- O coabitare între Macron si Bardela se anunță explozivă în plan european.
- În cazul victoriei RN la alegerile anticipate, Bardella vrea un comisar care să îi aplice programul.
- Candidatul poate fi respins de Președintele Comisie Europene.
În cazul unei victorii pentru Rassemblement Nationale la alegerile legislative anticipate din Franta, Jordan Bardella își dorește comisarul său european.
Advertisment
„Va fi una dintre primele decizii pe care va trebui să le luăm”, a asigurat candidatul lui Matignon despre numirea comisarului francez. El intenționează să folosească pe deplin această „responsabilitate guvernamentală” și să numească un comisar „aliniat cu dorința noastră de a apăra un anumit număr de interese franceze în fața Comisiei”.
Printre acestea, el a citat în special problema prețurilor la energie. „Președintele va dori să păstreze controlul asupra acestei numiri”, prezice un înalt oficial. Candidatul ales de un stat membru este înaintat președintelui Comisiei Europene, care își formează echipa. Acesta poate fi apoi contestat de Parlament – care a folosit acest drept în 2019 pentru a respinge candidatura primului candidat francez, Sylvie Goulard.
Recomandări
În caz de coabitare, puterea de numire va fi împărțită între Emmanuel Macron și premier – Dacă RN sau noul Front Popular ar ajunge la Matignon în seara zilei de 7 iulie, un act ar reveni în vigoare: contrasemnătura primului ministru.
Prevăzute de Constituție, dar abandonate atunci când Elysée și Matignon sunt din aceeași formațiune, este necesar ca prim ministrul sa valideze majoritatea actelor Președintelui Republicii, în special numirile – cu excepția primului ministru și a președintelui Consiliului Constituțional. Șeful statului nu va putea, așadar, să aleagă singur șefii de administrație, autoritățile de reglementare sau companiile publice (SNCF sau Aéroports de Paris vor fi preocupate după Jocurile Olimpice).
Pentru Autoritatea de Securitate Nucleară și Protecție împotriva Radiațiilor (ASNR), Élysée tocmai l-a propus pe Pierre-Marie Abadie, al cărui nume nu a putut fi confirmat de Parlament. „Toate poveștile pe care le avem despre coabitările anterioare sunt că a trebuit să negociem, să negociem tot timpul”, explică Lucie Sponchiado, autoarea unei teze despre puterea numirilor președintelui sub Republica a cincea. Între 1997 și 2002, o treime din nominalizări i-au revenit lui Jacques Chirac.