Guvernul Ciucă a depus la Parlament lista miniştrilor din noul Guvern şi planul de guvernare. Grindeanu este propus vicepremier, iar PSD l-a schimbat pe ultima sută de metri pe ministrul Economiei

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunţat marţi că a depus la Parlament lista cu miniştri şi progamul de guvernare. Noul Guvern PNL-PSD-UDMR va avea un cabinet format din 20 de miniştrii – 9 de la PNL, 8 de la PSD şi 3 de la UDMR.

„Am depus programul de guvernare al coaliţiei. El se bazează pe următoarele principii: rezilienţă, stabilitate, transparenţă, echitate şi eficienţă. El are în centru cetăţeanul român şi în acest sens vor fi luate următoarele măsuri principale. E pentru prima dată când în programul de guvernare sumele alocate pentru investiţii vor fi în conformitate cu procentul de 7% din PIB, deci creştem de la 5,5 la 7”, a spus premierul desemnat.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Lista miniştrilor din Guvernul Ciucă:

  • Premier: Nicolae Ciucă
  • Vicepremieri: Sorin Grindeanu (PSD) şi Kelemen Hunor (UDMR)

Miniştrii PSD:

  • Finanţe -Adrian Câciu
  • Transporturi – Sorin Grindeanu
  • Munca – Marius Budăi
  • Sănătatea – Alexandru Rafila
  • Agricultura – Adrian Chesnoiu
  • Economie – Florin Spătaru
  • Apărare – Vasile Dîncu
  • Cultură – Lucian Romaşcanu
  • Tineret şi Familie – Gabriela Firea

Miniştrii PNL: 

  • Justiţie – Cătălin Predoiu
  • Fondurile Europene – Dan Vîlceanu
  • Digitalizare – Florin Roman
  • IMM şi Turism – Daniel Cadariu
  • Interne – Lucian Bode
  • Educaţie – Sorin Cîmpeanu
  • Energie – Virgil Popescu
  • Externe – Bogdan Aurescu
  • Miniştrii UDMR:
  • Dezvoltare, Lucrări Publice şi Administraţie – Cseke Attila
  • Mediu – Tanczos Barna
  • Sport – Eduard Novak

Nicolae Ciucă a mai spus că PNRR reprezintă axul progamului de guvernare

„Împreună cu echipa guvernamentală suntem oblogaţi şi condiţionaţi în acelaşi timp să respectăm liniile din PNRR şi bineînţeles acele măsuri legislative care ne obligă la procesul de reformă. O altă măsură este aceea prin care să sprijinim eliminarea decalajului între comunităţile locale şi în felul acesta vom pune în aplicare Planul naţional de investiţii Anghel Saligny. În momentul acesta are o sumă locată de aproximativ 50 de miliarde până în 2028, doar până în acest moment s-au depus proiecte de aproximativ 134 de miliarde, ceea ce înseamnă că este nevoie de stabilirea unui mecanism echiabil şi eficient, astfel încât să putem stabili priorităţile”, a mai spus Ciucă.

El a mai anunţat că Guvernul are ca măsură prioritară legarea regiunilor istorice prin infrastructură rutieră şi feroviară

„Pe pachetul de măsuri sociale, este prima dată când se măreşte indemnizaţia socială minimă de la 800 de lei la 1.000 de lei, cu aproximativ 25%, vor fi indexate pensiile cu aproximativ 10%. Pentru pensionarii care beneficiază de o pensie între 1.000 şi 1.600 de lei se va asigura în luna ianuarie un ajutor de 1.200 de lei astfel încât să poată să treacă mai uşor peste iarnă. Tot în programul de guvernare sunt cuprinse măsuri pentru ceşterea alocaţiei pentru copiii până la 2 ani la 600 de lei, pentru ceilalţi alocaţia va fi de 243 de lei, salariul minim brut va creşte la 2.550 de lei”, a mai spus premierul desemnat.