Italia prelungeşte măsurile împotriva răspândirii Covid-19

- Purtarea măştii în spaţiile închise este obligatorie, iar stadioanele şi cluburile rămân închise.
- Intrarea în Italia a cetăţenilor care provin din 13 ţări, printre care şi Republica Moldova, continuă să fie interzisă.
- Noul decret va intra în vigoare de la 15 august şi va fi actualizat pe 7 septembrie.
Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a semnat vineri noaptea un nou decret care prevede prelungirea măsurilor sanitare adoptate pentru stoparea răspândirii noului coronavirus.
Principalele reguli la care trebuie să te supui sunt purtarea măştii în spaţiile închise şi în mijloacele de transport, respectarea distanţei de un metru în orice context şi evitarea creării de aglomeraţie. Deschiderea stadioanelor şi a cluburilor se amână tocmai pentru a evita crearea aglomeraţiei.
Noul decret vine şi cu o veste bună pentru tine, dacă ești amator de croaziere, care vor reporni de la 15 august cu reguli foarte stricte. Înainte să urci la bord, ți se va măsura temperatura corpului.
Autorităţile sanitare pot decide în orice moment să supună testelor orice persoană care prezintă simptomele noului coronavirus. În actualul decret se menţin şi restricţiile de intrare în Italia pentru persoanele care provin din 13 ţări care nu aparţin Uniunii Europene şi care prezintă un risc major de exportare virusului. Acestea sunt Republica Moldova, Armenia, Bahrein, Bangladesh, Brazilia, Bosnia Herzegovina, Chile, Kwait, Macedonia de Nord, Oman, Panama, Peru şi Republica Dominicană.
- Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au mers la Chișinău de Ziua Independenței Republicii Moldova: „România, Republica Moldova și Ucraina sunt aliați naturali”
- Computerul care folosește neuroni umani vii funcționează deja în Singapore. CL1 combină celule biologice și cipuri pentru cercetări în A.I., medicină și robotică
- Premieră mondială: Medicii au folosit A.I. ca pe un „GPS” în timpul unei operații pe creier. Sistemul identifică în timp real nervii și vasele de sânge care trebuie protejate
- Trump a fost mare de mic!
- Nicușor Dan publică un articol de opinie în Fox News: „Sunt președintele unuia dintre cei mai de încredere aliați ai Americii. Iată cum ținem piept Rusiei”