Klaus Iohannis a primit a doua doză de vaccin. Administrația Prezidențială: „Se simte foarte bine”

iohannis-vaccinat

iohannis-vaccinat

Klaus Iohannis s-a vaccinat vineri cu a doua doză de ser anti-COVID-19. „Preşedintele României s-a vaccinat, se simte foarte bine”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Președintele Klaus Iohannis a primit pe 15 ianuarie prima doză a vaccinului la centrul de vaccinare de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila. Rapelul, a doua doză e vaccin, l-a primit la același centru, însă de această dată momentul a fost unul privat.

Un val de glume şi imagini amuzante au apărut în mediul online după ce preşedintele ţării s-a vaccinat în direct, acesta fiind, cel mai probabil, motivul pentru care a ales ca momentul în care primește a doua doză să fie unul privat.

Tocmai m-am vaccinat. Este o procedură simplă, nu doare și vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, este eficient și recomand tuturor vaccinarea”, a spus Klaus Iohannis pe 15 ianuarie, după vaccinare.

Exit mobile version