- Proiectul de Lege este dat dezbaterii publice pentru un termen de 10 zile calendaristice.
- Ulterior, proiectul este supus avizării interministeriale din partea instituţiilor implicate în aplicarea viitoarei legi, respectiv Ministerului Afacerilor Interne.
- Ministerul Justiţiei a înştiinţat şi CSM cu privire la elaborarea proiectului de lege.
Ministerul Justiţiei a anunţat lansarea în dezbatere publică a unui proiect de lege a fugarilor, un răspuns la numeroasele cazuri în care persoane faţă de care s-a dispus o pedeapsă definitivă privativă de libertate se sustrag executării pedepsei.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei, instituţia a lansat în dezbatere publică un proiect de Lege pentru modificarea şi completarea art. 285, alineatele 3, 4 şi 5, al Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
„Creşterea numărului de condamnaţi care se sustrag executării pedepsei penale reflectă o realitate socială nouă, urmare a unui cumul de cauze probabile: resurse financiare considerabile ale unora dintre condamnaţi, sentimentul impunităţii şi mentalitate bazată pe lipsă de respect faţă de lege şi Justiţie. Infracţiunea de evadare, prevăzută de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, a fost concepută de legiuitor într-o perioadă în care fenomenul sustragerii de la executarea pedepsei după pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive penale nu era răspândit, persoanele faţă de care s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare la pedepse privative de libertate predându-se autorităţilor pentru executarea pedepselor în cvasitotalitatea cazurilor, aceasta fiind conduita obişnuită a celor condamnaţi”, se arată în comunicat.
Conform acestuia, în contextul în care cazurile de sustragere de la executarea unei pedepse erau relativ izolate, au fost apreciate a fi suficiente mecanismele de cooperare judiciară internaţională în materie penală pentru a aborda situaţiile în care persoanele condamnate „fugeau” de lege, sustrăgându-se autorităţilor de aplicare a hotărârior judecătoreşti definitive penale.
Ministerul Justiţiei susţine că creşterea numărului de condamnaţi care se sustrag pedepsei poate avea importante consecinţe nefaste printre care aglomerarea activităţii organelor de aplicare a legii, mobilizând importante resurse umane, logistice şi financiare şi subminarea încrederii în aplicarea legii şi în Justiţie. Potrivit MJ, sustragerea de la executarea pedepsei reprezintă şi o sfidare a autorităţii statului de a aplica legea şi a înfăptui Justiţia prin instanţele de judecată.
Proiectul propus îşi propune să descurajeze fenomenul şi să sancţioneze faptele prin care un condamnat penal se sustrage cu bună ştiinţă executării pedepsei penale.
„Proiectul de lege propune completarea art. 285 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, asimilând evadării şi fapta persoanei condamnate definitiv la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se preda organului de poliţie în termen de 7 zile de la data rămânerii definitive a respectivei hotărâri de condamnare”, se mai arată în comuniact.
Astfel, pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării.
„Pentru a reglementa şi situaţia persoanelor condamnate definitiv la o pedeapsa privativă de libertate anterior intrării în vigoare a prezentei legi şi care se sustrag de la executarea respectivei pedepse, proiectul prevede, sub sancţiunea unei pedepse similare celei prevăzute de dispoziţiile Codului penal referitoare la evadare, un termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a legii în care aceste persoane se pot preda organului de poliţie”, susţin reprezentanţii ministerului.
Proiectul de Lege este supus dezbaterii publice pentru un termen de 10 zile calendaristice şi ulterior avizării interministeriale din partea instituţiilor implicate în aplicarea viitoarei legi, dacă proiectul va fi adoptat, respectiv Ministerului Afacerilor Interne.
Ministerul Justiţiei a înştiinţat şi CSM cu privire la elaborarea proiectului de lege şi va solicita Consiliului Superior al Magistraturii un punct de vedere. De asemenea, Ministerul Justiţiei va solicita un punct de vedere şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.