Kelemen Hunor propune ca alocațiile pentru copii să fie diferențiate în funcție de veniturile familiilor

Vicepremierul Kelemen Hunor, liderul UDMR, a afirmat, luni, că a propus partenerilor din coaliția de guvernare ca alocațiile pentru copii să fie diferențiate în funcție de veniturile familiilor.

„Am vorbit de alocaţii pentru copii, rămâne varianta Senatului. Asta înseamnă că creşterea de 20% se va operaţionaliza începând cu 1 ianuarie. Noi am propus o schimbare de filosofie pentru alocaţiile copiilor, să legăm de venituri şi să fie deductibilă din impozitul după venit. Deci, este o schimbare propusă, pe care o vom discuta în acest an, în aşa fel încât să încercăm să introducem începând din anul 2023”, a declarat Kelemen Hunor, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.

Barna: „Vom discuta pe o astfel de formulă”

Varianta propusă de UDMR va fi analizată, a precizat vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS.

„Subiectul nu a fost detaliat foarte mult în această şedinţă. S-a convenit într-adevăr că avem creşterea de la începutul anului viitor, aşa cum e deja comunicat în spaţiul public, urmând apoi să vedem şi în funcţie de buget cum va fi următorul cadru. A fost şi varianta pe care domnul Hunor a prezentat-o, aceea de a veni cu o variantă îmbunătăţită, prin care să creăm un mecanism în care resursele să fie direcţionate pentru acei copii care au nevoie. (…) Este un subiect care a fost deschis de colegii de la UDMR şi am zis că vom discuta pe o astfel de formulă, nu s-a înaintat mai mult, analizăm şi o astfel de variantă””, a spus liderul USR PLUS.

Exit mobile version