Karl Nehammer este propus pentru postul de cancelar al Austriei

Karl Nehammer urmează să devină cancelar al Austriei

„Am fost ales astăzi în funcţia de lider al partidului şi am fost desemnat candidat pentru postul de cancelar. Este un privilegiu pentru mine să pot conduce această formaţiune politică”, a declarat Karl Nehammer, după o reuniune a Consiliului de conducere al Partidului Popular Austriac (ÖVP, centru-dreapta).

Karl Nehammer intenţionează să menţină „în mod activ linia politică” a ÖVP, prin combaterea imigraţiei şi consolidarea siguranţei publice, prin respectarea unor principii precum responsabilitate, solidaritate şi libertate. Karl Nehammer a început deja formarea echipei guvernamentale. Magnus Brunner a fost selectat pentru postul de ministru de Finanţe, iar Gerhard Karner va deveni ministru de Interne.

Cancelarul Austriei, Alexander Schallenberg, a anunţat joi seară că intenţionează să demisioneze imediat ce va fi ales noul preşedinte al Partidului Popular (ÖVP), în contextul în care fostul cancelar Sebastian Kurz s-a retras din funcţia de lider al formaţiunii politice. „Imediat ce vor fi rezolvate problemele procedurale din interiorul partidului, funcţia de cancelar va deveni disponibilă. Postul de cancelar şi cel de preşedinte al formaţiunii trebuie să fie deţinute din nou rapid de aceeaşi persoană”, a declarat Alexander Schallenberg.

Alexander Schallenberg, fost ministru de Externe, a devenit cancelar al Austriei pe 11 octombrie, după demisia cancelarului Sebastian Kurz din cauza unor anchete de corupţie. Joi, Sebastian Kurz a anunţat că demisionează şi din funcţia de preşedinte al Partidului Popular (ÖVP, centru-dreapta).

Exit mobile version