- Redactorul-şef al revistei de modă Vogue, Anna Wintour, nu a făcut un mister din faptul că o susţine pe vicepreşedinta americană.
- Celebra fotografă Annie Leibovitz a realizat imaginea publicată pe coperta revistei Vogue, în tonuri discrete.
- Kamala Harris, fost magistrat, în vârstă de 59 de ani, pozează aşezată într-un fotoliu.
Kamala Harris, actuala vicepreşedintă a Statelor Unite şi totodată candidata Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, a apărut vineri într-o fotografie publicată pe coperta celui mai recent număr al revistei Vogue, ai cărei jurnalişti consideră că politiciana americană este „candidata epocii noastre”, informează CNN.
Celebra fotografă Annie Leibovitz a realizat imaginea publicată pe coperta revistei Vogue, în tonuri discrete: Kamala Harris, fost magistrat, în vârstă de 59 de ani, pozează aşezată într-un fotoliu, cu o urmă de zâmbet pe chip în timp ce poartă un costum-pantalon de culoarea ciocolatei şi o bluză asortată din satin.
Redactorul-şef al revistei de modă Vogue, Anna Wintour, nu a făcut un mister din faptul că o susţine pe vicepreşedinta americană. Lungul articol consacrat Kamalei Harris în paginile revistei Vogue conţine multe anecdote biografice, în marea lor majoritate deja cunoscute, dar nicio dezvăluire politică sau personală majoră.
Candidata democrată la alegerile prezidenţiale din Statele Unite a dat asigurări încă de la lansarea campaniei sale din luna iulie că susţine dreptul Israelului de a se apăra şi dreptul palestinienilor la autodeterminare.
„O administraţie Harris, pentru a vorbi despre mine la persoana a treia, lucru cu care nu mă simt foarte confortabil, ar încerca să articuleze aceste aspecte şi să producă un discurs care să reflecte complexitatea şi nuanţa a ceea ce se întâmplă în regiune”, a declarat Kamala Harris pentru revista Vogue, fără să ofere alte detalii.