• Abbas Araghchi, ministrul iranian de Externe: „Nu știm dacă putem să mai avem încredere în America
  • Masoud Pezeshkian, președintele Iranului: „Iranul nu va reduce activitățile nucleare la 0% în nicio circumstanță”
  • Trump a declarat că va lua o decizie privind intervenția SUA în Iran „în 2 săptămâni”
  • Israelul estimează că Trump a decis deja să intervină, iar termenul de 2 săptămâni este doar o tactică pentru a înșela Iranul

Iranul este hotărât să continue luptele și refuză cu orice preț să reducă la 0% îmbogățirea uraniului.

„Între război și reducerea îmbogățirea uraniului la 0 – alegem războiul!” – a scris pagina Forțelor Armate Iraniene pe X.

Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat sâmbătă că Iranul nu va reduce activitățile nucleare la 0% „în nicio circumstanță”, potrivit agenției de știri Mehr, afiliată guvernului iranian.

Recomandări

ZIUA JUDECĂȚII
ÎNCEPE ÎMPĂRȚEALA
NE DESPĂRȚIM, M-AI AUZIT?!
NU LE MAI IAU OCHII
TRUMP I-A LUAT PESTE PICIOR!
UK ȘI FRANȚA FAC ACORD

Iranul, a spus el, este „gata să discute și să coopereze”, dar a avertizat că va continua represaliile militare împotriva Israelului.

Comentariile sale au venit în timpul unei convorbiri telefonice purtate sâmbătă cu Emmanuel Macron, președintele francez, înainte de apariția rapoartelor conform cărora bombardierele americane B-2 au fost mutate din bazele lor americane în Guam.

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat că „Iranul nu este sigur că poate avea încredere în America după atacul israelian”, potrivit NBC News.

„Nu știm cum putem să mai avem încredere în ei. Ceea ce au făcut americanii a fost, de fapt, o trădare a diplomației”, a spus el.

„Iranul nu va fi niciodată de acord să oprească toată îmbogățirea uraniului, iar Israelul trebuie să-și oprească campania aeriană înainte ca orice negocieri cu SUA să poată continua. Nu suntem pregătiți să mai negociem cu ei, atâta timp cât agresiunea continuă”, a adăugat el.

Araghchi a spus că Iranul nu va renunța la îmbogățirea uraniului – așa cum a cerut Trump – și a declarat că i-a spus clar acest lucru trimisului american, Steve Witkoff.

„I-am spus de mai multe ori că îmbogățirea zero este imposibilă. Fiecare țară are dreptul să îmbogățească uraniul în scopuri pașnice”, a mai declarat Araghchi.

Trump a spus că nu a luat încă o decizie privind implicarea SUA în război și a spus că „va decide în următoarele 2 săptămâni”. În același timp, CNN a raportat că oficialii israelieni consideră acest termen de „2 săptămâni” doar o tactică de înșelăciune și că, de fapt, Trump a luat deja decizia de a interveni în război pentru a ajuta Israelul să distrugă situl nuclear de la Fordow.