• Joe Biden a anunţat măsuri suplimentare pentru controlul armelor de foc
  • „Violenţele armate din Statele Unite sunt o epidemie şi o ruşine pe plan internaţional. Trebuie să înceteze”
  • Mai multe incidente armate, soldate cu numeroase victime, au avut loc recent în statele Colorado, Georgia şi California

Preşedintele american Joseph Biden a anunţat, joi după-amiază, măsuri suplimentare pentru controlul armelor de foc, catalogând drept o „ruşine” violenţele armate produse în Statele Unite.

„Nimic din ceea ce recomand nu încalcă în niciun fel Amendamentul al doilea al Constituţiei. Sunt false argumentele care sugerează că ar fi vizate drepturi prevăzute prin Amendamentul al doilea al Constituţiei”, a declarat Joseph Biden, citat de publicaţia The Hill.

„Violenţele armate din Statele Unite sunt o epidemie şi o ruşine pe plan internaţional. Trebuie să înceteze”, a subliniat Joseph Biden, într-o declaraţie făcută de la Casa Albă alături de vicepreşedintele Kamala Harris şi de secretarul Justiţiei, Merrick Garland.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
AI 2% ȘANSE SĂ AI BILET LA ERAS TOUR
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA

Preşedintele SUA a cerut Departamentului Justiţiei să propună reglementări pentru depistarea armelor de foc care au fost modificate artizanal şi care sunt deţinute ilegal. De asemenea, vor fi elaborate norme pentru intensificarea controalelor privind profilul psihologic al persoanelor care vor să cumpere arme de foc. În plus, pistoalele cu dispozitive de fixare pe braţ vor fi reclasificate, astfel încât să fie verificate mai atent de autorităţi. Preşedintele SUA a cerut Congresului să adopte rapid măsuri pentru extinderea controalelor asupra vânzărilor armelor de foc.

Joseph Biden urmează să îl numească pe David Chipman, un activist pentru intensificarea controalelor la achiziţionarea armelor de foc, în funcţia de director al Oficiului pentru Alcool, Tutun şi Arme de Foc.

Mai multe incidente armate, soldate cu numeroase victime, au avut loc recent în statele Colorado, Georgia şi California.