• Klaus Iohannis, a susținut, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă, după ce Comisia Europeană a recomandat ridicarea MCV.
  • Președintele spune că România a făcut un nou pas pe calea integrării europene, arătând că Mecanismul de Cooperare şi Verificare s-a încheiat pentru ţara noastră.
  • „România a făcut un nou pas semnificativ în aderarea la UE. MCV s-a încheiat azi. Avem confirmarea clară că România a făcut reformele necesare pentru statul de drept.

Comisia Europeană a confirmat, marţi, progresul făcut de România în cadrul MCV, ceea ce înseamnă că ţara noastră îndeplineşte recomandările şi obiectivele fixate prin MCV, aşa cum au fost stabilitate la aderarea la UE, astfel că acesta este ultimul MCV al României,a spus preşedintele Klaus Iohannis.

„Astăzi este o zi foarte importantă pentru România, care a făcut un nou pas semnificativ pe calea integrării europene. Mecanismul de Cooperare şi Verificare s-a încheiat astăzi (marţi – n.r.) pentru ţara noastră! Avem, aşadar, confirmarea clară că România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept şi s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupţiei.

Comisia Europeană a confirmat în urmă cu câteva minute, în raportul făcut public, progresul făcut de România în cadrul acestui mecanism, ceea ce înseamnă că îndeplinim recomandările şi obiectivele fixate prin MCV, Mecanismul de Cooperare şi Verificare, aşa cum au fost stabilite la momentul aderării noastre la Uniunea Europeană. Acesta este ultimul raport MCV al Comisiei Europene pentru ţara noastră” , spune Klaus Iohannis.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

UE nu va mai monitoriza România în cadrul MCV

El precizează că de acum înainte, România va fi, la fel ca şi toate celelalte state membre, monitorizată doar prin intermediul Mecanismului generalizat privind statul de drept.

Anul acesta, Parlamentul României a adoptat legile fundamentale ale sistemului judiciar, pe care le-am promulgat după ce Curtea Constituţională le-a declarat constituţionale. România a demonstrat voinţă politică, dar mai ales o puternică susţinere a cetăţenilor pentru a corecta orice deviere de la un parcurs democratic şi pentru a relua rapid reformele, aşa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani. Mă bucur că toate aceste progrese au fost consemnate în Raportul MCV de astăzi, pentru că aceste reforme sunt esenţiale în primul rând pentru români.

Cetăţenii au dreptul la un sistem de justiţie independent, funcţional, eficient, la o societate în care combaterea corupţiei şi integritatea sunt obiective pe deplin asumate. Felicit autorităţile – Guvernul României, ministrul justiţiei, Parlamentul şi instituţiile din sistemul judiciar – pentru aceste rezultate şi îmi exprim aprecierea şi pentru eforturile diplomatice, inclusiv ale Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană, care au contribuit la atingerea acestui obiectiv” , adaugă şeful statului.

El a mulţumit şi Comisiei Europene, precum şi preşedintei Ursula von der Leyen, pentru sprijinul constant şi pentru dialogul deschis.

„Dialogul a vizat, totodată, şi Comisia de la Veneţia, care a constatat recent că elementele esenţiale din pachetul legilor justiţiei respectă standardele europene. Raportul de astăzi încheie o etapă, dar eforturile noastre comune, la nivel de autorităţi şi societate, trebuie să continue.

Sunt convins şi încrezător că realizările confirmate astăzi de Comisia Europeană vor fi urmate şi de altele, astfel încât independenţa şi eficienţa justiţiei, ca şi combaterea corupţiei să rămână constante ireversibile pentru România” , a încheiat Iohannis.