• Josephine Baker va deveni prima femeie de culoare care va intra în Panteonul din Paris, mausoleul rezervat marilor bărbaţi ai Franţei, scrie France 24.
  • Ţara sa adoptivă o onorează, la 46 de ani de la moartea sa, nu numai ca artistă care a rupt tiparele, ci şi ca eroină a Rezistenţei franceze, activistă pentru drepturile civile şi pionieră a diversităţii, care şi-a creat propria familie multirasială.
  • Bisexuală în mod deschis, Baker a trăit dragostea liberă cu zeci de ani înainte de revoluţia sexuală din anii 1960, declarând: „Nu sunt imorală, sunt doar naturală. M-am căsătorit de mii de ori pentru că fiecare bărbat pe care l-am iubit a fost soţul meu”, a spus ea.

Josephine Baker va deveni prima femeie de culoare care va intra în Panteonul din Paris, mausoleul rezervat marilor bărbaţi ai Franţei, scrie France 24.

Ţara sa adoptivă o onorează, la 46 de ani de la moartea sa, nu numai ca artistă care a rupt tiparele, ci şi ca eroină a Rezistenţei franceze, activistă pentru drepturile civile şi pionieră a diversităţii, care şi-a creat propria familie multirasială.

Bisexuală în mod deschis, Baker a trăit dragostea liberă cu zeci de ani înainte de revoluţia sexuală din anii 1960, declarând: „Nu sunt imorală, sunt doar naturală. M-am căsătorit de mii de ori pentru că fiecare bărbat pe care l-am iubit a fost soţul meu”, a spus ea.

Recomandări

CE SE ALEGE DE ROMÂNIA?
CE SE ALEGE DE ROMÂNIA?
CE SE ALEGE DE ROMÂNIA?
CUM PROMOVEZI ROMÂNIA?
GREVE ÎN GERMANIA
ROMÂNIA MAI PUTERNICĂ

Născută Freda Josephine McDonald într-o sărăcie extremă în Missouri, în 1906, Baker a părăsit şcoala la 13 ani.

După două căsnicii eşuate – a luat numele Baker de la cel de-al doilea soţ – a reuşit să obţină un loc într-unul dintre primele musicaluri pentru negri de pe Broadway, în 1921.

La fel ca mulţi artişti americani de culoare din acea vreme, s-a mutat în Franţa pentru a scăpa de discriminarea rasială de acasă.

Nu a încetat niciodată să militeze pentru drepturile civile

A fost singura femeie care a luat cuvântul la Marşul de la Washington din 1963, luând microfonul după ce Martin Luther King a ţinut discursul său iconic „I have a dream”.

Într-o încercare personală de a dovedi că există „o singură rasă”, Baker a adoptat 12 copii din întreaga lume pentru a locui cu ea în castelul său din Franţa, pe care a încercat mai târziu să îl transforme într-un „sat global”.

„Cu toţii avem aceeaşi inimă, acelaşi sânge şi aceeaşi nevoie de iubire”, a declarat ea.

Scriitorul Ernest Hemingway – care locuia în capitala franceză la acea vreme – a spus că Baker a fost „cea mai senzaţională femeie pe care a văzut-o cineva”.

Artistul Pablo Picasso s-a minunat de „zâmbetul ei care a pus capăt tuturor zâmbetelor”

Baker a oferit în 1927 spectacolul pentru care va fi mereu ţinută minte. Purtând doar un şir de perle şi o fustă făcută din 16 banane de cauciuc, a dansat Charleston.

Franţa, care avea mai multe colonii africane, a fost uimită de spectacolul ei, pe care, la acea vreme, unii l-au văzut ca pe o parodie a fanteziilor sexuale ale bărbaţilor albi.

„Cu fantezii rasiste pe de o parte şi fantezii colonialiste pe de altă parte, pare corect să spunem că impactul lui Baker asupra Parisului… a avut la fel de mult de-a face cu culoarea ei ca şi cu talentul ei”, a scris criticul literar american Phyllis Rose.

Ilana Navaro, care a realizat un documentar despre Baker, a spus că aceasta „a transformat bananele, simbolurile rasiste supreme, în trofee falice”.

După ce s-a căsătorit cu industriaşul francez Jean Lion, în 1937, şi-a luat cetăţenia franceză, dar relaţia nu a durat mult.

Cu toate acestea, ea l-a ajutat pe acesta şi familia sa să scape de nazişti şi să ajungă în Statele Unite.

Aceasta avea să fie una dintre multele isprăvi din timpul războiului în care Baker a dat dovadă de aceeaşi tărie de caracter care a determinat-o să refuze să cânte în faţa unor audienţe segregate în Statele Unite, o mişcare nepopulară la acea vreme.

A devenit spioană pentru generalul Charles de Gaulle, liderul francez în exil din timpul războiului, şi şi-a folosit abilităţile sale de relaţionare şi contactele pentru a obţine informaţii despre planurile liderului fascist italian Benito Mussolini.

A fost informatoare, curier şi amantă a şefului de contraspionaj al lui De Gaulle din Paris

De asemenea, a trimis rapoarte la Londra scrise cu cerneală invizibilă în partiturile sale, muncă pentru care va fi decorată mai târziu cu Croix de Guerre şi Legiunea de Onoare.

„Franţa m-a făcut ceea ce sunt”, a spus ea mai târziu. „Parizienii mi-au dat totul… Sunt pregătită să le ofer viaţa mea”, a adăugat ea.

Panteonul din Paris este memorialul care adăposteşte rămăşiţele pământeşti ale unor personalităţi franceze marcante.