- Josephine Baker va deveni prima femeie de culoare care va intra în Panteonul din Paris, mausoleul rezervat marilor bărbaţi ai Franţei, scrie France 24.
- Ţara sa adoptivă o onorează, la 46 de ani de la moartea sa, nu numai ca artistă care a rupt tiparele, ci şi ca eroină a Rezistenţei franceze, activistă pentru drepturile civile şi pionieră a diversităţii, care şi-a creat propria familie multirasială.
- Bisexuală în mod deschis, Baker a trăit dragostea liberă cu zeci de ani înainte de revoluţia sexuală din anii 1960, declarând: „Nu sunt imorală, sunt doar naturală. M-am căsătorit de mii de ori pentru că fiecare bărbat pe care l-am iubit a fost soţul meu”, a spus ea.
Josephine Baker va deveni prima femeie de culoare care va intra în Panteonul din Paris, mausoleul rezervat marilor bărbaţi ai Franţei, scrie France 24.
Ţara sa adoptivă o onorează, la 46 de ani de la moartea sa, nu numai ca artistă care a rupt tiparele, ci şi ca eroină a Rezistenţei franceze, activistă pentru drepturile civile şi pionieră a diversităţii, care şi-a creat propria familie multirasială.
Bisexuală în mod deschis, Baker a trăit dragostea liberă cu zeci de ani înainte de revoluţia sexuală din anii 1960, declarând: „Nu sunt imorală, sunt doar naturală. M-am căsătorit de mii de ori pentru că fiecare bărbat pe care l-am iubit a fost soţul meu”, a spus ea.
Născută Freda Josephine McDonald într-o sărăcie extremă în Missouri, în 1906, Baker a părăsit şcoala la 13 ani.
După două căsnicii eşuate – a luat numele Baker de la cel de-al doilea soţ – a reuşit să obţină un loc într-unul dintre primele musicaluri pentru negri de pe Broadway, în 1921.
La fel ca mulţi artişti americani de culoare din acea vreme, s-a mutat în Franţa pentru a scăpa de discriminarea rasială de acasă.
Nu a încetat niciodată să militeze pentru drepturile civile
A fost singura femeie care a luat cuvântul la Marşul de la Washington din 1963, luând microfonul după ce Martin Luther King a ţinut discursul său iconic „I have a dream”.
Într-o încercare personală de a dovedi că există „o singură rasă”, Baker a adoptat 12 copii din întreaga lume pentru a locui cu ea în castelul său din Franţa, pe care a încercat mai târziu să îl transforme într-un „sat global”.
„Cu toţii avem aceeaşi inimă, acelaşi sânge şi aceeaşi nevoie de iubire”, a declarat ea.
Scriitorul Ernest Hemingway – care locuia în capitala franceză la acea vreme – a spus că Baker a fost „cea mai senzaţională femeie pe care a văzut-o cineva”.
Artistul Pablo Picasso s-a minunat de „zâmbetul ei care a pus capăt tuturor zâmbetelor”
Baker a oferit în 1927 spectacolul pentru care va fi mereu ţinută minte. Purtând doar un şir de perle şi o fustă făcută din 16 banane de cauciuc, a dansat Charleston.
Franţa, care avea mai multe colonii africane, a fost uimită de spectacolul ei, pe care, la acea vreme, unii l-au văzut ca pe o parodie a fanteziilor sexuale ale bărbaţilor albi.
„Cu fantezii rasiste pe de o parte şi fantezii colonialiste pe de altă parte, pare corect să spunem că impactul lui Baker asupra Parisului… a avut la fel de mult de-a face cu culoarea ei ca şi cu talentul ei”, a scris criticul literar american Phyllis Rose.
Ilana Navaro, care a realizat un documentar despre Baker, a spus că aceasta „a transformat bananele, simbolurile rasiste supreme, în trofee falice”.
După ce s-a căsătorit cu industriaşul francez Jean Lion, în 1937, şi-a luat cetăţenia franceză, dar relaţia nu a durat mult.
Cu toate acestea, ea l-a ajutat pe acesta şi familia sa să scape de nazişti şi să ajungă în Statele Unite.
Aceasta avea să fie una dintre multele isprăvi din timpul războiului în care Baker a dat dovadă de aceeaşi tărie de caracter care a determinat-o să refuze să cânte în faţa unor audienţe segregate în Statele Unite, o mişcare nepopulară la acea vreme.
A devenit spioană pentru generalul Charles de Gaulle, liderul francez în exil din timpul războiului, şi şi-a folosit abilităţile sale de relaţionare şi contactele pentru a obţine informaţii despre planurile liderului fascist italian Benito Mussolini.
A fost informatoare, curier şi amantă a şefului de contraspionaj al lui De Gaulle din Paris
De asemenea, a trimis rapoarte la Londra scrise cu cerneală invizibilă în partiturile sale, muncă pentru care va fi decorată mai târziu cu Croix de Guerre şi Legiunea de Onoare.
„Franţa m-a făcut ceea ce sunt”, a spus ea mai târziu. „Parizienii mi-au dat totul… Sunt pregătită să le ofer viaţa mea”, a adăugat ea.
Panteonul din Paris este memorialul care adăposteşte rămăşiţele pământeşti ale unor personalităţi franceze marcante.