- Forțele Terestre au cei mai mulți militari, peste 30.000.
- Militarii Forțelor Terestre sunt cei care intră în tranșee pentru apărarea României.
- Cele mai puternice arme ale Forțelor Terestre sunt sistemele de rachete HIMARS.
- Forțele Terestre au 8 brigăzi, una singură este dotată cu transportoare Piranha.
- Președintele interimar Bolojan și premierul Ciolacu participă la ceremoniile din Parcul Carol I.
La 23 aprilie sărbătorim Ziua Forţelor Terestre, în aceeaşi zi în care se prăznuieşte Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, Patronul spiritual şi ocrotitor al militarilor din această categorie de forţe. Ceremonii militare şi religioase vor fi organizate miercuri în ţară, în Capitală o astfel de manifestare urmând să se desfăşoare în Parcul „Carol I”, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, de la ora 12, unde vor participa președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu.
Advertisment
Forţele Terestre reprezintă cei mai mulți militari din Armata României, aproape jumătate, peste 30 de mii. Principala lor misiune este apărarea teritoriului. Ei sunt organizați în opt brigăzi de manevră. O brigadă de manevră are peste două mii de militari. Practic, ei sunt cei care intră în tranșee în momentul în care începe un război.
Cea mai puternică armă a lor reprezintă sistemul HIMARS. România a cumpărat trei astfel de sisteme HIMARS. Din opt brigăzi, una singură este dotată cu transportoare Piranha 3 și Piranha 5, urmând ca și alte brigăzi să primească acest blindat. În plus, foarte multe programe de achiziții sunt pe rol pentru peste 1000 de blindate Cobra 2, pentru mașină de luptă a infanteriei, obuziere autopropulsate de 155 de milimetri sau sisteme de rachete antiaeriene cu rază mică și foarte mică.
Recomandări
Cea mai mare problemă a lor în acest moment o reprezintă numărul foarte mic, doar 30 de mii de militari. Polonia, un stat cu o populație dublă decât a României, dezvoltă o forță terestre de 10 ori mai mare, de aproximativ 300 de mii de militari, în condițiile în care nu mai avem un război contraterorismului, să-l ducem prin Afganistan sau Irak, ci ne confruntăm în viitor cu un război teritorial, așa cum vedem în Ucraina în acest moment.
Cât de dotați sunt militarii Forțelor Terestre?
Militarii Forțelor Terestre sunt în plin program de dotare. În acest moment nu sunt foarte bine dotați.
Peste 70% din echipamentul militar este din perioada sovietică, deci are peste 30-35 de ani. Șeful Armatei, într-un interviu recent general Gheorghiță Vlad, a promis că anul acesta, militarii vor primi armament nou de infanterie, o nouă pușcă de asalt, o nouă mitralieră, o nouă armă pentru lunetiști.
Armata Română se va dota cu un batalion de tancuri Abrams, cu trei batalioane de obuziere autopropulsate, dar și cu mai multe tipuri de drone. De altfel, dronele de capacitate mare Bayraktar deja au intrat în dotarea Forțelor Terestre și sunt cel puțin trei programe pentru dotarea cu drone de capacitate mai mică.
Citește și
- Ce se întâmplă cu elevii din SUA? Tot mai mulți tineri fac deepfake-uri pornografice cu colegii lor, pentru a le folosi apoi pentru cyberbullying
- Cum îi ajută tehnologia pe bunici să se simtă mai puțin singuri? Cercetătorii au făcut 136 de studii pe 400.000 de persoane
- George Clooney răspunde atacurilor lui Trump: „Nu-mi pasă dacă mă numește un actor fals”
Partenerii noștri