localitatea Ion Corvin din județul Constanța. La slujbă participă numeroase persoane din afara localității, deși nu au dreptul, iar preoții de pe scena amenajată în are liber nu poartă măști de protecție și nu respectă regulile de distanțare fizică.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Autoritățile estimează că la slujbă au participat aproximativ 400 de persoane și că cel puțin o sută de oameni nu au respectat regulile anti-Covid. Autoritățile județene au anunțat că vor fi sanționați toți participanții care nu au respectat regulile, inclusiv membrii clerului.

Evenimentul din județul Constanța a fost privit cu oarecare pasivitate de mai marii BOR – iar singurul aliat vocal al lui Teodosie a fost purtătorul său de cuvânt.

„Cei care se agită irațional și spun că IPS Teodosie instrigă la nerespectarea legii sunt orbi și surzi. (…) Nu Biserica a  umplut spitalele, ci colcăiala de interese pe niște cărpe numite măști”, a spus Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului

„IPS Teodosie vrea scandal cu orice pret. Si partea proasta este ca vrea sa antreneze toata Biserica in rafuiala sa personala cu statul, cu legile si cu stiinta in general”, susține Theodor Paleologu, fost ministru al culturii

Rebeliunea lui Teodosie a fost catalogată în termeni duri de fostul ministru al culturii Theodor Paleologu. Teodosie a devenit exponentul unui curent de țăcăniți, a spus el.