• Ligia Deca spune că va modifica programele, cu prioritate cele pentru liceu.
  • Legile intră în vigoare în primul an școlar de după adoptarea în Parlament.
  • Bacalaureatul va intra în vigoare din anul în care se aplică legea plus cinci, probabil 2028.

Programele trebuie un pic aerisite, declară într-un interviu la RFI ministrul Educaţiei, Ligia Deca. „Imediat după adoptarea legilor educaţiei, vom reface programele, în primul rând pentru liceu, acolo există o restanţă de multă vreme”, precizează ea.

Ligia Deca spune că va modifica programele, cu prioritate cele pentru liceu.

„Acesta este obiectivul, imediat după adoptarea cadrului legislativ, vom reface programele, în primul rând pentru liceu, acolo există o restanţă de multă vreme, trebuie să refacem programele în funcţie de noua filosofie de proiectare curiculară, ne dorim ca ele să fie mult mai flexibile, să existe o paletă de opţionalitate mai mare pentru fiecare elev şi în acelaşi timp să se poată plia mai bine pe opţiunea de mai târziu a elevului de liceu, adică pentru cei care vor să meargă pe o anumită filieră de învăţământ superior să poată opta pentru materiile necesare, spre finalul liceului şi de asemenea, cred că trebuie să şi aerisim un pic programele, ele să fie mai axate pe competenţele cheie pe care dorim să le vedem la absolvenţii de liceu (…). Deja, am început un proces în cadrul ministerului, imediat ce legile vor fi adoptate, vom putea să punem în dezbatere publică şi întâi planurile cadru şi apoi programele pentru disciplinele de liceu”, afirmă Ligia Deca.

Recomandări

LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS

Ea afirmă că nu poate fi pus în practică noul sistem de evaluare, până când nu vor exista planuri cadru şi nişte programe de liceu care să susţină acest sistem de evaluare.

„De aceea, este absolut firesc ca în momentul în care legile sunt adoptate şi noile planuri cadru trebuie să fie puse în dezbatere publică şi agreate. Nu pot să vorbesc pentru trecut, dar pot să vă promit că este o preocupare a mea şi este una dintre priorităţile pe care eu mi le asum”, încheie ministrul Educaţiei.