- Oamenii din Baia Mare vor să transforme subsolul blocului în buncăr.
- Locatarii au curățat subsolul și au tras curent din bloc.
- Oamenii cer ajutorul primăriei ca să facă buncărul sigur.
Pe modelul „iarna îți faci car și vara sanie”, românii au început să-și facă buncăre pe timp de pace.
Advertisment
Locuitorii unui bloc din Baia Mare s-au apucat să-și transforme subsolul într-un buncăr în care să se adăpostească în caz de pericol. Oamenii au curățat subsolul, au tras fire de curent până la el și după s-au oprit. Dacă e adăpost, nu poate să fie făcut după ureche, așa că locuitorii blocului au cerut ajutorul primarului și al experților de la ISU ca să le spună ce au de făcut ca lucrarea să fie sigură și să le salveze viața. Până acum le-a răspuns primarul, care îi îndeamnă și pe alții să facă la fel, de pe pagina lui de Facebook.
„Ne-am întâlnit la discuţiile de zilele trecute din zona Decebal şi m-au dus să îmi arate ce au reuşit să realizeze prin propriile eforturi, prin muncă şi voinţă. Dorinţa lor este doar ca nişte persoane avizate din Primărie şi ISU să îi ghideze pentru a putea să finalizeze lucrarea conform normelor de siguranţă. Am discutat deja cu colegii mei şi ne vom ocupa în cel mai scurt timp de această etapă”, a scris edilul pe reţelele de socializare.
Recomandări
Citește și
- Olimpiadele pentru clasele I-IV nu se mai țin în acest an. Ministrul Educației: „Acestea afectează dezvoltarea competențelor”
- Bad Bunny o învinge pe Taylor Swift. Albumul „Debí Tirar Más Fotos” urcă pe locul 1 după doar o săptămână de la lansare
- Versurile lui Bob Dylan pentru melodia „Mr Tambourine Man” au fost vândute la licitație. La ce preț au ajuns cele trei ciorne dactilografiate
Partenerii noștri