Klaus Iohannis a aprobat numirile a patru noi ambasadori

klaus-iohannis Mediafax Foto

Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretele pentru acreditarea a patru ambasadori în Peru, Maroc, Malaysia și Senegal.

Astfel, potrivit deciziei șefului statului, Camelia Ion-Radu, este acreditată ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Peru și în Statul Plurinațional al Boliviei și în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Ecuador, cu reședința la Lima, iar Maria Ciobanu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Maroc, cu reședința la Rabat.

De asemenea, Nineta Bărbulescu este acreditată ca ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Malaysia și în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Brunei Darussalam, cu reședința la Kuala Lumpur, IAR Nicolae Năstase, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Senegal și în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Capului Verde și în Republica Gambia, cu reședința la Dakar.