Elisabeta a II-a a Marii Britanii este cel mai longeviv monarh. La 95 de ani, încă dă lecții și își îndeplinește datoriile oficiale. Tocmai ce a tăiat un tort cu o sabie la dineul oferit de ea la Summitul G7.

Urmează să se vadă cu Joe Biden. Cel de-al 13-lea președinte american pe care-l întâlnește.

Primul președinte pe care l-a întâlnit Elisabeta după ce a devenit regină a fost Dwight D. Eisenhower, în octombrie 1957.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

În 1991, i-a primit alături de prințul Philip, la Buckingham pe John și Jakie Kennedy. La un dineu, nu o întâlnire formală oficială, de stat.

Regina a mai revăzut-o doar pe Jackie. În 1963, după asasinarea președintelui american, la un eveniment comemorativ. Unde au stat una lângă cealaltă, deși era cunoscut de atunci că Prima doamnă a Americii nu aprecia stilul pe care-l considera demodat al Reginei. Dar, îi respecta rangul.

Lyndon Johnson, care i-a succedat lui Kennedy, e singurul președinte american pe care Regina nu l-a întâlnit. În rest, i-a cunoscut pe toți. Chiar și pe tânărul Obama, care nu era născut în anul în care Elisabetha a II-a urca pe tron.

Regina este o bucată vie de istorie. La începutul domniei, când avea doar 27 de ani, a lucrat cu premierul Winston Churcill.

Elisabeth Alexandra Mary Windsor e numele primit la naștere de cea pe care toți o știm ca Regina Elisabeta a IIa. A fost crescută, educată, special pentru a prelua atribuțiile tatălui său. Și după 6 decenii de domnie n-a dezamăgit, fiind în continuare unul dintre cei mai populari monarhi.