Detalii neștiute despre Elena Ceaușescu: Spăla în fiecare seară lenjeria intimă a ei și a dictatorului. Abia apoi o trimitea la curățătorie

  • Lavinia Betea: Biroul Elenei Ceaușescu era singurul birou unde nu exista portretul oficial al lui Nicolae Ceaușescu. Ea respectase opinia lui Maurer, care spusese în ’65 să nu mai punem portrete pentru că Gheorghiu-Dej umpluse lumea cu portretele lui oficiale.
  • Lavinia Betea: Elena Ceaușescu nu se dezbărase de obiceiurile pe care le văzuse ea în tinerețe. Ea a fost o perioadă slujnică. A fost o chestiune pe care ea ascuns-o, că nu cadra cu revoluția. Și mama ei fusese slujnică într-o casă boierească. Și foarte des trecea la limbajul și comportamentele pe care le aveau arendașii, boierașii, micile cucoane.
  • Lavinia Betea: Altă practică a ei era, ca și în cazul Reginei Elisabeta a II-a, nimeni nu putea să o atingă. Nici când venea dimineatța la sediu nu accepta să i se întindă mâna de către ofițerul aghiotant sau de către funcționarul de la cabinetul ei, care o aștepta în capul scărilor în fiecare dimineață.

Prof.univ.dr. Lavinia Betea spune că Elena Ceaușescu nu a condus România înainte de Revoluția din decembrie 1989, așa cum se credea, ci și-a făcut propria carieră stând în umbra lui Nicolae Ceaușescu.

Autoare a volumului “Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu. Agenda Tovarășei din 1989”, Lavina Betea a mărturisit că a scris această carte pentru că voia să știe dacă se confirmă sau nu această ipoteză.

Lavinia Betea vorbește despre obiceiurile “regale”, dar și cele de slujnică ale Elenei Ceaușescu, despre căsătoria lui Nicu, fiul său cel mic, cu Poliana Cristescu, dar și despre relația ciudată cu fosta sa noră.

De altfel, Lavinia Betea dezvăluie că, studiind agenda Elenei Ceaușescu, a descoperit că Poliana Cristescu era un musafir aproape zilnic al Cabinetului nr.2, unde, spre deosebire de obiceiurile acelei epoci, nu exista portretul lui Nicolae Ceaușescu.

Prezentăm principalele declarații ale prof.univ.dr. Lavinia Betea sâmbătă seara la Interviurile lui Cristoiu, de la Aleph News:

Despre biografia lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu

Lavinia Betea: Pentru mine a fost foarte interesant să deznod mecanismul acesta al puterii. Și este foarte greu să răspunzi la întrebarea cum un om care luptă pentru libertate, care suferă, așa cum a fost și Ceaușescu, care are peste 6 ani de închisoare, pentru ceea ce astăzi am spune că se încadrează în registrul democratic, cum poate un om să parcurgă această cale de la victimă a unui regim la militant pentru libertate, să devină el însuși un tiran. Răspunsul poți să-l dai în cadrul unei biografii, o biografie contextualizată. Când scrii despre Ceaușescu în mod obligatoriu trebuie să cunoști foarte bine și epoca, în mod obligatoriu trebuie să știi istoria URSS, trebuie să știi istoria Chinei, trebuie să știi ce se întâmpla în Războiul Rece ca să-l poți urmări, și dincolo de toate acestea, planul personal al evoluției sale interioare și care se proiectează în exterior, ducând la deciziile care ne-au marcat nouă viața. Pentru că viața noastră a fost marcată în toate modurile (…) Acum dau bunul de tipar pentru biografia lui Nicolae Ceaușescu, viața și epoca sa și separat, vor fi două volume, biografia Elenei Ceaușescu, pentru că am considerat că și ea este un personaj din galeria istoriei noastre.

Despre Cabinetul nr.1 și Cabinetul nr.2

Lavinia Betea: Ea (Elena Ceaușescu) avea un cabinet care, într-un fel era în duplexul Cabinetului lui Nicolae Ceaușescu. (…) Cabinetului lui nu era un simplu birou, era o suită de birouri. Cabinetul nr.1 și simetric era Cabinetul nr.2, cum spun funcționarii din sediu, care era cabinetul ei. Am avut ocazia să stau de vorbă, mi-a acordat un interviu, cu dl. Andrei Popescu, jurist, care a lucra într-un organism internațional la Geneva, când l-am cunoscut eu. A fost un jurist de excepție.. pentru că selecția nu se făcea pe baza lingușelilor, cum s-ar spune. Aveau nevoie de niște oameni care să aibă și rezistență la muncă și să ofere suficientă probitate pentru ei ca să se poată baza.

Lavinia Betea: Era singurul birou unde nu exista portretul oficial al lui Nicolae Ceaușescu. Ea respectase opinia lui Maurer care spusese în ’65 să nu mai punem portrete pentru că Gheorghiu-Dej umpluse lumea cu portretele lui oficiale, Ceaușescu plusează și spune că nu era cârciumă unde să nu avem portret și Maurer zice să punem peisaje, natură moartă, ș.a.m.d. Chestiunea aceasta a ținut vreo două săptămâni, până când le-au dat jos. Ea nu avea portretul lui, avea ceva natură moartă. Avea un birou la care ea nu prea ședea. Avea o masă lungă care era înțesată cu dosare, de diverse culori. Fiecare problemă avea culoarea ei.

Despre obiceiurile „regale” ale Elenei Ceaușescu

Lavinia Betea: Ea nu-și poftea pe cei care îi invita să stea pe scaun. Nici arhitecții. Eu cred, nu ai pe cine să întrebi astfel de lucruri, eu cred că ea s-a inspirat mult din ceea ce văzuse în vizitele din străinătate.  Și așa cum spunea Ștefan Andrei, ea luase aminte, se uita în principal la capetele încoronate. Altă practică a ei era, ca și în cazul Reginei Elisabeta a II-a, nimeni nu putea să o atingă. Nici când venea dimineața la sediu nu accepta să i se întindă mâna de către ofițerul aghiotant sau de către funcționarul de la cabinetul ei care o aștepta în capul scărilor în fiecare dimineață. I se deschidea ușa, ea pornea înainte pe scări, ăla în spate ei. Nu vorbea niciodată dacă nu era întrebat. Era, de asemenea, o practică regală, nu avea nicidecum legătură cu revoluția și cu tovărășia comunistă.

Lavinia Betea: El venea cu câinii, ea venea după el. Este un amestec foarte ciudat de comportamente. Este o struțo-cămilă pentru că are în compoziție mai multe figure luate disparate. Pe e o parte, era nevasta model, care rămânea în urma soțului să dicteze meniurile, să le pună la cale, acasă, ea venea la 9.00, putea să vină la 10.00. Ea era soția care punea gospodăria la punct, dădea ordine acelei menajere Suzana, care era șefa celorlalte femei de serviciu, bucătarilor. Deci, pe de o parte era un fel de castelană bunul mers în reședință cu personalul de serviciu. La fel, probabil, luase aminte de la aristocrație, ea nu discuta cu o femeie de serviciu. Tot ce avea să transmită, transmitea prin acea Suzana. El la rându-i nu discuta nici cu Suzana. El discuta direct cu Elena Ceaușescu. Deci învățaseră ei ceva pe acolo pe unde se duseseră.

Despre limbajul de fostă slujnică al Elenei Ceușescu

Lavinia Betea: Pe de altă parte, nu se dezbărase de obiceiurile pe care le văzuse ea în tinerețe. Ea a fost o perioadă slujnică. A fost o chestiune pe care ea ascuns-o, că nu cadra cu revoluția. Și mama ei fusese slujnică într-o casă boierească. Și foarte des trecea la limbajul și comportamentele pe care le aveau arendașii, boierașii, micile cucoane, care aveau și ele vreo servitoare. Pentru că în momentele în care se înfuria trecea la un limbaj care nu avea nivio legătură cu vreun tip de educație sau vreun tip de status social. Nu avea niște comportamente care să fi intrat în deprindere. Nu a fost o ființă cu o personalitate unitară. A fost ceva care… din mers a preluat diverse lucruri, le-a asimilat parțial de unde și această foarte grabnică urcare la cap, cum s-ar spune.

Despre cum își spăla singură lenjeria intimă

Lavinia Betea: Pe mine m-a surprins când mi-a spus că Elena Ceaușescu avea umor și că-i plăcea să glumească și că avea chiar un anumit simț al ironiei. Și că această Violeta Năstăsescu îi cumpăra și lenjeria intimă și o însoțea peste tot. Da, își spăla lenjeria intimă singură. Este tot o practică inspirată din casele cu ștaif, dacă nu din aristocrație. Sau poate că ține de anumite credințe rurale. Să nu-și lași necurățeniile pe seama slugilor. Deci ea spăla în fiecare seară lenjeria intimă a lui Nicolae, a soțului, și a ei. Abia după această prespălare și uscare, lenjeria lor era dată la spălătorie. În credințele acestea din lumea de unde vine ea, din lumea satului poți să fii blestemat dacă nu știu ce haină o porți pe piele… Și poate că ținea și de existența ei de slujnică, când mai auzise și alte slujnice care-și povesteau stăpânele. Mă rog, ce-a fost în mintea ei este greu de știut pentru că noi avem o problemă, ai noștri nu au ținut jurnale.

Despre cum scriau Nicolae și Elena Ceaușescu

Lavinia Betea: Ce este interesant, în dosarul de cadre, din 1949, autobiografia ei și tot ce scrie acolo… are un scris absolut mizerabil, cu niște greșeli de ortografie (…) Prin școlile astea pe care le-a făcut sau cum le-a făcut (…) ea își corijase scrisul, pentru că lua notițe. Spre exemplu, la teleconferințele din decembrie 1989. Am găsit caietele ei unde scrie ce zice Ceaușescu. Dar are un scris sensibil diferit față de cel din 1949. El, în schimb, nu. El are un scris absolut îngrozitor. Este imposibil de descifrat, nu-și duce cuvintele până la capăt, este alcătuit ca din hieroglife. El n-a scris, de fapt, deși, în primii ani de putere se spune că el a dispus ca toate însemnările pe care le face să fie puse în fișet și să fie dactilografiate.

Cum a descoperit agenda Elenei Ceaușescu

Lavinia Betea: Agenda aceasta este în Arhivele Naționale, , înregistrată în mod greșit ca fiind a Cabinetului nr.1. Este o agenda obișnuită în care scria șeful de cabinet, Neacșu, fără să existe semnătura lui. Neacșu nota în ziua de luni cine a venit. Era obligatorie notarea. Nota de dimineață. Spre exemplu. 9.30. Tov. Bobu. Și nota 9.30-9.40. Nu știa nici el de ce a intrat acolo. El nota cine a venit, nota ședințele, cât țineau, unde erau și nota deplasările lor. Plecat la Snagov, plecat la Neptun, ș.a.m.d. Uitându-mă că prea des venea Poliana Cristescu (…)

Despre relația Elena Ceaușescu-Poliana Cristescu

Lavinia Betea: Poliana Cristescu este fosta ei noră, cu care ea a avut o relație absolut ciudată. Ai senzația, uitându-te la prezența Polianei Cristescu în cabinetul ei, aproape în fiecare zi, venea să-și bea cafeaua cu ea de fapt. În plus, venea și la reședință la ea și mergea și cu mama Elenei Ceaușescu la Petrești, unde aceasta își cumpărase o casă. Se pare că a iubit-o pe această Poliana Cristescu mai mult decât pe copiii ei. Poliana era o absolventă de Filosofie, secția de Sociologie, care venea din Târgoviște, de loc, dintr-o familie bună, un tată director la întreprinderea de panificație, o mamă educatoare. Așa cum spunea Violeta Năstăsescu, această Poliana corespundea ideii pe care Elena Ceaușescu o avea despre nurori, adică fete învățate.

Despre Nicu Ceaușescu și relația lui cu Elena Ceaușescu

Lavinia Betea: Îmbrăcată corespunzător pentru tovarășa era ținuta aceea inspirată, pe care o aveau și activistele de partid, și pe care cei noi o ridiculizează, de fapt era ținuta Coco Chanel. Este celebrul taior și fustă pe care le purta și ea (…) Cred că Nicu Ceaușescu a avut o formă de labilitate psihică. A fost un gen care nici nu a îndrăznit să i se opună maică-sii, genul acela despre care spui habar nu are ce vrea pe lumea asta. Pe de o parte, voia să urce în funcții, avea și el steaua lui, însurându-se a fost o concesie pe care a făcut-o pentru carieră. De cealaltă parte, voia să ducă o viață pentru care el oricum nu era pregătit, nu avea un talent deosebit ca să reziste în cuplu cu aceste femei care sunt dedicate artei, culturii. Lui îi lipseau cu desăvârșire aceste preocupări, contrar momentelor în care epata citind din Nichita Stănescu.

Despre căsătoria lui Nicu Ceaușescu cu Poliana Cristescu

Lavinia Betea: Primar a fost atunci Pană. Și căsătoria civilă între Nicu Ceaușescu și Poliana Cristescu s-a oficiat în prezența Elenei Ceaușescu. El, tovarășul, nici măcar nu a catadicsit să vină. El se ținea deoparte de chestiunile astea lumești, de familie. Părinții ei nu au fost. Pană, primarul, a început să citeasă ce era de citit, Nicu Ceaușescu, cu alura aceasta lui veșnică de Gică Contra, cum făcea taică-su în Tratatul de la Varșovia, i-a spus ăluia să termine mai repede. Elena Ceaușescu, temându-se de ce va urma, i-a făcut semn ospătarului cu pișcoturile și cu șampania, Nicu le-a întors spatele și i-a spus ceva foarte urât maică-sii, foarte pe românește, care avea sensul du tu mai departe actul căsătoriei. (…) A jignit-o. Seara a luat masa cu Ceaușeștii, la reședință. Masa de seară obișnuită, unde a fost și nora. Familia ei nu a venit, nu au invitat-o. Ei nu voiau familiarisme. (…) Le-au dat o locuință. S-a constatat din informările personalului de serviciu că, de fapt, trăiesc separat. S-a spus că Nicu Ceaușescu face greva foamei dacă nu divorțează.

A condus sau nu Elena Ceaușescu România înainte de Revoluție?

Lavinia Betea: Eu voiam să știu dacă  se confirmă sau nu se confirmă această ipoteză că ea era aceea care conducea țara. (…) Muncea pe bune, muncea în felul în care credea ea că se muncește. Ea era mai puțin bolnavă decât el, avea bolile bătrâneții, dar se ținea destul de bine. El era mult mai bolnav decât ea. Cred că ei i-a convenit cel mai mult această stare de facto în care el era emblema, el ținea piept lucrurilor, de el se izbeau, și ea în spatele lui să facă acea mișcare tipică de gât. Ea cenzura anumite informații, din bune intenții, bara acele informații despre care știa că pe el l-ar enerva și i-ar crește glicemia și tensiunea. Deci ca o nevastă foarte iubitoare. Era o nevastă care a avut șansa între ghilimele sau fără ghilimele de a ajunge în spatele și uneori de a trece din spate în față lângă un om care a făcut o uluitoare carieră. De pe urma lui a făcut-o și ea.