• Klaus Iohannis: „Este foarte importantă legătura transatlantică, în contextul evenimentelor recente de la granița de est a Ucrainei”.
  • Alături de Joe Biden va participa și secretarul de stat american Antony Blinken.
  • Reuniunea este găzduită de președintele Klaus Iohannis și de președintele polonez Andrzej Duda
  • Un tweet al președintelui României salută participarea oficialilor americani, a președintelui polonez, precum și a seretarului general al NATO

UPDATE 18:45 Președintele României, după Summit-ul B9: „Am pledat pentru o creștere a prezenței militare aliate, inclusiv a SUA, în România și pe flancul estic”

a spus că, după lucrările Summit-ului B9 la care a participat, prin videoconferință, și președintele SUA, Joe Biden, a pledat, inclusiv în discuția cu liderul de la Casa Albă, pentru creșterea prezenței militare a NATO în Româna și în sudul Flancului Estic.

„Situaţia îngrijorătoare de securitate din Marea Neagră – despre care am discutat pe larg – ne-a dovedit că trebuie să ne menţinem vigilenţa. Așadar, NATO trebuie să continue să își întărească postura de descurajare şi apărare, în special pe Flancul Estic, în mod unitar și coerent, de la Marea Baltică la Marea Neagră. De aceea, am pledat – inclusiv în discuția cu Președintele Biden – pentru o creștere a prezenței militare aliate, inclusiv a SUA, în România și în sudul Flancului Estic.

Mă bucur că Președintele Biden s-a referit în intervenția sa la importanța unei Alianțe mai puternice și relevante global și, mai presus de toate, la importanța specială a articolului V din Tratatul de la Washington, pe care Statele Unite ale Americii îl susțin extrem de puternic.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

De asemenea, împărtășesc ce a spus Președintele Biden legat de necesitatea întăririi cooperării transatlantice: Parteneriatul transatlantic acoperă Europa și se întinde nu doar peste Ocean, ci merge până la Marea Baltică și Marea Neagră, acesta fiind cheia de boltă a tot ceea ce am realizat în secolul XX și până acum”, a spus președintele Klaus Iohannis.

UPDATE 17:27 Klaus Iohannis: „Trebuie să avem în vedere și recentele evoluții îngrijorătoare de securitate din regiune

Klaus Iohannis a accentuat în Summitul Formatului București (B9) că este foarte importantă legătura transatlantică, în contextul evenimentelor recente de la granița de est a Ucrainei.

Mai mult, președintele României a mai spus că este nevoie de consolidarea factorilor de descurajare și de apărare pe flancul din est.

„Dragi colegi, este o plăcere reală să fiu gazda dumneavoastră astăzi. Vă mulțumesc tuturor că ați acceptat să luați parte la a patra ediție a Summitului În Format B9, fiind foarte oportun, la numai o lună de la Summitul NATO de la Bruxelles.

Trebuie să avem în vedere și recentele evoluții îngrijorătoare de securitate din regiune”, a spus Klaus Iohannis în deschiderea evenimentului.

Președintele României a mai spus că Formatul București 9 și-a dovedit valoarea, transmițând mesaje de coeziune către toți aliații de pe flancul de est.

Președintele Statelor Unite ale Americii Joe Biden va avea o intervenție la summitul Formatului București (B9), găzduit luni de președintele Klaus Iohannis

Alături de președintele Klaus Iohannis, reuniunea este găzduită de președintele polonez Andrzej Duda.

Ceilalți șefi de state din Formatul București, precum și a secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg vor participa prin videoconferință. Alături de Joe Biden va participa și secretarul de stat american Antony Blinken.

Un tweet al președintelui României salută participarea oficialilor americani, a președintelui polonez, precum și a seretarului general al NATO.

Agenda reuniunii vizează pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, la 14 iunie 2021, cu accent special pe consolidarea relației transatlantice, a posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic, precum și pe procesul de reflecție NATO 2030. Reuniunea va avea loc inclusiv în contextul recentelor evoluții îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre.

Ce este Summitul Formatului București (B9)

Formatul București (B9) este o inițiativă lansată de președintele României, Klaus Iohannis, și de președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianței: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria.

Primul Summit B9 a fost organizat la București, în noiembrie 2015. Reuniunile ulterioare la nivel înalt au avut loc la Varșovia (8 iunie 2018) și Košice (28 februarie 2019).