- Klaus Iohannis a participat la cel de-al șaselea summit al Inițiativei celor Trei Mări.
- Inițiativa celor Trei Mări sprijină dezvoltarea economică a regiunii Europei Centrale și de Sud-Est.
- Klaus Iohannis: „România va susține soluții care să contribuie la reducerea decalajelor și la consolidarea rezilienței în regiune”
Inițiativa celor Trei Mări sprijină dezvoltarea economică a regiunii Europei Centrale și de Sud-Est, sporind convergența și coeziunea europene și întărind relațiile transatlantice, spune președintele Klaus Iohannis.
Advertisment
„Am fost onorat să particip la cel de-al șaselea Summit al Inițiativei celor Trei Mări. După ediția de anul trecut, în format predominant virtual, din Estonia, astăzi am revenit la formatul clasic al Summitului, inclusiv în ce privește organizarea Forumului de Afaceri al Inițiativei. (…) Întâlnirea la nivel înalt de astăzi (vineri – n.r.) a confirmat importanța în creștere a cooperării în acest format, care sprijină dezvoltarea economică a regiunii Europei Centrale și de Sud-Est, sporind convergența și coeziunea europene și întărind relațiile transatlantice. Instrumentele de care dispune în prezent Inițiativa, la a căror creare România și-a adus o contribuție semnificativă prin Summitul de la București – precum lista de proiecte prioritare de interconectare, Fondul de Investiții și Forumul de Afaceri, dar și rețeaua Camerelor de Comerț din regiune – toate acestea încep să producă efecte”, spune Klaus Iohannis.
El apreciază că dezvoltarea unui nivel parlamentar și a unui nivel local și regional al Inițiativei, care completează dimensiunea interguvernamentală a acesteia, este salutară.
Recomandări
„Obiectivul final al tuturor acestor eforturi rămâne însă implementarea riguroasă a proiectelor strategice prioritare de interconectare ale Inițiativei în cele trei domenii de bază: transport, energie și digital. Am arătat astfel că există un nivel ridicat de așteptare din partea cetățenilor noștri, căruia activitățile din cadrul Inițiativei trebuie să îi răspundă adecvat în perioada următoare. În contextul descris, am reafirmat atenția specială pe care țara noastră o acordă proiectelor Rail-2-Sea și Via Carpathia, ca inițiative concrete, de o importanță economică majoră și cu valoare strategică adevărată pentru regiune. Valoarea adăugată a Inițiativei rezidă și în capacitatea de sprijinire a eforturilor comune de construire a rezilienței strategice, asigurând interconectivitate îmbunătățită, economii mai puternice și perspectivele unei dezvoltări durabile și inteligente. Din această perspectivă, am folosit prilejul de astăzi pentru a informa cu privire la inaugurarea în România, la 31 mai, a Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, ca inițiativă a țării noastre care contribuie la realizarea obiectivului-cheie al construirii rezilienței”, adaugă șeful statului.
Iohannis consideră că nu este surprinzător interesul crescut pentru activitățile Inițiativei din partea unui număr din ce în ce mai mare de state aparținând comunității transatlantice, pe care România îl salută și îl susține.
„Rezultatele de astăzi confirmă astfel validitatea obiectivelor asumate cu succes la Summitul de la București din 2018, a căror implementare a fost continuată și prin prezentul Summit de la Sofia. România rămâne ferm angajată în Inițiativa celor Trei Mări prin acțiune pragmatică și va susține pe mai departe soluții concrete în cadrul Inițiativei, care să contribuie la reducerea decalajelor și la consolidarea rezilienței în regiune, în beneficiul prosperității cetățenilor noștri”, conchide președintele Klaus Iohannis.
Partenerii noștri