- Azi se implinesc 6 ani de la tragedia din Clubul Colectiv.
- Supraviețuitorii rememorează momentele din noaptea de 30 octombrie 2015.
- Sâmbătă are loc o manifestare pentru comemorarea victimelor.
Supraviețuitorii incendiului din Clubul Colectiv își amintesc noaptea de 30 octombrie 2015 ca și când ar fi fost ieri.
Tinerii au împărtășit teroarea simțită în primele momente încă de când a izbucnit flacăra de la care a pornit toată tragedia.
„Imaginea care-mi vine în cap când aud Colectiv sau legat de starea respectivă a fost flacăra foarte puternică pe care am văzut-o în momentul în care am ajuns la ieșirea spre container. M-am intors și m-am uitat spre club. Era o flacără imensă, ca în filmele de groază. Știam că o să mor. Asta am simțit, că o să mor.”, spune Adina Apostol, una dintre supraviețuitoarele tragediei.
Bogdan Moleșag a fost și el la concertul care s-a terminat cu un final cutremurător.
„Regretam că mor atât de tânăr. Regretam că nu am avut timp să-mi întemeiez o familie, să am copii. Și regretam că familia mea trebuia să treacă prin pierderea mea”, a spus el.
Unul dintre patronii clubului Colectiv regretă ce s-a întâmplat acum 6 ani.
„Îmi reproșez absolut tot. Că nu am știut să fac ca lucrul asta să nu se întâmple. Asta spun și am gândit de prima dată. Ce ar fi trebuit să fac eu ca acea seară să nu se întâmple, nu știu să vă spun cum ar fi trebuit să fac asta pentru cĂ e doar o expresie a regretului meu.”, spune Costin Mincu, unul dintre managerii fostului club.
O manifestare pentru comemorarea victimelor Colectiv va avea loc sâmbătă după-amiaza în Capitală. Aceasta va începe în fața Curții de Apel București și va continua cu un marș până la Clubul Colectiv, informează Mediafax. 65 de tineri şi-au pierdut viaţa în incendiul de la Colectiv în urmă cu șase ani.