• Joe Biden, actualul președinte SUA, nu intenționează să comenteze procesul din Senat în care este acuzat Donald Trump.
  • Purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă a declarat că Joe Biden este „președintele SUA, nu analist politic”.
  • Aceasta a mai spus că deși Casa Albă nu neagă că procesul este un subiect important, atenția lui Biden este îndreptată spre „oferirea locurilor de muncă, dar și pe combaterea pandemiei”.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, nu intenţionează să facă vreun comentariu pe tema procesului din Senat care îl vizează pe fostul preşedinte Donald Trump, acuzat de „instigare la insurecţie”, anunţă Casa Albă, potrivit publicaţiei The Hill.

„Joe Biden este preşedintele SUA, nu este analist politic. Nu va exprima opinii privind argumentaţia din proces, nu urmăreşte procesul, este vorba de o procedură a Senatului”, a declarat Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei Statelor Unite.

„În mod clar, este vorba de un eveniment important pentru ţară, nu neagă nimeni acest lucru. Dar atenţia noastră, atenţia preşedintelui se concentrează pe oferirea de locuri de muncă, pe aducerea sub control a pandemiei, iar aceste lucruri înseamnă că nu vom analiza toate chestiunile referitoare la procedura din Senat, nu considerăm că este necesar să facem acest lucru şi nu este rolul nostru”, a subliniat Jen Psaki.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Joseph Biden se va întâlni marţi seară că lideri ai asociaţiilor oamenilor de afaceri, pentru a discuta despre detaliile planului de asistenţă financiară în valoare de 1.900 de miliarde de dolari.

Procesul care îl vizează pe fostul preşedinte american Donald Trump, inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru „instigare la insurecţie”, a început marţi în Senatul SUA.