- Masca devine obligatorie pe litoral, în zonele aglomerate din judeţul Constanţa, inclusiv în staţiuni şi în zonele de promenadă
- Măsura, care vizează reducerea riscului de răspândire a coronavirusului, a fost stabilită de membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa şi se aplică de sâmbătă, 1 august.
- Între orele 18.00-24.00, masca este obligatorie şi pe faleze, precum şi în piaţete, parcuri de distracţii şi agrement.
În urma unei analize efectuate de reprezentanţii DSP Constanţa şi IPJ Constanţa, ca măsură care să vină în sprijinul luptei împotriva pandemiei de COVID-19, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, devine obligatorie în următoarele spaţii publice deschise:
- Târguri, pieţe, oboare;
- Staţii de autobuz, peroanele gărilor;
- Curţi şi perimetre exterioare ale obiectivelor şi lăcaşurilor de cult;
- Spaţii exterioare ale instituţiilor şi autorităţilor publice;
- Delfinariu, precum şi în locurile în care se desfăşoară spectacole în exterior;
- În orice loc unde se formează aglomerări de persoane, în exterior, pe domeniul public şi nu se poate respecta distanţarea fizică recomandată de 2 metri.
Totodată, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în intervalul 18:00 – 24:00, în următoarele zone de promenadă: