Joc de bilețele între Orban și Iohannis. Cum s-a ajuns la propunerea lui Cîțu în funcția de premier

  • Iohannis a anunțat că abia luni consultă partidele parlamentare
  • Președintele Iohannis a scris aseară pe bilețel premierul: Florin Cîțu
  • CCR: Președintele României nu este decident în desemnarea premierului
  • Curtea: Președintele este arbitru și mediator la desemnarea primului ministru

După alegeri, Iohannis a anunțat că PSD va rămâne în afara deciziei politice. Fără consultări, Iohannis a anunțat o coaliție de centru dreapta. Luni, primul la consultări este PSD pentru că a câștigat alegerile.

Iohannis face consultări paralele. Paralele cu Constituția. S-a tot întâlnit cu liberalii și, mai nou, și cu celelalte partide din viitoarea coaliție, ca să stabilească cine va fi noul premier.

Ba ieri chiar a scris numele prim-ministrului pe un bilețel, episod care îți amintește de biletul roz al lui Băsescu. Porumbelul i-a scăpat lui Ludovic Orban.

„A fost propunerea președintelui care mi s-a părut foarte interesantă, ca fiecare să scriem separat, fără să vedem unul ce scrie celălalt propunerea de premier. Și am scris același nume”, a spus Orban.

Ce face Iohannis nu e tocmai în litera legii. În Constituție scrie, negru pe alb, că președintele nu e decident în desemnarea premierului, ci doar arbitru și mediator.

La fel a zis CCR-ul acum șase ani. Candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru nu reprezintă alegerea exclusivă a președintelui. Cu toate acestea, la o zi după parlamentare, Iohannis anunța, fără consultări, o coaliție de guvernare de centru dreapta.

„PSD poate să rămână în afara deciziei politice. Acum, ce va urma – se cristalizează rapid deja o coaliție de centru-dreapta, care va putea să propună un guvern de coaliție”, a spus Klaus Iohannis.

Pentru că nu se pot face nici artificii, nici simulări de consultări, Iohannis a ales totuși azi să îmbrace haina constituțională. Ca atare, luni, consultările încep cu partidul câștigător al parlamentarelor, dar ignorat cu intenție până acum de Iohannis: PSD.

CCR: Premierul nu este alegerea exclusivă a Președintelui

Candidatul desemnat de Președinte la funcția de prim-ministru nu reprezintă alegerea exclusivă a Președintelui, ci reprezintă rezultatul unor consultări și/sau negocieri dintre acesta și partidul politic care are majoritatea absolută în Parlament sau a celor parlamentare, dacă nu există o atare majoritate„, conform Deciziei CCR nr. 875 din 19 decembrie 2018, precitată, paragraful 65)

CCR: Președintele nu este decident, ci arbitru și mediator

Președintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru și mediator între forțele politice, are doar competența de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau (…) pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului”, arată Decizia CCR nr. 80 din 16 februarie 2014, precitată, paragraful 319.