• Președintele țării a mers la Baza 71 Aeriană a Forțelor Aeriene Române din Câmpia Turzii.
  • Klaus Iohannis vrea ca militarii români să fie gata pentru orice fel de agresiune care ar putea urma.
  • Șeful de stat vrea ca prezența trupelor NATO să fie extinsă în zona Mării Negre.

Klaus Iohannis le-a cerut militarilor să fie pregătiţi pentru orice tip de agresiune, deoarece situația dintre Ucraina și Rusia este extrem de instabilă.

Astăzi, președintele României, Klaus Iohannis, a mers la Baza 71 Aeriană a Forţelor Aeriene Române din Câmpia Turzii. Scopul vizitei sale a fost acela de a inspecta baza și a vorbit despre investițiile care au fost făcute pentru a moderniza forțele aeriene.

Actualul context din vecinătatea noastră directă dovedeşte, o dată în plus, că aceste măsuri erau necesare. Parcurgem o perioadă extrem de tensionată, în care riscurile şi ameninţările la adresa securităţii regionale europene şi euro-atlantice, inclusiv a securităţii României, s-au amplificat. Sunt evidente tendinţele de revenire la politica de forţă şi de contestare a actualei ordini internaţionale liberale, precum şi arhitecturi europene de securitate construite după Războiul Rece”, a spus șeful de stat.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Klaus Iohanis îndeamnă militarii români să se pregătească pentru conflictele care pot urma

De asemenea, Klaus Iohanis le-a spus militarilor să fie pregătiți pentru agresiunile care se pot manifesta în orice fel.

În aceste condiţii, trebuie să fim foarte bine pregătiţi pentru a contracara acţiunile agresive, inclusiv de tip hibrid, de exemplu, în spaţiul cibernetic, România acţionează ferm şi consecvent pentru consolidarea solidarităţii şi a unităţii NATO, iar relaţia transatlantică reprezintă un element principal de susţinere a coeziunii aliate. Din această perspectivă, angajamentul intensificat al Statelor Unite ale Americii în Europa sporeşte consistenţa şi credibilitatea efortului colectiv aliat de descurajare şi apărare în spaţiul euro-atlantic”.

Mai mult decât atât, președintele a spus că este nevoie ca, în regiunea Mării Negre, să fie extinsă prezența trupelor NATO.

Confruntat în prezent cu ameninţări semnificative în partea de est a Europei, acest context de securitate confirmă necesitatea unei prezenţe mai consistente a NATO a Statelor Unite şi a altor aliaţi în regiunea Mării Negre, pentru a asigura o postură consolidată de descurajare şi apărare, aşa cum am susţinut în mod repetat”, a mai spus acesta.