- Prim-vicepreședintele Iranului, Mohammad Reza Aref, afirmă că securitatea în Strâmtoarea Ormuz nu poate fi „gratuită”, în contextul sancțiunilor și presiunilor occidentale asupra exporturilor de petrol.
- El a acuzat SUA de „blocadă maritimă ilegală” și a avertizat: „Alegerea este clară: fie o piață liberă a petrolului pentru toți, fie riscul unor costuri semnificative pentru toată lumea”.
- Oficialul iranian leagă stabilitatea energetică globală de încetarea presiunilor asupra Teheranului și susține că Iranul își va consolida controlul asupra Strâmtorii Ormuz.
Prim-vicepreședintele Iranului, Mohammad Reza Aref, a declarat că securitatea navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz nu poate fi asigurată gratuit, în contextul tensiunilor cu Occidentul și al sancțiunilor economice impuse Teheranului.
„Nu poți restricționa exporturile de petrol ale Iranului și, în același timp, să te aștepți la securitate gratuită pentru alții”, a scris oficialul pe rețeaua X, citat de agenția IRNA.
El a acuzat Statele Unite că impun o „blocadă maritimă ilegală” și a avertizat că situația actuală ar putea avea consecințe globale: „Alegerea este clară: fie o piață liberă a petrolului pentru toți, fie riscul unor costuri semnificative pentru toată lumea”.
Aref a legat direct securitatea din regiune de presiunile economice asupra Iranului, afirmând: „Stabilitatea prețurilor combustibilor depinde de încetarea garantată și durabilă a presiunilor economice și militare asupra Iranului și aliaților săi”.
Oficialul a susținut, de asemenea, că Teheranul își va consolida controlul asupra Strâmtorii Ormuz, sugerând că această poziție ar reduce impactul sancțiunilor occidentale. El a reiterat că Iranul consideră acțiunile SUA drept „piraterie și confiscări maritime sub pretextul blocadei”, în timp ce Occidentul insistă că libertatea de navigație trebuie respectată conform dreptului internațional.