• Trump: Pregătim ceva mare, mai tare decât un armistițiu.
  • Serviciile secrete ale SUA au păreri diferite despre declarațiile lui Netanyahu.
  • Axios: Trump rămâne sceptic cu privire la schimbarea de regim din Iran.

Donald Trump a intrat oficial pe arena războiului dintre Israel și Iran și a început să joace. Plecat în grabă de la reuniunea G7 din Canada unde n-a semnat nici declarația finală, Președintele american a convocat în noapte Consiliul Național de Securitate ca să discute evoluțiile din Orientul Mijlociu.

Ce ar putea decide Donald Trump? Care sunt ultimele informații?

Ultimul mesaj al lui Trump a fost o postare pe Truth Social unde a împărtășit un mesaj de la Ambasadorul său în Israel, în care acesta spunea că are aceeași poziție dificilă pe care a avut-o Truman. Truman a fost Președintele SUA care a luat decizia de a bombarda nuclear Hiroshima și Nagasaki.

Problema este ce decizie va lua și asta nu știe nimeni. A făcut patru postări, a dat trei declarații, lucrurile se cam bat cap în cap. Un singur lucru este constant, poziția clara a lui Donald Trump este că Iranul nu trebuie să aibă bombă nucleară, să aibă capacitate de a lovi nuclear un alt stat.

Recomandări

TRUMP I-A LUAT PESTE PICIOR!
UK ȘI FRANȚA FAC ACORD
TRUMP AMENINȚĂ CANADA
SS SUSPENDĂ ANGAJAȚI
CÂT MAI ȚINE RĂZBOIUL?
N. DAN E DE ACORD CU SIMION

Va exista o ședință de urgență la Casa Albă astăzi. Donald Trump deocamdată n-a luat o decizie, își susține decizia de a-l opri pe Bibi Netanyahu în a-l asasina pe Ayatollahul Khamenei. Se discută de ieri, de când a început această presiune pe Donald Trump să ia o decizie, că dacă îl elimin pe Ayatollahul Khamenei, s-ar putea să vină IRGC-ul la putere, gărzile revoluționare și s-ar putea să nu fie bine.

Israelul a atacat astăzi, pe timp de zi, locații, locuințe rezidențiale ale unor oficiali iranieni. Iranul a anunțat că și-a pregătit o serie de 10 lideri pe fiecare post în cazul în care vor continua israelienii această campanie de asasinare. Cert este că americanii pot să intre în război la presiunile lui Bibi Netanyahu. Administrația americană nu vrea lucrul ăsta pentru că e făgăduința lui Donald Trump să nu intre, să nu provoace, să nu escaladeze un nou război, sau ar putea continua negocierile astfel încât Iranul să se predea din punct de vedere diplomatic și se pare că spre asta se merge.

Donald Trump, astăzi, în Air Force One, înainte să aterizeze în Washington din Canada, a recunoscut că are de gând, în funcție de cum merg lucrurile în teren, să-i trimită pe Steve Witkoff și pe J.D. Vance, care este vicepreședintele Statelor Unite, să discută cu iranieni și să ajungă la un deal astfel încât Iranul să promită că nu va continua ideea programului nuclear.

Iranienii sunt împotriva campaniei israeliene. Deci nu sunt mișcări importante din punct de vedere social în Iran astfel încât să se întâmple ceea ce dorește Netanyahu. Fiind vorba de un stat foarte închis, un stat religios, e foarte posibil ca armata să joace un rol foarte important, mai important decât până acum.