Japonia, lovită de ninsori abundente: Peste 1000 de șoferi sunt blocați de două zile pe o autostradă VIDEO

  • Peste 1000 de mașini au rămas blocate în zăpadă, de două zile, pe o autostradă din Japonia.
  • Ninsoarea abundentă a început miercuri și a cauzat un ambuteiaj pe o distanță de 16.5 kilometri.
  • 10.000 de case din nordul și vestul țării au rămas fără curent electric.
  • Autoritățile au trimis echipaje care să deblocheze traficul și să-i ajute pe șoferi și pasageri cu mâncare, combustibil și pături.

Peste 1000 de mașini sunt blocate pe o autostradă din Japonia din cauza unei ninsori abundente care a lovit țara în ultimele două zile, relatează BBC.

Autoritățile au trimis echipaje speciale care să-i ajute pe oameni cu mâncare, combustibil și pături. Ajutoarele lucrează de două zile pentru a debloca traficul, care s-a întins pe o distanță de 16.5 kilometri, conform polițiștilor.

„Facem tot posibilul să salvăm șoferii și pasagerii. Suntem pregătiți să continuăm operațiunea și în cursul nopții”, a declarat un oficial pentru AFP.

Ninsoarea abundentă a început miercuri seară și a cauzat multiple ambuteiaje. Însă aceasta nu este singura pagubă cauzată de fenomenul meteo care a lovit Japonia: 10.000 de case din nordul și vestul țării au rămas fără curent electric.

Presa japoneză a spus că au fost multiple sesizări în ceea ce privește traficul blocat, în diferite zone ale autostrăzii Kanetsu. Ambuteiajul s-a produs după ce un camion a rămas blocat în zăpdadă miercuri noaptea.

Alte 300 de mașini blocate în zăpadă, în apropierea autostrăzii Joshinetsu

Un alt ambuteiaj similar a avut loc în apropierea autostrăzii Joshinetsu, miercuri.

Au fost blocate 300 de mașini în cursul nopții, iar autoritățile au reușit să elibereze traficul joi dimineață.

Japonia se confruntă acum și cu ninsori abundente, dar și cu începutul unui al treilea val de coronavirus.