• Deputații amână votul unui proiect important pentru mame
  • Cei care interzic mamelor să alăpteze în spații publice ar putea fi amendați
  • Amenda pentru persoane fizice este între 100 și 500 lei
  • Pentru persoane juridice amenda este între 1.000 și 2.000 de lei
  • Proiectul a fost depus în Parlament în 2017
  • OMS recomandă alăptarea unui copil măcar până la vârstă de 2 ani

„Ironizată că alăptează în public”. Ar fi trebuit să nu mai vezi astfel de titluri fără ca alături să apară și suma, între 100 și 2.000 de lei, cu care a fost amendată persoana care a îndrăznit să facă asta.

De ce nu se întâmplă asta? Proiectul care prevede amenzi pentru împiedicarea femeilor să alăpteze zace de mai bine de trei ani în Parlament. În tot acest timp, femeile se plâng că încă sunt blamate pentru că au încercat să își hrănească bebelușul în mall-uri, parcuri ori restaurante.

În 2011, o mamă și-a promovat cauza curajos. Și-a alăptat copilul la sân de față cu aleșii neamului. A vrut să atragă atenția că nu este normal ca marile companii farmaceutice să-și promoveze agresiv laptele praf, mai ales în spitale. Alte țări sunt cu mult înaintea noastră. Mamele parlamentar își alăptează beblușii la locul de muncă

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Alte țări sunt cu mult înaintea noastră. Mamele parlamentar nu se sfiesc să-și alăpteze copiii la muncă. Gheața a fost spartă în 2017. O australiancă a devenit primul politician din lume care s-a adresat Parlamentului în timp ce își alăpta copilul.

Imagini similare am văzut, apoi, și în Canada, Argentina sau la Strasbourg, acolo unde Elena Băsescu și-a adus fetița de doar două luni în plenul Parlamentului European.

Ana Măiță, președintele Asociației Mame pentru Mame: „Proiectul stă în Parlament pentru că nu este o prioritate”

„Eu, acum mulți ani, când îmi alăptam fiul cel mare într-un târg de profil, am fost admonestată de organizatorul târgului și chiar au chemat paza și securitatea pentru a mă îndepărta de la fața locului. Eu îmi știam foarte bine drepturile și în ziua următoare am fost acolo 50 de mame și am alăptat sub ochii lor și sub ochii presei pentru a atrage atenția. Este o formă de protest”, a spus Ana Măiță pentru Aleph News.