• Într-o localitate din Cluj a fost depășită rata de incidență de 12 la mia de locuitori.
  • Circulația va fi interzisă pe timpul nopții.
  • Se închid sălile de fitness.

Rata de incidență a ajuns la 12,39 la mia de locuitori în comuna Mărgău, din județul Cluj, prima localitate din România care a intrat în scenariul roșu în pragul valului patru de COVID.

Astfel, de joi, va fi interzisă circulația pe timpul nopții, iar magazinele și supermarket-urile se vor închide la ora 18.00.

Excepție fac persoanele care se deplasează între locuinţă şi serviciu, pentru asistenţă medicală, cele în tranzit prin comună şi cele care se deplasează pentru îngrijirea unor persoane.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

De asemenea, se închid sălile de fitness, fiind exceptate de la noul program farmaciile, benzinăriile, cei cu livrări la domiciliu şi din domeniul transporturilor.

Potrivit hotărârii CJSU Cluj, începând cu data de 26.08.2021, se vor aplica următoarele măsuri:

  • Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00-05,00, cu următoarele excepţii
  • Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 05,00-18,00. Prin excepţie, în intervalul orar 18,00-05,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. 
  • Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness.